Cartea care te trezeşte: Istoria unei convertiri
O carte este un suflet. O carte este o viaţă. E viaţa pe care alegem s-o trăim în clipele noastre de răgaz: o viaţă de acţiune sau de vis, de aventuri, de ştiinţă, de informare sau de dezinformare, de dragoste şi ură, sau pur şi simplu, o viaţă de iubire, care trece dincolo de acţiune, de informare, de dragoste, pentru că este cartea sinelui care îl caută pe Dumnezeu şi găsindu-l, nu încetează să-l caute.
O astfel de carte a sinelui este recenta apariţie la Editura "Galaxia Gutenberg", intitulată În compania binelui. Drumul scurt de la lumea corporatistă la sărăcie, curăţie şi ascultare, de James Martin, SJ, în excelenta traducere a Claudiei Stan1.
Dar mai întâi, cine este James Martin, SJ?
Preot iezuit în vârstă de 53 ani, scriitor şi jurnalist, James Martin s-a născut la 29 decembrie 1960 în Plymouth Meeting, Pennsylvania, SUA. A absolvit prestigioasa Facultate Warthon, de Administrare a Afacerilor, în 1982 şi a lucrat timp de şase ani, urcând treptele ierarhice până la Specialist - Corporate Financial Management Development, în compania General Electric2. Nesatisfăcut de lumea corporatistă, a renunţat la toate avantajele oferite de înalta sa poziţie ierarhică şi a intrat ca novice în Societatea lui Isus în 1988. A fost hirotonit preot în 1999. În prezent lucrează ca editor pentru probleme de cultură la revista iezuită America Magazine3, este comentator la CNN, NPR, Fox News Channel, revista Time, columnist op-ed4 la The New York Times. A scris şi a editat peste zece cărţi, în special despre experienţa sa de viaţă5 . Cea mai cunoscută carte a sa, My Life with the Saints6 (Loyola Press., 2006), cuprinde memoriile autorului privind vieţile unor sfinţi catolici (de altfel, foarte umani), precum şi ale altor bărbaţi şi femei sfinte şi modul în care i-au influenţat viaţa. Cartea a fost considerata drept "una din cele mai bune cărţi ale anului" de către Publishers Weekly7 iar în 2007 i s-a atribuit premiul Christopher8. O altă carte a sa, The Jesuit Guide to (Almost) Everything: A Spirituality for Real Life (Harper One, 2010)9, în care autorul explică în ce mod spiritualitatea sfântului Ignaţiu de Loyola ne poate ajuta în viaţa de zi cu zi, a primit în 2011 acelaşi premiu10 şi a fost nominalizat best-seller de New York Times.
..."Aşadar, ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul?11"
Volumul In Good Company: The Fast Track from the Corporate World to Poverty, Chastity and Obedience (Sheed & Ward, 2000), relatează perioada studiilor autorului la Facultatea Warthon, de Administrare a Afacerilor, apoi angajarea, ascensiunea, satisfacţiile şi insatisfacţia crescândă ca salariat la General Electric, chemarea pentru viaţa consacrată şi noviciatul în Societatea lui Isus. Cartea ar putea fi considerata istoria unei convertiri. Cititorul este condus cu delicateţe, vervă şi umor prin meandrele vieţii universitare americane, desfăşurate sub imperiul a două moto-uri: "Inveniemus viam aut faciemus" (Vom găsi drumul sau vom face unul) şi "Leges sine moribus vanae" (Legile lipsite de moralitate sunt zadarnice), care vorbesc despre tradiţie şi ideal, despre mândria de a fi acceptat în cea mai prestigioasă facultate de management al afacerilor din SUA, despre competitivitate şi studiu, dar şi despre infatuare, egoism şi minciună, toate culminând cu oportunităţile aparent nelimitate care se deschid în faţa absolvenţilor. Dar "epoca lăcomiei" la GE şi nu numai - evoluează sub un alte două motouri: "Dă-i bice sau cară-te" şi "la naiba cu compasiunea": pe de o parte, "înşelătorii legale"pentru menţinerea diferitelor filiale în perioade mai dificile, pe de altă parte suprasolicitare profesională, viaţă personală acaparată de profesie, munca făcută cu dăruire şi sacrificii de sine, dar faţă de care compania GE nu-şi recunoaşte nici un fel de obligaţie, restructurări masive în special pentru angajaţii "vechi", tocmai fiindcă... erau vechi în companie, angajări discreţionare etc. Mult-mediatizata "loialitate corporatistă" nu funcţiona decât unilateral: de la angajat spre companie şi nu reciproc.
