Secretoși, tăcuți, evazivi, uneori violenți, agresivi ... Unii părinți nu-și mai recunosc adolescenții cu care locuiesc sub același acoperiș, dar cu care nu mai pot comunica. Părintele Joël Pralong, superior al seminarului din Sion (Elveția) și autorul cărții „Iubește-ți familia așa cum este” (Editura Béatitudes, decembrie 2018) oferă câteva sfaturi pentru a restabili relația.
La adolescenți, emoțiile ocupă mai mult spațiu decât rațiunea. Sunt hipersensibili, iritabili, mai vulnerabili decât înainte. Starea lor de spirit fluctuează. Treptat, dacă le veți sta alături și se vor simți iubiți, vor învăța să-și controleze comportamentul și să nu mai sară calul. La fel ca un pui de pasăre, îndelung protejată în cuibul părinților, aceștia doresc dintr-o dată să se descurce singuri, să fie pe picioarele lor, dar sunt încă fragili. De fapt, ei știu că au nevoie de dumneavoastră, de sfatul dumneavoastră.
Vorbea ca o moară stricată, dar devenit foarte secretos
Unii tineri pot deveni brusc secretoși și tăcuți. Ne speriem și ne întrebăm ce fac, ce gândesc, ce vor... Nu ne mai răspund la întrebări. Ce e de făcut, în afară de a le cerși răspunsuri? În primul rând, nu le puneți niciodată în mod direct întrebări importante despre viața lor, nu le țineți morală, îi veți bloca și mai mult. Și nu vă vor mai spune nimic. Aflați cât puteți despre viața și relațiile lor, dar discret. Acceptați ca inițiativa pentru dialog să vină întotdeauna de la ei, când au decis să facă acest lucru, în momentele în care vă așteptați cel mai puțin: când întârziați și nu aveți timp, când sunteți obosiți, gata să mergeți la culcare sau când ați vrea să urmăriți emisiunea preferată etc. Sunt adolescenții, și vorbesc când au chef! Trebuie să prindeți mingea în zbor ...
Era blând ca un mieluț, dar acum este agresiv!
Uneori, adolescenții refuză autoritatea părinților, se simt strâmtorați de familia lor, spune că li se interzic prea multe și pot deveni agresivi, violenți. Am întrebat odată un grup de adolescenți (de 14 ani): „Și dacă părinții voștri ar decide într-o zi să renunțe la toate regulile, ați sări de bucurie?" Răspunsul: "Ah nu! Se pare că nu le pasă de noi, nu ne mai iubesc! " „Fiți siguri, regulile sunt dovada iubirii! Dar ei nu vă vor spune asta niciodată. Nu coborâți niciodată nivelul, fiți un zid de dragoste împotriva căruia să-și poată încorda voința și într-o zi își vor găsi independența. Pentru ei, a te opune înseamnă a fi stăpân pe situație. Mai presus de toate, fiți clari în instrucțiunile dvs., apoi fermi! Furia le structurează personalitatea: există, se afirmă și se văd ca niște interlocutori valizi în fața cuiva. Își testează limitele, dar și pe ale voastre. Dacă vă dați bătuți, vor căuta în altă parte unul mai puternic. Fără un interlocutor serios, nu vor mai putea să se controleze, vor căuta cearta, iar acest lucru poate deveni periculos.
Citește și: Părinți de adolescenți: „Cuvântul vostru să fie da, dacă este da, nu, dacă este nu”
Nu acceptați violența, ei trebuie să vă respecte. În astfel de cazuri, este de datoria dumneavoastră să îi ajutați să înțeleagă că acțiunile lor pot avea consecințe și pot fi pedepsiți, dar mai întâi lăsați furtuna să treacă, nu țipați mai tare decât ei. Limitele și opozițiile sunt vitale din două motive: în primul rând, îi liniștesc, dovedind că nu sunt lăsți de capul lor și nici abandonați; apoi, ii protejează de o pasiune excesivă care mai devreme sau mai târziu îi pot distruge.
Citește și: Zece sfaturi ale Sfântului Ioan Bosco pentru toți părinții
Îmi amintesc de un grup de adolescenți care s-au adunat la mine acasă într-o seară plângându-se de părinții lor din cauza interdicțiilor. Cédric, 15 ani, nu a spus nimic toată seara. La final, pe un ton trist, le-a spus: „Dacă ați ști cât de norocoși sunteți să aveți părinți care vă interzic!”. Ai mei îmi permit să fac ce vreau, pentru că nu au timp niciodată pentru mine ... Nu exist pentru familia mea." S-a făcut o mare tăcere în grup ...
Traducere: ACC
