Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Lupta Sfântului Apostol Pavel împotriva diavolului

 
Lupta Sfântului Apostol Pavel împotriva diavolului
  • 17 Mar 2021
  • 1820

Sfântul Pavel nu s-a luptat împotriva "ființelor în trup", ci împotriva unui mare dușman spiritual: diavolul.


În timp ce Sfântul Pavel călătorea peste tot în bazinul mediteranean pentru a-L face cunoscut pe Cristos, a trebuit să se confrunte cu un adversar redutabil care nu i-a dat nici un răgaz. El evocă, de asemenea, această luptă constantă în cea de-a doua scrisoare adresată Corintenilor:

Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un trimis al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos." (2 Corinteni 12,7-9)

În alte traduceri, termenul "trimis" este înlocuit cu cuvântul "înger". Interpretările exegeților cu privire la sensul exact al acestei fraze a Sfântului Pavel sunt diverse. Unii cred că "trimisul" ar fi putut fi o persoană reală care i-a dat de furcă apostolului. Alții cred că ar fi avut o "problemă" pe planul fizic, și anume ceva care i-ar fi rănit corpul. O altă interpretare ar fi aceea că Pavel menționează aici un dușman spiritual, un demon (un "înger al Satanei") pe care trebuia să îl înfrunte.

Această realitate a războiului spiritual este de asemenea semnificativă în scrisorile lui Pavel. El îl evocă din nou și din nou, ca în acest faimos pasaj din scrisoarea sa către Efeseni:

"În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh". (Ep 6,10-12)

Această luptă a lui Pavel împotriva unui "înger al lui Satan" ne amintește că uneori Dumnezeu permite să fim ținta unor astfel de atacuri, pentru a ne face mai puternici și mai umili. După cum afirmă el însuși în prima sa scrisoare către corinteni: "Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda“.  (1 Cor 10,13)

Deși nu există decât un singur loc în scrisorile Sfântului Pavel unde se menționează „trimisul lui Satan“,  este clar că apostolul a fost supus în mod constant la atacuri ale diavolului. Cu toate acestea, știm de asemenea că nu este diavolul care are ultimul cuvânt. Așa cum spune Pavel cu mândrie în a doua scrisoare adresată lui Timotei: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui“. (2 Ti 4,7-8)

Treducere: ACC



Sursa:it.aleteia.org

Știri din aceeași categorie