1806. Prudenţa este virtutea care dispune raţiunea practică să discearnă în orice împrejurare adevăratul nostru bine şi să aleagă mijloacele potrivite pentru a-l înfăptui. "Omul înţelept îşi veghează paşii" (Prov 14, 15). "Fiţi cumpătaţi şi treji, pentru rugăciuni" (1 Pt 4,7). Prudenţa este "dreapta regulă a acţiunii", scrie Sfântul Toma după Aristotel. Ea nu trebuie să se confunde nici cu timiditatea, sau cu frica, nici cu făţărnicia sau cu disimularea. Este numită auriga virtutum, "vizitiul virtuţilor": ea conduce celelalte virtuţi, indicându-le norma şi măsura. Prudenţa este aceea care călăuzeşte în mod nemijlocit judecata de conştiinţă. Omul prudent decide şi îşi orânduieşte comportamentul după această judecată. Datorită acestei virtuţi aplicăm fără eroare principiile morale la cazurile particulare şi înlăturăm îndoielile cu privire la binele pe care trebuie să-l facem şi la răul pe care trebuie să-l evităm.
„Sfințească-se numele Tău” 2813
„Sfințească-se numele Tău” 2812
„Sfințească-se numele Tău” 2811
„Sfințească-se numele Tău” 2810
„Sfințească-se numele Tău” 2809
„Sfințească-se numele Tău” 2808
„Sfințească-se numele Tău” 2807
Rugăciunea Domnului: „Tatăl nostru!” 2805
Rugăciunea Domnului: “Tatăl nostru!” 2804
