Mai înainte, conform unor cărţi liturgice vechi, în părţile Apusului, ziua de 25 martie era o sărbătoare a Domnului nostru Isus Cristos, amintindu-se vestirea Întrupării Domnului. Chiar şi astăzi, sărbătoarea este numită In Annuntiatione Domini – „La vestirea Domnului”, dar conţinutul rugăciunilor şi al textelor liturgice se referă la Preacurata Fecioară Maria. Deşi documentele scrise cu slujba Bunei-Vestiri sunt doar din secolul al VI-lea, putem fi siguri că sărbătoarea este din primele veacuri ale creştinismului. Cum ar fi fost posibil ca primii creştini să nu reţină cu deosebită veneraţie şi emoţie cuvintele adresate Mariei de către îngerul Gabriel şi de către vara ei, Elisabeta?
Conţinutul, înţelesul Bunei-Vestiri, se referă, în primul rând, la Mesia, Mântuitorul aşteptat, şi, în al doilea rând, la legătura intimă, vitală între Mamă şi Fiu, după cum reiese din cuvintele îngerului Gabriel: „Bucură-te tu, care eşti plină de har; Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei... Duhul Sfânt se va coborî asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta, copilul sfânt care se va naşte din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu”. Cu tot dreptul, Maria va fi numită „Maica lui Dumnezeu”.
Îngerul foloseşte limbajul profeţilor din Vechiul Testament, când ei vesteau timpurile mesianice; începe prin a o invita la bucurie pe Fecioara aleasă, asigurând-o de ajutorul lui Dumnezeu în împlinirea misiunii la care a fost chemată. Dumnezeu priveşte cu nemărginită iubire spre Maria; Domnul este cu ea; ea a aflat har în faţa celui Preaînalt, va fi fecioară şi Mamă a lui Dumnezeu. Maria însăşi, în salutul îngerului, recunoaşte cuvintele profetice care premerg descoperirile privind venirea lui Mesia. Privind credinţa adâncă cu care Maria se lasă încrezătoare în voia lui Dumnezeu, precum şi lucrarea supranaturală vestită prin mesajul adus de înger, putem afirma că, în momentul răspunsului definitiv, al cuvântului „fie” rostit de ea, în sufletul şi fiinţa ei era deja prezent în mod real tot ceea ce avea să devină cunoscut încetul cu încetul de-a lungul întregii sale vieţi, datorită legăturii cu Fiul ei divin.
În momentul Bunei-Vestiri, Maria este expresia cea mai înaltă a aşteptării venirii lui Dumnezeu şi a lui Mesia, aşteptare ce a străbătut în continuă creştere întreg Vechiul Testament; este sinteza şi punctul culminant al aşteptării mesianice din partea poporului ales. Aşa vede lucrurile Sfântul Luca în cântarea Magnificat – „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul”; tot aşa le-au văzut şi Sfinţii Părinţi ai Biserici, iar teologia contemporană reia gândul lor adânc.
Datorită harului de a fi fost zămislită fără de păcatul strămoşesc, precum şi faptului de a-şi fi consacrat lui Dumnezeu fecioria ei, Maria a dovedit, în lumina credinţei, o înţelegere şi o supunere excepţional de aleasă şi de delicată”.
Sursa:www.calendarcatolic.ro
