Pe 8 noiembrie 2013, agenţia de presă Zenit a relatat despre un primar francez care a afirmat că va demisiona în momentul în care i se va impune să oficieze căsătorii între persoane homosexuale. Conform ultimei sentinţe a Curţii Constituţionale, acesta riscă până la 3 ani de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro.
El rămâne însă ferm în decizia luată: „Există o lege naturală care este superioară legilor umane”.
Mai mult de 20.000 de primari francezi s-au alăturat iniţiativei întreprinse de un grup de primari care se declară în favoarea copilăriei. Grupul a fost format în iunie 2013, iar membrii ei sunt „de dreapta şi de stânga, heterosexuali şi chiar şi homosexuali”.
Aceştia consideră că adevărata întrebare la care societatea franceză este chemată să răspundă este dacă doreşte „să trăiască într-o ţară în care libertatea de conştiinţă, de exprimare şi de practicare a religiei sunt respectate” sau într-un sistem totalitar: „Noi nu ne temem, vom lupta pentru libertatea de conştiinţă şi de a gândi, şi nu cred că este în interesul guvernului să transforme Franţa într-un regim terorist şi ideologic la fel ca în trecut”.
Traducere: Andrei Hrişman
Sursa:www.rinocammilleri.com