Foarte curând, uzanța liturgică a încheiat Rugăciunea Domnului cu o doxologie. În Didahé: “Căci a Ta este puterea și mărirea în veci”. Constituțiile apostolice adaugă la început “împărăția”, și aceasta este formula păstrată până în zilele noastre în rugăciunea ecumenică. Tradiția bizantină adaugă după “mărirea” “a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh”. Liturghierul roman dezvoltă ultima cerere în perspectiva explicită a “așteptării speranței fericite” (Tit 2, 13) și a venirii Domnului nostru Isus Cristos, apoi vine aclamația adunării, ce reia doxologia din Constituțiile apostolice.
„Sfințească-se numele Tău” 2813
„Sfințească-se numele Tău” 2812
„Sfințească-se numele Tău” 2811
„Sfințească-se numele Tău” 2810
„Sfințească-se numele Tău” 2809
„Sfințească-se numele Tău” 2808
„Sfințească-se numele Tău” 2807
Rugăciunea Domnului: „Tatăl nostru!” 2805
Rugăciunea Domnului: “Tatăl nostru!” 2804