Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Lipsa locurilor de muncă, o rană pentru demnitatea umană

 
Lipsa locurilor de muncă, o rană pentru demnitatea umană
  • 20 Mar 2014
  • 4518
 O întâlnire pentru a reînnoi apropierea întregii Biserici faţă de muncitori: este spiritul cu care Papa Francisc a primit joi în aula Paul al VI-lea din Vatican, miile de muncitori şi conducerea „Oţelăriilor de la Terni”, Italia. Pelerinajul la Roma, condus de episcopul de Terni, mons. Ernesto Vecchi, a fost efectuat cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la deschiderea stabilimentului industrial din oraşul italian amintit.

În faţa crizei economice actuale „e nevoie de a spune din nou că munca este o realitate esenţială pentru societate, familie şi persoană”, a spus Papa Francisc, punând în lumină legătura dintre muncă şi persoana, viaţa, libertatea şi fericirea omului. „Valoarea primară a muncii”, a continuat Papa, „este binele persoanei umane, pentru că o împlineşte ca atare, cu atitudinile şi capacităţile ei intelectuale, creative şi manuale. De aici provine faptul că munca nu are doar o finalitate economică şi de profit, dar mai ales o finalitate care priveşte omul şi demnitatea lui”. Demnitatea omului este strâns legată de muncă, a spus Papa vorbind liber, care s-a referit la o discuţie pe care a avut-o cu mai mulţi şomeri.

„Am vorbit cu câţiva tineri muncitori care au rămas fără un loc de muncă şi mi-au spus: «Părinte, noi, acasă – soţia mea şi copiii mei – mâncăm în fiecare zi pentru că ne dau de mâncare în parohie sau la clubul muncitorilor sau la Crucea Roşie. Dar, Părinte, eu nu ştiu ce înseamnă să aduci o pâine acasă, şi chiar dacă am nevoie de mâncare, am nevoie şi de demnitatea de a pune o pâine pe masă». Aceasta înseamnă să ai un loc de muncă”, a spus Pontiful, „iar dacă lipseşte locul de muncă, această demnitate este rănită”.

Papa Francisc a vorbit în discursul său şi despre „problema foarte gravă a şomajului din diferite ţări europene”, „consecinţă a unui sistem economic care nu mai este în stare să creeze locuri de muncă pentru că a pus în centru un idol care se numeşte ban! De aceea, responsabilii politici, sociali şi economici sunt chemaţi să promoveze o perspectivă diferită, bazată pe dreptate şi solidaritate”. Chiar dacă în timpurile noastre „solidaritatea” pare un cuvânt degradat sau chiar eliminat din dicţionarul vieţii, rămâne importantă pentru a oferi tuturor posibilitatea unui loc de muncă. Munca „este un bun pentru toţi, care trebuie să fie disponibil pentru toţi”. De altfel, faza de mare dificultate şi de şomaj cere să fie înfruntată printr-un salt de creativitate şi solidaritate.

„Creativitatea întreprinzătorilor şi a meşteşugarilor curajoşi, care privesc la viitor cu încredere şi speranţă. Şi solidaritatea între toate componentele societăţii, care renunţă la ceva, adoptă un stil de viaţă mai sobru, pentru a-i ajuta pe cei care se află într-o condiţie de necesitate”.

Această provocare, a reluat Papa Francisc, interpelează întreaga Comunitate creştină, „angajată într-o convertire personală şi misionară”, pentru „a revigora rădăcinile credinţei şi adeziunea la Isus Cristos. Credinţa creştină „este capabilă să îmbogăţească societatea graţie bagajului de fraternitate concretă pe care îl poartă cu sine”. Când este primită cu bucurie, trăită în profunzime şi generozitate, credinţa poate imprima societăţii o forţă umanizatoare. De aceea, a încheiat Papa, suntem cu toţii chemaţi să căutăm modalităţi mereu noi de a mărturisi cu curaj o credinţă vie şi dătătoare de viaţă.

„Dragi fraţi şi surori, nu încetaţi niciodată să speraţi într-un viitor mai bun. Luptaţi, zbateţi-vă pentru un viitor mai bun! Vă rog, nu vă lăsaţi înghiţiţi de vârtejul pesimismului! Dacă fiecare va face partea lui, dacă toţi vor pune întotdeauna la mijloc nu banul ci persoana umană cu demnitatea ei, dacă se va consolida o atitudine de solidaritate şi împărtăşire fraternă, inspirată din Evanghelie, se va ieşi din mlaştina unui anotimp economic şi de muncă obositor şi greoi”.

Dând fiecăruia asigurarea rugăciunilor sale, Papa a invocat mijlocirea maternă a Fecioarei Maria asupra celor prezenţi şi a diecezei de provenienţă, mai ales asupra muncitorilor, a copiilor, tinerilor şi bătrânilor, şi a familiilor care trec prin greutăţi, ca să nu-şi piardă demnitatea care provine din muncă.



Sursa:ro.radiovaticana.va