Oare de ce or vrea oamenii tot timpul doar frânturi de fericire, când un hău de beatitudine se deschide în fața lor? “Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine!” Două erori esențiale în gramatica iubirii lui Dumnezeu, într-o singură propoziție.
Prima: “dă-mi partea!” Noi nu avem părți din inima lui Dumnezeu, o avem pe toată. Tatăl nostru din ceruri nu iubește cu măsură, ci nemăsurat. Când îi cerem o parte, nu știe despre ce vorbim. Și cerând astfel demonstrăm că nici noi nu mai știm cine suntem: fii ai Celui Preaînalt! O cerere ce e de fapt simptom de boală sufletească. Ceea ce urmează nu este nimic altceva decât consecință.
A doua eroare: “ce mi se cuvine”. Altfel spus: “pe care o merit”. Nu ni se cuvine nimic, Dumnezeu nu ne dă ce merităm: ar fi vai de noi dacă ar fi așa... “Toute est grace!” spune sf. Tereza de Lisieux. Evanghelia de duminica trecută, cea a vameșului și a fariseului, ne-o demonstrează. A pretinde, a lua cu forța darul lui Dumnezeu e tragica eroare a lui Adam. Rodul furat din Grădina Raiului e de fapt rodul otrăvit al unei false imagini a lui Dumnezeu, ce rodește în toți fiii lui Adam, dintru începuturi și până astăzi. O imagine a lui Dumnezeu făurită de cel rău, ce ni-l prezintă ca pe un Patron și nu ca pe un Părinte; ca pe un Tiran și nu ca pe un Tată Iubitor; ca pe un Creator în concurență cu făptura mâinilor Sale. Nici noi, fii risipitori și nici noi, fii mai mari, nu-l cunoaștem cu adevărat. Ne lăsăm furați de acest diabolic screen-saver ce ne este pus încontinuu în fața ochilor.
Probabil e cea mai mare suferință a lui Dumnezeu: aceea că nu credem în iubirea Lui. Și cea mai mare bucurie a celui rău, după cum însuși o recunoaște într-unul din faimoasele exorcisme celebrate de p. Francesco Bamonte:
“Dacă voi ați înțelege câtă iubire vă împresoară, dacă voi ați înțelege asta eu aș fi distrus! Dacă fiecare om, dacă fiecare ar înțelege doar 1% din iubirea care l-a împins pe Acela să vină în lume, eu aș fi distrus! Eu aș fi distrus deoarece este o iubire atât de mare, așa de mare încât nu puteți să v-o imaginați! Iar eu sufăr din cauza asta, pentru că El vă iubește! Ce ar fi putut să facă mai mult pentru voi decât asta? Ce anume? Dacă voi ați înțelege, eu aș fi „mort, mort” și „singur, singur, singur”!. În schimb voi…ahhh! (exclamare de satisfacție) nimeni nu crede asta, nimeni, iar eu mă bucur, ahh, ahh, ahhhh!... A venit să vă avertizeze, să vă deschidă ochii, să vă spună: „Priviți, eu sunt, sunt aici, vă iubesc!”… și voi nimic (râde)! Dar v-ați întrebat vreodată cum a făcut această afurisită de Biserică în 2000 de ani ca să meargă înainte? Cum faceți, cum faceți, v-ați întrebat vreodată? Vă credeți voi artizanii? Dar ce (înjurătură), cum (înjurătură) faceți ca să nu credeți?! Cât pot fi de mulțumit pentru asta, cât pot fi de mulțumit; sunteți așa de proști, proști!”.
Oare ar mai fi altceva de spus ...?
PS Claudiu
Episcopul Curiei