"În clipa aceasta", spune James Martin, "am înţeles că îmi atinsesem mai toate scopurile pe care mi le stabilisem în facultate: câştigam mulţi bani, aveam multă libertate şi control la serviciu şi avansam în companie. Dar lucrurile acestea în sine nu-mi ofereau cine ştie ce satisfacţie. Altfel spus, nu-mi puteam da seama care era scopul vieţii mele. Lipsea ceva fundamental. Îmi plăceau colegii şi parte din munca în resurse umane, dar care era scopul muncii în sine? Oare asta era viaţa?" Bolnav de stres, fără să găsească un sens vieţii, fără să poată fi ajutat eficient de consilierea psihologică, lunecând aparent ireversibil spre persoana cinică, deprimată, irascibilă, dură, capabilă să calce peste cadavre, preocupată numai de sine şi de ascensiune ierarhică, pe care în primii ani o numea el însuşi "un neisprăvit de seamă" - şi totul, numai ca să supravieţuiască în GE, unde a supravieţui însemna a avansa, el ajunge în cele din urmă la cea mai simplă concluzie: "că are o singură viaţă şi că dacă eşuează în împlinirea viselor sale, n-o să-i pese nimănui".
Drumul convertirii nu este şi nu poate fi niciodată uşor: de la concepţia copilărească despre Dumnezeu ca "Marea Maşinărie de rezolvat probleme", la "a fi catolic doar la nivel intelectual", până la a-l simţi prieten pe Isus, ca în prima sa rugăciune adevărată la iezuiţi şi apoi la strigătul disperat în faţa statuii lui Isus: "Primeşte-mă!" - e calea unei vieţi de luptă, dârzenie, frustrare, onestitate, altruism, curaj şi speranţă. Şi întrucâtva asemenea sfântului Ignaţiu de Loyola, a simţit răspunsul lui Isus în lăuntrul său - un glas fără cuvinte care zicea: "O voi face".
Au urmat primii doi ani ca novice în Societatea lui Isus. După ce a făcut experienţa nu întotdeauna plăcută a vieţii în comunitate, a sărăciei (o subvenţie de 35 $ pe lună luase locul salariului de Specialist - Corporate Financial Management Development la GE), a asistenţei spirituale într-un spital-azil de paliaţie din Jamaica, descrisă cu autoironia care rămâne după ce oroarea celor văzute şi trăite a lunecat în amintire - momentul depunerii voturilor vine cu "un sentiment extraordinar. Cu toată nebunia din jur - pregătirile, emoţiile, oaspeţii, căldura (...) - eram extrem de concentrat. Era ca şi cum m-aş fi rugat cu voce tare lui Dumnezeu înaintea prietenilor şi familiei mele. Şi m-am gândit că da, acolo trebuia să fiu; acolo era locul meu. Asta însemna a vedea viaţa ca întreg".
Iar cartea se încheie în lumina Răsăritului celui de Sus: "Nu crezusem niciodată c-am să lucrez într-un spital" - relatează autorul - " şi că am să slujesc oameni care se pregăteau să moară. A merge într-o ţară în curs de dezvoltare şi a lucra cu bolnavii împreună cu surorile Maicii Tereza părea a fi ceva ce făceau alţi oameni. Ceva despre care citeai prin cărţi ori vedeai prin filme. Oamenii fără adăpost erau persoane pe lângă care treceam sau pe care le ignoram în Manhattan. Şi credeam că terminasem cu tovărăşia cu elevii de clasa a şaptea de când absolvisem gimnaziul. Rugăciunea şi religiozitatea autentică erau pentru oamenii sfinţi, nu pentru mine. Dumnezeu părea foarte îndepărtat. Stând în capelă, am fost copleşit de binecuvântările şi harurile primite în ultimii ani, precum şi de bucuria desăvârşită care umplea viaţa mea ca iezuit. În doar doi ani, aproape în pofida mea, viaţa mi se schimbase radical. Şi cu totul în bine. După cum îi zisese îngerul Gabriel Mariei, la Dumnezeu nimic nu e cu neputinţă".
De ce să citim această carte?
Răspunsul este simplu: ca să fim "În compania binelui".
Cartea este o autobiografie, iar majoritatea cititorilor sunt reticenţi asupra acestui gen literar, fiindcă viaţa unei persoane este o experienţă absolut unică, irepetabilă. În plus, în cea mai mare parte din cazuri, autorii sunt fie nesinceri, fie alchimizează cu mult entuziasm propriile lor fapte reprobabile, astfel încât să pară calităţi şi nu ceea ce sunt în realitate.
Dar cartea aceasta, deşi autobiografică, este scrisă cu uimitoare sinceritate, ca un exerciţiu ignatian "de cercetare a cugetului". Este o carte caldă, prietenoasă, plină de umor şi vervă, pe care, odată ce ai deschis-o, n-o mai poţi lăsa din mână. O carte care, urmărind trezirea sinelui în Dumnezeu, deschide cititorului propria calea spre Dumnezeu. Este "cartea care te trezeşte".
