635. Deci Cristos s-a coborât în străfundurile morţii
pentru ca "cei morţi să audă glasul Fiului lui Dumnezeu şi, auzindu-l,
să învie" (In 5, 25). Isus, "Începătorul vieţii" (Fapte 3, 15), "a
surpat prin moartea sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe
diavolul, şi a izbăvit pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie
toată viaţa" (Evr 2, 14-15). De acum înainte, Cristos cel înviat "are
cheile morţii şi ale iadului" (Ap 1, 18) şi "în numele lui Isus tot
genunchiul se pleacă, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al
celor dedesubt" (Fil 2, 10).
O mare linişte domneşte astăzi pe pământ, o mare linişte şi o mare
singurătate. O mare linişte, pentru că Regele doarme. Pământul s-a
cutremurat şi s-a liniştit, pentru că Dumnezeu a adormit în trup şi s-a
dus să-i trezească pe cei care dormeau din veci (...). El îl va căuta pe
Adam, cel dintâi Părinte al nostru, oaia cea rătăcită. El vrea să-i
cerceteze pe toţi aceia care sunt aşezaţi în întuneric şi în umbra
morţii. Se duce să-i scape de suferinţe pe Adam cel aflat în lanţuri şi
pe Eva, prizonieră şi ea, El care este în acelaşi timp Dumnezeul lor şi
Fiul lor (...). "Eu sunt Dumnezeul tău, şi pentru tine am devenit Fiul
tău. Scoală-te, tu care dormeai, căci nu te-am creat ca să stai aici
înlănţuit în iad. Scoală-te din morţi: Eu sunt Viaţa celor care au murit".
