Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

7 rele ale epocii noastre pe care fiecare creștin este chemat să le vindece

 
7 rele ale epocii noastre pe care fiecare creștin este chemat să le vindece
  • 16 Iun 2018
  • 704

         Pentru mulți dintre noi societatea de astăzi s-a schimbat dramatic. Am trecut de la căsătoria tradițională la alte forme de uniune civilă, de la apărarea vieții la avort, de la libertatea de expresie la cenzură. Știm că omul este într-o continuă schimbare, dar este oare posibil să devenim o societate atât de indiferentă față de aproapele?

          Mai este încă timp pentru a recupera! Dar, trebuie să ținem însă cont de aceste 7 rele contemporane ale omului, astfel încât să le putem vindeca.

1. Solidaritate aridă

          Dacă ni se cer bani pe stradă, noi, probabil, ajutăm cu ceva. Dacă cineva are nevoie de ajutorul nostru, sau dacă o bătrânică ne cere să o ajutăm să treacă strada, ne arătăm disponibili. Dar dacă toate acestea s-ar întâmpla în tăcere și nu în viața publică, am avea aceeași dorință de a ajuta? Ajutăm, dar nu suntem cu adevărat interesați de persoana care ne cere ajutorul. Donăm, dar nu vedem nimic dincolo de acest act. Acțiunile noastre nu merg dincolo de acel moment specific. De aceea, susțin faptul că societatea de astăzi suferă de o „solidaritate avară”, pentru că este adevărat că dăm, dar nu așa cum ar trebui. Trebuie să ținem cont de cuvintele lui Isus: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera. Fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (2Cor 9, 6-7).

2. Societate individualistă

          Suntem ființe sociale. Chiar dacă nu vrem, avem nevoie de alții pentru a trăi. Dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi existat nicio „rețea socială” care, deși în mod virtual, unește persoanele. Acest „ființe sociale” ne conduce să ne comportăm ca și membri ai unei comunități de persoane (societate), dar ținem cu adevărat cont și de ceilalți membri ai societății? Ajunge să vedem relația pe care o avem cu vecinii sau cu colegii de școală pentru a înțelege faptul că ne îndepărtăm tot mai mult unii de alții.   Trăim într-un individualism mascat. Dacă nu credeți, faceți un test: acum 20 de ani, autobuzele erau pline de persoane care, deși nu se cunoșteau, încercau să converseze și să caute teme despre care să discute, pentru a face călătoria mai plăcută. Scenariul de astăzi este total diferit: copii, adolescenți și adulți, stau cu ochii lipiți de ecran, cu căștile în urechi și cu mintea concentrată pe ei înșiși. „Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (1Tim 5, 8).

3. Profunzime superficială

          Perioada în care trăim pare a fi aceea în care toți apără drepturile altora și persoanele luptă împreună pentru o cauză comună. Aparent, se pare că am arborat steagul libertății în viețile noastre. Dar trebuie să ne întrebăm dacă într-adevăr apărăm cauzele comune sau căutăm doar binele propriu. Credem că dorința de a revendica propriile „drepturi” ne conduce să iubim mai mult ființa umană, care ne face filantropi. Totuși nu ne dăm seama că majoritatea persoanelor caută doar propriile interese. Vrem să fim implicați în cauze aparent nobile și profunde - cum ar fi dreptul de a alege cu privire la avort - dar acest lucru nu face altceva decât să ne îndepărteze pe unii de alții și să ne prăbușească într-un vârtej de superficialități și de transcendență aparentă. Omul poate găsi o adevărată profunzime doar în Dumnezeu, doar El îi poate umple sufletul. Căutarea altor „profunzimi” ne poate face să cădem în Reiki, Yoga, Tai-Chi, etc. Sfântul Augustin spune: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștit este sufletul nostru până nu se va odihni întru Tine” (Confesiuni 1,1); în această frază se află profunzimea imensă de a fi Fii lui Dumnezeu. „Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a mântuit” (Ps 33, 4).

4. Frustrare veselă

          De fiecare dată când se obține un nou „progres” juridic cum ar fi divorțul sau avortul, societatea pare să se bucure. Desigur, nu toată. Dar piețele și străzile sunt pline de persoane care își sărbătoresc victoria. Apoi, zilele trec și se întorc înapoi la acea nemulțumire și la acele dorințe neîmplinite. Cert este că o lege aprobată sau un moft acordat nu poate să conducă la fericirea de durată a omului. Fericirea, și noi creștinii știm bine, există doar atunci când viața noastră este ancorată de ceva infinit. Poate fi ceva mai mare decât Dumnezeu? Nu! Dacă viața noastră se bazează pe lucruri materiale, vom fi mereu nemulțumiți. Dacă viața noastră este înrădăcinată în plăceri carnale, viitorul nostru va fi nefericit. Fericirea noastră completă poate fi găsită doar în Dumnezeu. „Smochinul să nu mai înmugurească şi via rod să nu mai dea; înşelătoare să fie rodirea măslinului, şi ogoarele nimic să nu rodească! Turme să nu mai fie în ţarcuri şi vite în staule niciodată! Și eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu!” (Av 3, 17-18).

5. Optimism nemotivat

          „Haide, poți!”, spun mulți. Este o expresie care încurajează și dă motivație. Dar, cu tot ceea ce am spus până acum (indiferență, individualism, nemulțumire personală, etc.) nu mai sunt atât de sigur că trăiesc într-o lume de optimism. Ba mai mult cred că mulți trăiesc nemotivați și se ascund într-un optimism fals de sloganuri și clișee, care nu se confruntă cu realitatea.  Un astfel de optimism este temporar. Așa cum soarele topește gheața, tot așa și motivația omului dispare. Trăim din obiective pe termen scurt. „Voi face carieră în firmă”, „Voi depăși nivelul jocului X”, „Voi termina doctoratul”...și apoi? Ce avem în mână? Vom căuta un alt obiectiv care să ne poată da motivația pentru a trăi. Putem să evităm toate acestea doar dacă ne încredem în Dumnezeu și acceptăm că El este dreptatea, Biserica are dreptatea. Nu putem omite cuvintele Catehismului Bisericii Catolice despre virtutea teologală a speranței: „Speranţa este virtutea teologală prin care noi dorim drept fericire a noastră Împărăţia cerurilor şi viaţa veşnică, punându-ne încrederea în făgăduinţele lui Cristos şi sprijinindu-ne nu pe puterile noastre, ci pe ajutorul harului Spiritului Sfânt” (CBC, 1817). „Să ţinem mărturisirea speranţei neclintită, căci credincios este Cel care a făgăduit” (Evr, 10, 23).

6. Libertate de sclavi

          Spuneți-mi voi dacă păcatul nu vă face sclavi! Biblia este mai mult decât clară cu privire la acest punct. Ura generează ură, războiul provoacă alte războaie, sclavia cauzează și mai multă sclavie, iar lista poate continua. Nu tot ceea ce vrem ne poate face liberi, iar acest lucru îl putem observa la persoanele pe care le întâlnim pe stradă. Cele mai multe dintre acestea merg cu telefonul în mână: o dependență, o sclavie. Atunci când ceea ce folosesc se întoarce împotriva mea, iar persoana mea sfârșește prin a fi manipulată de acel lucru, vorbim despre o situație de sclavie. Nu ne referim exclusiv la traficul de ființe umane. Astăzi pot exista și alte forme de sclavie precum internetul, tehnologia, banul, consumismul...dacă ești dependent de unul dintre aceste lucruri, atunci ești un sclav. Iar astăzi, aceste sclavii sunt apărate în mod public: „este dreptul meu”, „este ceea ce vreau”. Dar oare avem dreptul de a abuza de lucruri și de persoane până în punctul în care să ne fie dependenți? Este un adevărat drept acela care confundă libertatea cu plăcerea și cu a face ceea ce vrem și ne place? Gândiți-vă...poate a venit momentul să vă lăsați conduși de Isus și să obțineți adevărata libertate a fiilor lui Dumnezeu. „Pentru că şi făptura însăşi se va elibera din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Rm 8, 21).

7. Preocupare indiferentă

          Cunoaștem aproape orice lucru. O fermă care a ars în Australia, o gorilă care a scăpat în Japonia sau anunțarea unei mașini noi în Austria. Tehnologia a făcut comunicarea mai ușoară și mai simplă. Dar ne preocupăm cu adevărat de toate aceste lucruri sau este doar o dorință de „noutate”? Nu aș fi surprins dacă răspunsul corect ar fi acesta din urmă.  În Orientul Mijlociu mor mii de creștini, în Africa nu este nici mâncare și nici apă. Trecem dincolo de ceea ce ne convine sau de ceea ce merită cu adevărat atenția noastră? Mijloacele mass-media ne vorbesc despre „lucrurile negative” ale vieții, dar problemele reale - care au nevoie de mult mai multă atenție - nu ies niciodată la lumină. Dacă ne concentrăm doar pe noi înșine și pe interesele noastre, înseamnă că suntem indiferenți. Atunci când ne vom preocupa cu iubire de frații noștri, va începe o viață nouă: „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 In, 3, 18). „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos. Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi” (Gal 6, 2.10).

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:it.aleteia.org