Pământ şi viaţă veşnică (Audio)
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Ev Lc 8,5-15
Meditație pentru Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Ev Lc 8,5-15.
Pământ
şi viaţă. Viaţă şi pământ. De multe ori nici noi nu ştim cu adevărat ce
suntem: pământ ce în pământ se va întoarce sau sămânţă de viaţă
veşnică, menită să rodească eternitate...
Evanghelia ne vorbeşte
de Cuvântul lui Dumnezeu răspândit din abundenţă pe pământ, risipit
chiar, deoarece este aruncat în toate părţile şi-n toate tipurile de
sol. Ce semănător dintre noi nu şi-ar alege cu atenţie solul cel mai bun
pentru a semăna? Însă evanghelia de duminica trecută ne avertiza deja: “Dacă iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce merit puteţi avea?”
Dumnezeu aruncă sămânţa lui tuturor, celor buni ca şi celor răi, celor
vrednici ca şi celor nevrednici. La fel ca soarele şi ploaia ce cad
peste noi încontinuu, precum iubirea şi binecuvântarea nesfârşită a
Cerului.
Ceea ce ţine de noi e modul în care îl primim pe
Dumnezeu. Modul în care inima noastră se deschide sau nu în faţa Lui.
Însă şi aici, felul în care suntem, fiecare dintre noi, nu ne blochează
într-un determinism orb şi nemilos. Nici unul dintre noi nu ne putem
ascunde spunând: “asta sunt eu, aşa am fost făcut!”. De ne simţim pe
marginea drumului vieţii, Isus a venit în lume pentru a fi Calea
noastră, a fiecăruia dintre noi, călcată, bătută, cu semnele paşilor şi a
Crucii Sale. Dacă în schimb inima noastră este pietroasă, Dumnezeu
poate schimba inimile noastre în inimi de carne. Poate să transforme
pietre în fii ai lui Adam. Sau poate să facă să iasă apă din stâncă.
Depinde tot de noi dacă vrem această schimbare. Ca să nu mai spunem că
dacă ne regăsim cu un teren plin de spini, ajunge doar să ridicăm ochii
înspre o cruce, pentru a vedea felul în care Fiul lui Dumnezeu a luat
deja asupra Lui neputinţele noastre, făcându-şi cununa de Împărat din
ele.
De
aceea evanghelia nu vrea să fie o mustrare, ci o oglindă. Să ne vedem
şi să înţelegem unde avem nevoie de ajutor pentru o adevărată schimbare
şi pentru o adevărată convertire. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Fiindcă dacă 7 la 1 ar reprezenta un adevărat succes pentru o recoltă,
100 este măsura adevăratei minuni a lui Dumnezeu, menită să ne arate
înălţimea chemării noastre: “De vor fi păcatele voastre cum e purpura, ca lâna albă le voi face.”
Avem mulţime de haruri pregătite de către Tatăl, ce poate o viaţă
întreagă aşteaptă, fără să fie vreodată folosite. O, dacă am putea vedea
înainte să fie prea târziu, minunăţiile de 30, 60 sau 100 la care, prin
bogăţia rodniciei Dumnezeu ne cheamă. O cămară plină de nestemate ne
aşteaptă, iar noi avem mâinile ocupate cu imitaţii de pietre preţioase.
Lucesc, ce-i drept, sunt frumos colorate, e adevărat, dar sunt doar
imitaţii menite să ne fure privirea. Maica Sfântă îi spunea sfintei
Cathrine Laboure despre nestematele ce pe mâinile Ei erau lipsite de
strălucire: “Acestea sunt harurile pe care oamenii nu le cer”. Cereţi deci şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide. Credeţi iubirii lui Dumnezeu şi aceasta vă va umple viaţa!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 8,5-15
Adunându-se
mulţime multă şi venind de prin cetăţi, zis-a Isus lor în pildă:
Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut
lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au
mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că
nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea,
au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a
făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să
audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis:
Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar
celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.
Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea
de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din
inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră
sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu
au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se
leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu
grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.
Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud
cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.