”O colaborare generoasă și pasionantă în a predica Vestea cea bună, mai ales celor săraci, în care putem vedea chipul lui Dumnezeu”. Este îndemnul papei Francisc adresat membrilor Curiei Romane, primiți astăzi în audiență cu ocazia tradiționalului schimb de urări în preajma solemnității Nașterii Domnului.
Amplul discurs al papei este, de fapt, o reflecție despre criza prin care trece întreaga omenire. ”Acest Crăciun este Crăciunul pandemiei, al crizei sanitare, economice, sociale și chiar ecleziale care a lovit orbește în lumea întreagă”, afirmă papa, pentru care această criză rămâne, totuși, ”o mare ocazie de a ne converti și de a recupera autenticitatea” pentru a face să se nască în toți ”o aspirație mondială la fraternitate”.
Pontiful a luat în considerare criza unor personalități biblice – Abraham, Moise, Ilie, Ioan Botezătorul și Paul din Tars – ”dar cea mai elocventă este criza lui Isus”, de la ispitele din pustiu, la Grădina Măslinilor și ”criza extremă de pe cruce”. Încredințându-se pe deplin Tatălui, Isus deschide calea învierii.
”Această reflecție despre criză ne pune în gardă cu privire la judecarea pripită a Bisericii pe baza crizelor cauzate de scandalurile de ieri și de astăzi”, a remarcat mai departe papa Francisc. Analizele ecleziale ”fără speranță” nu sunt realiste, pentru că ”Dumnezeu continuă să susțină creșterea semințelor Împărăției sale în mijlocul nostru”. În acest fel, ”în Curie sunt mulți cei care dau mărturie prin munca lor umilă, discretă, silențioasă, loială, profesională, onestă” și în timp ce ”problemele sfârșesc imediat în presă”, ”semnele de speranță devin știre numai după multă vreme, și nu întotdeauna”. ”Cine nu vede criza în lumina Evangheliei, se limitează să facă autopsia unui cadavru, dar dacă găsim din nou curajul și umilința de a spune cu glas tare că timpul crizei este un timp al Spiritului”, atunci, chiar și în experiența întunericului, vom păstra încrederea că ”lucrurile stau să capete o nouă formă”.
În același, papa îndeamnă ”la a nu confunda criza cu conflictul. Criza, în general, are un sfârșit pozitiv, în timp ce conflictul creează întotdeauna un contrast” între persoanele dezbinate în ”prieteni de iubit și dușmani de combătut”, determinând formarea unor ”grupuri închise” care ”sărăcesc universalitatea misiunii noastre”. ”Biserica citită după categoriile de conflict, dreapta și stânga, progresiști și tradiționaliști” își pervertește și își trădează adevărata ei natură: ”ea este un Trup mereu în criză tocmai pentru că este viu, dar nu trebuie să devină niciodată un trup în conflict, cu învingători și învinși. Într-adevăr, în acest fel va răspândi teamă, va deveni mai rigidă, mai puțin sinodală și va impune o logică uniformă și uniformatoare, atât de departe de bogăția și pluralitatea pe care Spiritul le-a dăruit Bisericii sale”. ”Noutatea introdusă de criza voită de Spiritul Sfânt nu este niciodată o noutate în contrapoziție față de cele vechi, ci o noutate care încolțește din cele vechi și le face mereu fecunde, ca bobul de grâu care moare și produce mult rod”.
Papa a îndemnat la învingerea împotrivirilor pentru a se lăsa conduși de Spirit în timpul încercării: ”Apărându-ne de criză, noi împiedicăm lucrarea harului lui Dumnezeu” pentru că ”tot ceea ce se manifestă drept rău, contradictoriu, slab și fragil, ne amintește fățiș cu o forță și mai mare de necesitatea de a muri la un anumit fel de a fi, de a gândi și de a acționa care nu oglindește Evanghelia. Numai murind la o anumită mentalitate vom reuși să facem loc noutății pe care Spiritul o trezește fără încetare în inima Bisericii”.
