(Duminica Samarinencei)
Izvoare de apă vie se revarsă peste noi cei ce am celebrat Învierea Domnului. Apa din scăldătoare, contemplată duminica trecută, vindecătoare a bolilor trupești după ce un înger al Domnului se scufunda în ea, nu este decât un palid simbol al Apei vii în care cu toții ne scăldăm în momentul botezului primind vindecarea sufletului și a trupului, adică mântuirea. Totul ne este oferit în dar de către Cer, însă e nevoie de un lucru esențial, pe care-l contemplăm în evanghelia vieții: acela de a ne uita în oglindă și a recunoaște ceea ce suntem cu adevărat; a vedea și a spune adevărul despre noi înșine. Fiindcă precum lumina oferită de soare necondiționat poate fi blocată de ferestre acoperite sau murdare, la fel și harurile lui Dumnezeu sunt oprite atunci când în casa sufletului nostru se depune praful neadevărului și al păcatului.
Dialogul din evanghelia de astăzi dintre Isus și femeia samarineancă este sublim. Are loc la fântâna lui Iacob și știm că în Vechiul Testament fântâna este locul întâlnirilor. Cu toții sunt împinși de setea trupească și se întâlnesc sau se regăsesc, pornind de la această căutare comună, tânjind înspre o întâlnire mult mai profundă, sufletească, spirituală, a cărei variantă trupescă nu este decât un semn și un punct de plecare. Întâlnirea de astăzi seamănă cu cea dintre Isus și Nicodim, acest membru al Sinedriului pe care setea de adevăr îl împinge înspre Cel care poate stâmpăra setea noastră de veșnicie. Discuția lor, similară celei de astăzi, pleacă de la căutările trupești pentru a se înălța mai apoi înspre cele sufletești. Așa se ajunge la nașterea spirituală pornind de la cea naturală, și Nicodim înțelege că este într-un spațiu al cunoașterii pe care nu-l mai stăpânește. Singurul lucru posibil este acela de a se avânta cu un salt al credinței înspre Cel care are cuvintele vieții veșnice. La fel se întâmplă și cu femeia din evanghelie: tânjește după Viață însă își potolește setea la fântânile cu apă sălcie ale acestei lumi. Când întâlnește în schimb Izvorul Vieții, pe Isus Mântuitorul, este dispusă la un salt similar. Aici se colocă acest pasaj esențial de care vorbeam la început: femeia recunoaște starea reală a vieții ei. Recunoaște că alegerile și căutările vieții ei de până acum stau sub semnul neadevărului și al erorii. Acesta este momentul în care ferestrele sufletului ei redevin transparente în fața luminii. Acesta este momentul în care blocajele existenței sunt spulberate și apa vieții îi stâmpără în sfârșit setea.
Fratele Mihai din Prilog spunea că în România lucrurile nu vor merge bine atâta timp cât proprietățile Bisericii Greco-Catolice nu vor fi restituite. Că e vorba de proprietăți fizice sau intelectuale sau legate de adevărul istoric, rămâne la interpretarea noastră. Însă necesitatea revenirii la adevăr în sufletul unei persoane sau în cel al unei națiuni este o condiție sine qua non pentru bunăstarea de orice fel. A încerca să clădești pe minciună sau pe nedreptate este ca și cum ai clădi punând la temelia casei nisipuri mișcătoare.
Suntem într-o perioadă în care nisipurile miscătoare sunt prezente în jurul nostru. Când vom lăsa ca Lumina și Apa vieții să ne trezească din amorțeală?
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Ghrla
Ev Io 4,5-42
În vremea aceea a venit Isus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său; Şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Isus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a zis: Dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Isus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? Isus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Isus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Isus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Isus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Spirit este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în spirit şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Cristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Isus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Cristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi.Ziceau deci ucenicii între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii.
