Evangheliile spun puţine despre Iosif, dar prin privirea Mariei se conturează profilul unui bărbat drept şi frate în credinţă. Descendent al lui David, el primeşte cu încredere planul lui Dumnezeu, devine "om al viselor", capabil să asculte ineditul divin şi alege calea nonviolenţei, protejându-i pe Maria şi pe Isus.
Despre Iosif, Evangheliile canonice nu ne spun tot ceea ce am fi dorit să ştim despre el, despre istoria sa personală, despre raportul său zilnic cu aceea care a determinat în cele din urmă amintirea şi faima sa durabile, Maria, mama lui Isus. Totuşi, acest lucru nu ne împiedică să punem aceloraşi Evanghelii multe întrebări, până la punctul de a o întreba direct pe Maria cine era şi cine a fost Iosif, fiul lui David, bărbatul drept, meşteşugarul, soţul căruia, conform canoanelor mentalităţii de atunci, îi era destinată. După ce am pus această întrebare, ce ar putea răspunde femeia din Evanghelii?
Maria ar putea răspunde că, înainte de toate, Iosif era un frate în credinţă. Era cineva care "căuta Împărăţia lui Dumnezeu", care îşi pusese întreaga existenţă în mâinile lui Dumnezeu şi care era gata să-i primească cu bucurie, ca prieteni şi însoţitori de drum, pe toţi cei care făcuseră din această căutare centrul vieţii lor, bărbaţi şi femei. De fapt, tocmai aceasta însemna "a fi drepţi": cel "drept" era (şi este încă) persoana liberă de condiţionările şi de pretenţiile mediului său, ştiind să distingă între Dumnezeul viu şi adevărat şi Dumnezeul idolatru, înrolat - ar spune Papa Leon - de întuneric. Iosif aparţinea familiei davidice, acea familie care, conform relatărilor biblice, nu reuşise să menţină şi să reînnoiască această distincţie, ducând astfel Israelul la ruină. Dar Dumnezeu nu-şi schimbase promisiunea şi cuvântul: prin acea familie şi din acea familie va veni Împărăţia sa. Era, aşadar, necesar şi urgent ca în acea familie să existe cineva capabil să trăiască şi să experimenteze rădăcina dreptăţii. Iată-l, aşadar, pe Iosif: nu se fereşte de această vocaţie, deschizându-şi inima pentru a îmbrăţişa întregul Israel, care suferă şi doreşte nu răzbunările umane, ci măreţia milostivă a lui Dumnezeu.
Maria ar putea adăuga apoi că Iosif era o persoană cu experienţă spirituală neobişnuită. Cine i-a dat acest nume s-a gândit, fără îndoială, la marele patriarh Iosif, omul viselor care se împlinesc prin căi şi mijloace inedite. Iată, Iosif nu şi-a "trădat" numele. El devenise cu adevărat omul viselor: o persoană capabilă să primească ineditul lui Dumnezeu, care merge dincolo de dorinţa de a "dicta regulile" ospitalităţii faţă de Dumnezeu, îngrădindu-le "în limitele raţiunii umane", ale intereselor personale şi ale dorinţei de putere. Devenise o persoană capabilă să simtă "diferenţa" divină: diferenţă care se măsoară după o acţiune în care nu există niciodată învingători şi învinşi, ci, dimpotrivă, există conştiinţa că ultimul loc - precum cel trăit de marele patriarh biblic cu acelaşi nume - este calea pentru a ajunge la reconciliere, la comuniune şi la răsturnarea blândă a urii şi a cruzimii.
Astfel, Maria ar putea mărturisi că Iosif a găsit maturitatea credinţei şi a experienţei spirituale în renunţarea la violenţă ca metodă sistematică pentru a rezolva conflictele. Şi că în această maturitate a cultivat curajul pe care îl cere viaţa. Este emblematic faptul de a porni, ca adevărat om al viselor, pe calea spre Egipt, în loc să organizeze rezistenţa împotriva lui Irod şi răsturnarea regimului său ilegitim. Ce ocazie mai bună decât "masacrul pruncilor nevinovaţi" pentru a declanşa o revoltă populară Nu, cea mai bună cale era alta: şi el nu s-a ferit de ea, purtând greutatea consecinţelor fără a nutri resentimente sau iluzii de atotputernicie.
În sfârşit, Maria poate spune că Iosif este bărbatul care, mergând dincolo de cuvintele de circumstanţă, a primit-o ca soră, ca soţie şi ca mamă a Celui pe care, deşi zămislit prin lucrarea Spiritului, el l-a recunoscut şi l-a iubit ca adevăratul său fiu, fiul lui David promis de Scripturi. A primit-o ca soră în credinţă, în căutarea comună a lui Dumnezeu şi a împărăţiei sale; a primit-o ca soţie a sa, ca însoţitoare care merge alături de el spre "ţara lui Dumnezeu", unde toţi au spaţiu, hrană, demnitate şi viaţă; a primit-o ca mamă a Celui pe care Dumnezeu l-a dăruit lor nu pentru ca să fie proprietate privată a cuiva, ci ca pe noul Adam, iniţiatorul omenirii "după măsura lui Dumnezeu", tocmai pentru că este fiu al lui David.
Matteo Roggio
(După Agenţia SIR, 19 martie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
