Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Doamne, nu mai pot

 
Doamne, nu mai pot  
  • 07 Apr 2014
  • 2734

Doamne, nu mai pot

De Pierre Descouvemont

Doamne, nu mai pot. Carte de retete de spiritualitate zilnica, în douasprezece lectii
De
Pierre Descouvemont

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Doamne, nu mai pot. Carte de reţete de spiritualitate zilnică, în douăsprezece lecţii, scrisă de Pierre Descouvemont și tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor. Cartea apare în colecţia Spiritualitate, formatul 14x20, are 160 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de de 12 lei.

 „Părinte, ce remediu îmi indicaţi pentru a mă vindeca de orgoliul meu, de gelozia mea, de nerăbdarea mea? Cad mereu în aceste păcate şi aş vrea să ies din ele. Am nevoie de un sfat foarte practic care să mă ajute să progresez” – sunt cuvintele pe care părintele Pierre Descouvemont le aşază la începutul cărţii Doamne, nu mai pot, cuvinte la care va face referire pe tot parcursul acestei lucrări.

Traducerea în limba română (originalul francez, Guide des difficultés de la vie quotidienne, a apărut în anul 1996 la editura Librairie Arthème Fayard, din Paris) a fost realizată de părintele Cristinel Fodor, director spiritual al Institutului Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi.

După o scurtă introducere, autorul, în cele douăsprezece capitole ale acestui volum, prezintă un total de 12 reţete luate dintr-o serie de lucrări dactilografiate pe care le-a adunat din numeroasele conferinţe ţinute de el despre diferite teme, totul fiind îmbogăţit de observaţii şi întrebări ale ascultătorilor săi.

Oare cine nu s-a simţit la un moment dat descurajat, copleşit de anumite aspecte ale vieţii cotidiene, exasperat de atitudinea altora? S-au cine nu a fost vreodată îngrijorat de trecutul său apăsător, de viitorul imprevizibil sau de întregul parcurs al vieţii? Cine nu a simţit mândria sau invidia la un moment dat? Sau cine oare nu a afirmat în momente de criză că Dumnezeu exagerează, nu intervine când trebuie sau nu îşi apleacă urechea spre strigătul celui suferind?

Părintele Pierre a fost confidentul acestor întrebări şi, prin slujirea lui, a contribuit cu multe „remedii” concrete şi specifice lumii contemporane, pe care le prezintă în această operă. El a fost unul care a învăţat să răspundă la multiplele apeluri ale oamenilor de astăzi.

După cele douăsprezece capitole, autorul ne prezintă în plus şi exemplul unui neobosit căutător al voinţei lui Dumnezeu, în persoana lui Charles de Foucauld. Cartea se încheie cu o scurtă concluzie.

Recomandăm această carte tuturor celor descurajaţi şi celor care se luptă cu sarcinile lor zilnice şi nu ştiu cum să le împartă.

Laurenţiu Turbuc


Cele mai recente

23.10.2021 15218

17.01.2021 5658

Directoriu pentru cateheză   

Directoriu pentru cateheză

De Consiliul Pontifical Pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Vizualizare recenzie