Doamne, până când vei uita de mine? Pentru totdeauna? Până când îți vei întoarce fața de la mine? Până când voi îngrămădi gânduri în sufletul meu, Durere în inima mea ziua şi noaptea? Până (...)
Mântuieşte-mă, Doamne, că a dispărut omul cuvios, Nu mai sunt drepți printre fiii oamenilor. Fiecare spune minciuni aproapelui său, buze viclene vorbesc cu inimă dublă. Va pierde Domnul buzele viclene Și limba care rostește cuvinte (...)
Comunicarea, oricum ar fi exprimată (în scris, oral, prin gesturi, etc.) este înscrisă în natura umană. Indiferent de vârstă, cu toții simțim necesitatea de a comunica, interacționând astfel cu persoanele din jurul nostru. Cuvântul comunicare (...)
În Domnul mi-am găsit scăparea. Cum puteți să-mi spuneți: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?" Iată ! păcătoşii își întind arcul, își fixează săgețile, Ca să străpungă în întuneric pe cei drepţi la inimă. Când (...)
UPDATE: Sursa ro.radiovaticana.va. Vizita președintelui Iohannis la Colegiul «Pio Romeno» din Roma a început cu o slujbă prezidată de rectorul instituției, pr. Gabriel Buboi, cântările fiind însuflețite de studenții Colegiului. Pr. (...)