Prima ediţie a volumului În compania binelui a apărut în anul 2000. Cartea a ajuns la a 10-a ediţie aniversară şi la un tiraj de peste 1 milion de exemplare, iar acum beneficiem de traducerea în limba română - o traducere de mare frumuseţe, realizată de Claudia Stan. La fel de atentă, plină de grijă şi prietenoasă ca şi autorul, Claudia Stan ne oferă explicaţii ample ori de câte ori lipsesc sau sunt cumva şovăitoare cunoştinţele noastre în materie de religie, ritualuri sau economie, finanţe etc. Prin talentul deosebit al Claudiei Stan, cartea pare scrisă de la bun început în limba română - or aceasta este expresia harului care înfloreşte numai dintr-o mare inteligenţă şi o inimă asemenea.
Cartea a apărut la Editura "Galaxia Gutenberg", care, aşa cum ne-a obişnuit, ne delectează de fiecare dată nu numai cu scrieri deosebite, dar şi cu o prezentare grafică de excepţie. Pe coperta cărţii se înalţă, din sticlă şi metal, un zgârie-nori, care îşi pierde cu adevărat vârful... nu în nori, ci în cerul lui Dumnezeu - "În compania Binelui". Grafica sugerează drumul pe care, de altfel, îl trasează Sfântul Părinte Francisc: de la umanismul secular, ateu şi autoreferenţial, la credinţă. De la ultramarinul rece şi încrâncenat al profesionalismului competitiv şi egoist, trecerea se face spre cerul senin şi cald. E o copertă care "îţi face sete", aşa cum "îţi face sete" întreaga carte: sete neostoită de Dumnezeu.
Dr. Ecaterina Hanganu
Note
1 În compania binelui. Drumul scurt de la lumea corporatistă la sărăcie, curăţie şi ascultare, James Martin SJ; ed.: Silviu Hodiş. - Târgu Lăpuş: Galaxia Gutenberg, 2013, ISBN 978-973-141-534-5.
2 General Electric (GE) este un conglomerat american, a doua companie din Statele Unite ale Americii ca valoare de piaţă după ExxonMobil şi a treia din lume (a doua fiind Petrochina) în anul 2008. Compania activează în 6 domenii principale, prin subsidiarele sale: GE Infrastructure, GE Industrial, GE Healthcare, GE Money, GE Commercial Finance şi NBC Universal. Bazele General Electric au fost puse în anul 1878, când Thomas Edison a înfiinţat compania Edison Electric Light Company. În 1892, fuziunea dintre Edison General Electric Company şi Thomson-Houston Electric Company a dus la formarea General Electric Company. Cele mai cunoscute invenţii ale companiei General Electric sunt: becul cu filament de carbon, aparatele cu raze X, ventilatorul electric, primul frigider etanş, aparatele de aer condiţionat portabile şi ceasul-radio digital. Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/General_Electric
3 America Magazine este o revistă naţională de ştiri si opinii despre catolicism şi felul în care se reflectă modul de gândire catolic în viaţa politică şi culturală americană. Revista apare săptămânal, începând din 1909. Este înfiinţată şi condusă de iezuiţi. În prezent are peste 45.000 de cititori. Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/America_(magazine)
4 Termenul op-ed este prescurtare de la opposite the editorial page ("pe pagina opusă editorialului", dar uneori se traduce în mod eronat ca "editorial de opinie"). Se referă la un articol de ziar semnat, în care sunt exprimate opiniile unui scriitor cunoscut şi care, de obicei, nu este afiliat colectivului de redacţie. Prin urmare, articolul op-ed se deosebeşte de editorial (care, de obicei, nu este semnat şi este scris de cineva din colectivul de redacţie), precum şi de scrisorile către editor (care sunt trimise de către cititorii ziarului şi sunt semnate).
5 http://en.wikipedia.org/wiki/James_Martin_(Jesuit)
6 Viaţa mea cu sfinţii ("Trăind alături de sfinţi").
7 Revista Publishers Weekly se adresează editurilor, librarilor, agenţilor literari etc. Apare săptămânal, din 1872 şi are în prezent un tiraj de cca. 15.000 de exemplare. http://en.wikipedia.org/wiki/Publishers_Weekly
8 Premiul Cristopher a fost înfiinţat în 1949 de către "Cristofori" (The Cristophers, organizaţie creştină înfiinţată în 1945 de pr. James Keller, de la Maryknoll. Acest premiu se atribuie în semn de recunoaştere producătorilor, regizorilor, scriitorilor, pentru cărţi, filme şi emisiuni TV în care se "afirmă cele mai înalte valori ale spiritului uman". http://en.wikipedia.org/wiki/Christopher_Award
9 Un ghid iezuit pentru (aproape) orice: spiritualitate pentru viaţa de zi cu zi.
10 http://en.wikipedia.org/wiki/James_Martin_(Jesuit)
11 Mt 16,26. Sunt cuvintele pe care le repeta sfântul Ignaţiu de Loyola în discuţiile cu sfântul Francisc Xaveriu.
