Catehismul zi de zi 1035-1036

1035. Învăţătura Bisericii afirmă existenţa iadului şi veşnicia lui. Sufletele celor care mor în starea păcatului de moarte coboară, imediat după moarte, în iad, unde suferă chinurile infernului, "focul veşnic". Pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viaţa şi fericirea pentru care a fost creat şi la care aspiră.

1036. Afirmaţiile Sfintei Scripturi şi învăţăturile Bisericii în ce priveşte iadul sunt un apel la responsabilitatea cu care omul trebuie să-şi folosească libertatea având în vedere destinul său veşnic. Ele sunt în acelaşi timp un apel stăruitor la convertire: "Intraţi pe poarta cea strâmtă căci largă e poarta şi lată e calea care duce la pieire, şi mulţi sunt cei care merg pe ea; dar strâmtă e poarta şi îngustă e calea care duce la Viaţă, şi puţini sunt cei care o găsesc" (Mt 7, 13-14):

Întrucât nu ştim nici ziua şi nici ceasul, trebuie, după sfatul Domnului, să veghem cu statornicie pentru ca, la sfârşitul unicului drum al vieţii noastre pământeşti, să ne învrednicim să intrăm cu El la nuntă şi să ne numărăm printre binecuvântaţii săi, şi să nu auzim, ca nişte servitori răi şi leneşi, porunca de a merge în focul veşnic, în întunericul cel mai din afară, unde "va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor".