O ce veste minunată…!
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a XV-a după Rusalii (Ev Mt 22,35-46)
Ev: Mt 22,35-46
Când lecturăm evangheliile, nu trebuie
să ne scape niciodată din vedere sensul profund al prezenţei lui Isus
în mijlocul nostru: refacerea unei comuniuni întrerupte din vina omului,
la instigarea şarpelui din vechime. E vorba de o luptă cu Prinţul
Întunericului şi cu puterile sale, pe care Dumnezeu o duce pentru noi.
Fără acest lucru interpretarea Sfintei Scripturi este golită de seva
dătătoare de viaţă şi devine (exemplele de-a lungul isoriei şi din
zilele noastre nu lipsesc) doar un text moral, o colecţie de îndemnuri
la fapte bune.
O miză de iubire atât de mare, încât Dumnezeu se
face om, ca noi, pentru a ne face dumnezei, ca El şi a ne readuce la
demnitatea pentru care am fost creaţi. Că este vorba de o luptă, ne
putem da seama încă din primele momente ale naşterii lui Isus:
puternicii lumii, urmându-şi Prinţul ce-i inspiră, încearcă să omoare
Pruncul. Alţi puternici, inspiraţi de acelaşi Prinţ, vor reuşi să-l
ucidă 33 de ani mai târziu, dar nu să-i ia viaţa! Fiindcă Pruncul pe
care-l aşteptăm şi în acest an, este Stăpânul vieţii: nimeni nu i-o
poate lua. Doar El o poate dărui din iubire. O poate dărui şi o poate
lua înapoi: este Stăpânul ei.
Evanghelia de astăzi ne aduce
aminte de acest lucru. Două porunci, pentru a reface două comuniuni: cu
Dumnezeu şi cu oamenii. Acestea sunt scopul întregii legi: refacerea
comuniunii distruse de către Adam. Atunci, întru începuturi, încălcând
porunca lui Dumnezeu şi ascultând sfatul şarpelui, Adam decide de
bunăvoie să se desprindă de Dumnezeu. Alungarea din Rai nu este decât
împlinirea din partea Domnului a rupturii dorite de Adam. Acesteia îi
urmează imediat a doua: Cain îl omoară pe fratele său Abel. Omul se rupe
şi de semenii lui. Și astfel este rupt de însăşi natura lui, de el
însuşi.
Toate evangheliile din duminicile acestei perioade
insistă pe iubirea de Dumnezeu şi de aproapele : Bogatul şi Lazăr,
Samarineanul milostiv, Pilda bogatului nebun, Tânărul bogat şi iată, cea
de astăzi. Adevărata noastră natură este aceea de fii ai lui Dumnezeu.
Indiferent dacă credem sau nu. E un fapt. Iar pentru a fi cu adevărat
fii ai lui Dumnezeu trebuie să avem un Tată şi să avem fraţi şi surori.
Împlinind cele două porunci, împlinim adevărata noastră natură.
A
doua parte a evangheliei este similară pe undeva întrebării: “şi cine
este aproapele meu?” Răspunde interogativului: “şi cine este Dumnezeu pe
care trebuie să-l iubesc?” Contemplând chipul lui Cristos, avem
răspunsul la această întrebare: nu mai avem în faţă un Dumnezeu
îndepărtat, misterios şi vag, ci un Dumnezeu care din iubire pentru noi
vine în mijlocul nostru, trăieşte împreună cu noi, suferă împreună cu
noi, moare împreună cu noi. Și înviază, pentru ca şi noi să putem învia
împreună cu El! O ce veste minunată…!
PS Claudiu
Episcopul Curiei