”Sub orice criză”, a continuat papa, ”se află întotdeauna o justă exigență de actualizare”, dar ”trebuie să se înceteze a gândi reforma Bisericii ca un petic la o haină veche sau ca o simplă elaborare a unei noi constituții apostolice”, pentru că Biserica nu este o simplă ”haină” a lui Cristos, ”ci Trupul lui care îmbrățișează întreaga istorie. Noi nu suntem chemați să schimbăm sau să reformăm Trupul lui Cristos”, ci ”să îmbrăcăm cu o haină nou același Trup dintotdeauna pentru ca să apară lămurit că harul pe care îl avem nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu”. De fapt, ”Biserica este întotdeauna un vas de lut, prețios pentru ceea ce conține, nu pentru ceea ce uneori arată despre sine”.
Pentru a ieși din criză, este nevoie să facem asemenea cărturarului care a devenit discipol al Împărăției cerurilor ”care scoate din tezaurului său lucruri noi și lucruri vechi”. ”Tezaurul este Tradiția” care, după cum amintea Benedict XVI, ”este fluviul viu care ne leagă de origini” (Cateheză, 26 aprilie 2006). ”Lucrurile vechi” sunt constituite din adevărul și harul pe care le avem deja. ”Lucrurile noi” sunt diferite aspecte ale adevărului pe care, încetul cu încetul, le înțelegem. ”Nicio modalitate istorică de a trăi Evanghelia nu epuizează înțelegerea sa. Dacă ne lăsăm călăuziți de Spiritul Sfânt, ne vom apropia zi de zi tot mai mult de tot adevărul (Ioan 16,13). Dimpotrivă, fără harul Spiritului Sfânt, se poate chiar începe a gândi Biserica în formă sinodală dar care, în loc să se inspire din comuniune, ajunge să se conceapă drept o adunare democratică oarecare, alcătuită majorități și minorități. Cum ar fi, de exemplu, un parlament: nu aceasta înseamnă sinodalitate. Numai prezența Spiritului Sfânt face diferența”.
Pentru a depăși criza e necesar ”a o accepta ca pe un timp de har ce ne-a fost dăruit pentru a înțelege voința lui Dumnezeu cu privire la fiecare dintre noi și la întreaga Biserică”, intrând tot mai mult în rugăciunea care ne va permite ”să sperăm împotriva oricărei speranțe” (cf. Romani 4,18).
”Dragi frați și surori”, a fost îndemnul final al papei, ”să păstrăm o mare pace și seninătate, pe deplin conștienți că noi toți, și eu cel dintâi, suntem doar slujitori inutili (Luca 17,10) față de care Domnul și-a arătat milostivirea sa. De aceea, ar fi frumos dacă am înceta să trăim în conflict pentru a ne întoarce să ne simțim din nou pe cale”. Papa și-a reînnoit invitația de a evita bârfele care transformă orice criză într-un conflict. ”Evanghelia relatează că păstorii au crezut veștii Îngerului și au pornit pe cale către Isus (cf. Luca 2,15-16). Irod, în schimb, s-a închis în fața relatării Magilor și a schimbat această închidere în minciună și violență (cf. Matei 2,1-16). Fiecare dintre noi, oricare ar fi locul pe care îl ocupă în Biserică, să se întrebe dacă vrea să-L urmeze pe Isus cu docilitatea păstorilor sau cu auto-protecția lui Irod, să-L urmeze în criză sau să se apere de El în conflict”.
De aici, cerința adresată în cele din urmă colaboratorilor săi din Curia Romană de a colabora cu generozitate și pasiune la a predica Vestea cea bună, în special celor săraci, pentru că ”săracii sunt în centrul Evangheliei” și ”îl cunoaște pe Dumnezeu numai cel care îl primește pe cel sărac”.
După întrevederea cu reprezentanții Curiei Romane, papa Francisc a mers în aula Paul al VI-lea pentru a saluta o parte, din cauza restricțiilor pandemice, din angajații diferitelor instituții subordonate Curiei, Sfântului Scaun și Statului Cetății Vaticanului.
