„Nu este bine ca omul să fie singur”, stă scris în primele pagini ale Bibliei. Și dacă familia reprezintă cea mai mare șansă de iubire pentru om, nu este în primul rând pentru a scăpa de singurătatea inițială, ci pentru că permite împlinirea identității noastre umane. De ce? Creat după chipul lui Dumnezeu, omul este singurul care are capacitatea de a iubi, de a primi și de a se dărui liber.
Aș dori să împărtășesc cu voi o idee din cartea Sarea pământului, publicat în 1996, de episcopul Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, care îi acordă un interviu jurnalistului german Peter Seewald pe teme religioase fundamentale. Răspunsul la ultima întrebare din carte m-a frapat cel mai mult, când cardinalul răspunde la întrebarea despre adevăratul sens al vieții: „Omul este pe pământ să învețe să iubească, să învețe să slujească", spune el.
Este profund, simplu și adevărat! Ceea ce îl definește pe om ca atare este capacitatea sa de a iubi și a servi. Furnicile pot construi case. Urșii dansatori, de asemenea, pot fi celebri în întreaga lume. Veverițele pot economisi și acumula. Florile pot fi frumoase, iar elefanții pot fi puternici. Chiar și a avea copii este dat tuturor animalelor. Pe de altă parte, omul singur are capacitatea de a iubi, de a primi și de a se dărui liber.
„Cea mai specială caracteristică a lui Dumnezeu este capacitatea lui de a dărui și de a primi. Dumnezeu este „dăruire de sine”. El nu poate decât să se dăruiască și să primească."
Pentru a înțelege omul, mai întâi trebuie să ne uităm la Creatorul său. Potrivit Sfântului Ioan Paul al II-lea, esența lui Dumnezeu nu este în primul rând atotputernicia sa, nici măcar omnisciența sa. Cea mai particulară caracteristică a lui Dumnezeu este capacitatea lui de a se dărui și de a primi. Pentru Sfântul polonez, Dumnezeu se identifică cu dăruitoarea de sine. El nu se poate abține să se dăruiască și să primească dăruire. Întregul univers este ca o revărsare a acestui dar al sinelui. Totul în Dumnezeu spune: „Te primesc și mă dăruiesc ție”.
Drept urmare, omul care este creat după chipul lui Dumnezeu devine el însuși în măsura în care și el devine un dar al sinelui. Identitatea omului este, așadar, precum cea a lui Dumnezeu: „Te primesc și mă dăruiesc ție”. De aceea, Dumnezeu spune: „Nu este bine ca omul să fie singur”. Dar atenție! Dumnezeu nu o spune pentru că omul are nevoie de un altul pentru a-și alina singurătatea, ci pentru că omul are nevoie de celălalt pentru ca să învețe să se dăruiască, să învețe să primească, să fie un dar al sinelui, tocmai pentru că nevoile celuilalt sunt atât de diferite de ale lui.
Soțul/soția, un dar pentru a învăța să iubești
Dacă transpunem această identitate umană în viața unei familii, am putea să o exprimăm astfel: „În primul rând, nevoia mea de tine nu vine din frica mea de a fi singur. Ești în primul rând un dar pentru mine, pentru că datorită ție voi putea continua să învăț să iubesc, să servesc, să-mă dăruiesc, să primesc”. O mică idee cu consecințe mari! Acest adevăr trebuie mai întâi bine primit, digerat încet, lăsându-l să-și facă loc în inima noastră. Există, în adâncul nostru, o voce care recunoaște imediat adevărul acestei propuneri.
Acum câteva zile, la aeroport, am întâlnit un prieten care venea acasă dintr-o călătorie lungă. El mi-a spus: „Paul, sunt atât de epuizat, chiar am nevoie să mă întorc acasă pentru a mă bucura de soție și copiii mei”. Așa că am îndrăznit să-l întreb dacă ar putea să-și reformuleze nevoia spunând: „Paul, sunt atât de epuizat, chiar am nevoie să mă întorc acasă pentru a mă dărui soției și copiilor mei”? Asta l-a surprins un pic, dar a spus repede: „Știi ce, chiar aș vrea să spun asta într-o zi, pentru că este atât de frumos!"
Primirea celuilalt
Prietenul meu are dreptate. Eroii filmelor precum Brave Heart și Stăpânul inelelor ne emoționează atât de tare pentru că se dăruiesc fără să conteze. Așa este, nu suntem întotdeauna eroi într-o formă grozavă. Dar să încercăm să ne punem această întrebare: „Cum aș putea fi astăzi un dar pentru soțul meu? „Sunt un dar pentru părinții, frații și surorile mele, colegii mei? “.
„Dumnezeu ar dori să vă facă fericite persoanele dragi prin cuvintele, privirile, gesturile, micile voastre surprize ..."
Când țineți mâna logodnicei sau a soției, când vă luați soția în brațe, când o îmbrățișați, încercați să nu o faceți pentru voi, ci pentru celălalt. Veți vedea că nu pierdeți nimic. Dimpotrivă, câștigați mult! Când vii acasă de la biroul obosit, înainte de a deschide ușa, întreabă-te: „Cum aș putea fi un dar pentru soția/soțul meu acum?”. În loc să te plângi de ceva, întreabă-ți soția în schimb: „Cum aș putea să te fac fericită? În loc să fii nerăbdător cu soția sau soțul tău, de ce să nu-i pui această întrebare: „Te pot ajuta cu ceva? Desigur, la început nu pare ușor. Dar totul se schimbă imediat ce deveniți conștienți de acest adevăr profund: Dumnezeu ar dori să vă facă fericit persoana iubită prin cuvintele, privirile, gesturile voastre, micile voastre surprize ... El mizează pe promisiunea dumneavoastră frumoasă, când ați spus: Te voi iubi în fiecare zi din viața mea.
O listă de verificare a micilor bucurii
În această privință, îmi propun să fac o listă de verificare specială pentru logodnici (sau pentru noii soți), astfel încât aceștia să învețe foarte devreme să devină regulat „dăruire de sine” pentru celălalt. Deoarece este foarte important să învățăm unul de la celălalt care sunt bucuriile noastre, această listă conține obiective „foarte umane”, cele care ne încântă cel mai mult. Poate fi formulată după cum urmează: "Dacă vrei să-mi oferi o adevărată mică bucurie, atunci tot ce trebuie să facem este să alergăm împreună, ador să o fac cu tine ... sau să luăm cina tête-à-tête din când în când, să vorbim despre noi."
„Nu este nevoie de foarte multe pentru ca toată lumea să intre într-o dispoziție de dragoste și slujire a celuilalt. "
Această listă poate include tot ceea ce ne face fericiți. De ce să nu o scrieți în doi, în ordine alfabetică? Afecțiuni, prieteni, lucruri de evitat, cultură, timp liber, mese, spiritualitate, sport, sexualitate, vacanțe, etc ... Nu uitați: nu suntem pe pământ să fim admirați sau populari, ci să învățăm să iubim și să servim.
Un cuplu mi-a dezvăluit un pont. El merge acasă cu bicicleta și primul lucru pe care îl întreabă soția este: „Deci, câte minute ai pedalat? “. Abia după ce a răspuns, el îi pune o întrebare soției sale: "Cum ești, cum ai fost ziua ta?" “. Această formulă simplă îi oferă celuilalt o mică bucurie. Nu este nevoie de mult mai mult pentru ca fiecare să intre într-o dispoziție de dragoste și slujire a celuilalt.
Traducere: ACC
