La Sfânta Liturghie celebrată în cursul dimineții de marți, 7 aprilie 2020, papa Francisc a amintit persecuția la care a fost supus Isus și a anunțat că se roagă pentru persoanele care înfruntă înverșunarea sentințelor injuste. La omilie, comentând trădarea lui Iuda și renegarea lui Petru, pontiful a îndemnat să cerem harul statorniciei în slujire, în ciuda căderilor noastre.
”În aceste zile de Post am văzut persecuția pe care a suferit-o Isus și cum învățătorii Legii s-au înverșunat împotriva Lui: El a fost judecat sub înverșunare, cu înverșunare, fiind nevinovat. Aș vrea să ne rugăm astăzi pentru toate persoanele care înfruntă cu durere o sentință injustă din cauza înverșunării”. Este intenția de rugăciune a papei Francisc anunțată la începutul Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în cursul dimineții de marți, 7 aprilie 2020, în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.
La omilie, făcând un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Isaia 49,1-6 și Ioan 13,21-33.36-38), papa a scos în evidență trădarea lui Iuda și renegarea lui Petru, două situații care, a subliniat pontiful, ne îndeamnă să cerem harul statorniciei în slujire, în ciuda slăbiciunilor și a căderilor noastre.
Vă oferim aici, în traducere de lucru, omilia papei Francisc:
«Profeția lui Isaia pe care am ascultat-o este o profeție despre Mesia, Răscumpărătorul, dar și o profeție despre poporul lui Israel, despre poporul lui Dumnezeu. Putem spune că este o profeție despre fiecare dintre noi. La urma urmei, profeția subliniază că Domnul l-a ales pe slujitorul său din sânul mamei: se spune aceasta de două ori (cf. Isaia 49,1). Slujitorul său a fost ales încă de la început, de la naștere sau înainte de naștere. Poporul lui Dumnezeu a fost ales înainte de naștere, la fel fiecare dintre noi. Nimeni dintre noi nu a căzut în lume în mod cazual, din întâmplare. Fiecare are un destin, are un destin liber, destinul alegerii lui Dumnezeu. Eu mă nasc cu destinul de a fi fiu al lui Dumnezeu, de a fi slujitorul lui Dumnezeu, cu îndatorirea de a sluji, de a construi, de a edifica. Și aceasta, încă din sânul mamei.
Slujitorul lui Dumnezeu, Isus, a slujit până la moarte: părea o înfrângere, dar era modul de a sluji. Acest fapt subliniază modul de a sluji pe care noi trebuie să-l asumăm în viața noastră. A sluji înseamnă a se dărui, a se dărui celorlalți. A sluji înseamnă a nu pretinde pentru sine vreun avantaj care să fie altceva decât a sluji. Este glorie, slujirea; iar gloria lui Cristos este să slujească până la a se nimici pe sine, până la moarte, la moartea pe cruce (cf. Filipeni 2,8). Isus este slujitorul lui Israel. Poporul lui Dumnezeu este slujitor, iar când poporul lui Dumnezeu se îndepărtează de această atitudine de slujire este un popor apostat: se îndepărtează de vocația pe care Dumnezeu i-a dat-o. Când fiecare dintre noi se îndepărtează de această vocație de a sluji, se îndepărtează de iubirea lui Dumnezeu. Și își zidește viața pe alte iubiri, de multe ori idolatrice.
Domnul ne-a ales din sânul mamei. Există, de-a lungul vieții, căderi: fiecare dintre noi este păcătos și poate să cadă și a căzut. În afară de Fecioara Maria și de Isus, toți ceilalți am căzut, suntem păcătoși. Dar ceea ce contează este atitudinea înaintea lui Dumnezeu care m-a ales, care m-a uns ca slujitor; este atitudinea unui păcătos capabil să ceară iertare, ca Petru, care se jură: ”Nu, eu nu te voi renega niciodată, Doamne, niciodată și niciodată!”, apoi, când cocoșul cântă, el plânge. Se căiește (cf. Matei 26,75). Aceasta este calea slujitorului: când cade, când alunecă, el cere iertare. În schimb, când slujitorul nu este capabil să înțeleagă faptul că a căzut, când pasiunea îl cuprinde atât de mult încât îl duce la idolatrie, el își deschide inima lui Satana și intră în noapte: este ceea ce s-a întâmplat cu Iuda (cf. Matei 27,3-10).
Să ne gândim astăzi la Isus, slujitorul, cel credincios în slujire. Vocația lui este să slujească, până la moarte și încă moartea pe cruce (cf. Filipeni 2,5-11). Să ne gândim la fiecare dintre noi, parte a poporului lui Dumnezeu: suntem slujitori, vocația noastră este pentru slujire, nu pentru a profita de locul nostru în Biserică. Slujire. Mereu în slujire. Să cerem harul de a persevera în slujire. Uneori, cu alunecări, căderi, dar harul cel puțin de a plânge cum a plâns Petru».
La încheierea Sfintei Liturghii, transmisă în streaming la ora Romei 7.00, papa a rămas câteva minute în adorație și a dat binecuvântarea euharistică, nu înainte de a-i invita pe cei care urmăreau slujba prin mijloacele de comunicare să facă Împărtășania spirituală.
