Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Covid-19. A fost instituit un fond de urgenţă în favoarea Bisericilor Orientale

 
Covid-19. A fost instituit un fond de urgenţă în favoarea Bisericilor Orientale
  • 21 Apr 2020
  • 2133

Congregaţia pentru Bisericile Orientale a instituit un fond de urgenţă pentru sprijinirea persoanelor în dificultate, în actualul context de pandemie. Într-un recent comunicat al Congregaţiei se spune: «În zilele în care mulţi fraţi şi multe surori din Bisericile Orientale celebrează Sfântul Triduum Pascal al Pătimirii, Morţii şi Învierii Mântuitorului şi în ajunul sărbătorii Divina Milostivire, Congregaţia pentru Bisericile Orientale – răspunzând îndemnului Sfântului Părinte de a nu-i lăsa singuri pe cei suferinzi şi, din rândul acestora, pe cei mai săraci, în înfruntarea situaţiei mondiale de urgenţă cauzată de pandemia Covid-19 – a instituit Fondul de Urgenţă al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale (Fondul CEC – Congregation for the Eastern Churches).»

Departamentul vatican pentru Bisericile Orientale informează că, datorită colaborării dintre diferite asociaţii de caritate catolice în favoarea Bisericilor Orientale – precum Catholic Near East Welfare Association,  PMP (Pontifical Mission for Palestine), ROACO (Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Orientale) – va putea fi garantat ajutorul în favoarea unor iniţiative de caritate, despre care va fi informat secretariatul general al confederaţiei "Caritas Internationalis" şi  Departamentul în Serviciul Dezvoltării Umane Integrale care – la solicitarea papei Francisc – a alcătuit o Comisie de lucru, din care fac parte mai multe departamente ale Curiei Romane pentru a pregăti, din punct de vedere cultural şi moral, faza succesivă încetării pandemiei de Coronavirus.

Iniţiativele în favoarea Bisericilor Orientale vor beneficia şi de fonduri provenite din Colecta pentru Ţara Sfântă din Vinerea Mare care, anul acesta, în mod excepţional, din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc duminică, 13 septembrie. Amintim că această colectă este un semn de solidaritate faţă de comunităţile creştine din Orientul Mijlociu şi faţă de instituţiile pe care le gestionează, precum spitale şi şcoli.

Până în prezent, ca un răspuns imediat la semnalările făcute de nunţiaturile apostolice, Congregaţia pentru Bisericile Orientale, în colaborarea cu fundaţia AVSI, a decis garantarea, în numele Sfântului Părinte, a unei donaţii constând în zece ventilatoare pulmonare destinate Siriei, în cadrul proiectului "Spitale Deschise". De asemenea, au fost donate trei ventilatore pulmonare Spitalului "Sfântul Iosif" din Ierusalim, seturi de teste în vederea diagnosticării Covid-19 destinate populaţiei din Fâşia Gaza. Totodată, o contribuţie însemnată a fost destinată Spitalului "Sfânta Familie" din Betleem. 

Congregaţia pentru Bisericile Orientale informează că solicitările de ajutor provenite din alte teritorii sunt în studiu şi dă asigurări că, în ciuda incertitudinii economice, va fi garantat ajutorul anual pe care Congregaţia îl oferă şcolilor şi universităţilor catolice şi programelor de asistenţă destinate refugiaţilor interni din Siria şi Irak, precum şi refugiaţilor în Liban şi Iordania.

Congregaţia pentru Bisericile Orientale îndeamnă la rugăciune pentru ca Dumnezeu Tatăl să ne elibereze de relele care chinuiesc omenirea şi îndeamnă totodată la fapte concrete de solidaritate şi caritate fraternă.

 



Sursa:vaticannews.va/ro