Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Căsătoria religioasă, Sacrament unic şi indisolubil sau punct şi de la capăt?

 
Căsătoria religioasă, Sacrament unic şi indisolubil sau punct şi de la capăt?
  • 07 Dec 2014
  • 7129
În Sfânta Scritpură, cartea fundamentală a creștinismului, încă din primele capitole, importanța omului ca și creatură a lui Dumnezu, este descrisă astfel  în relația sa cu restul creației:

« Și l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. Și i-a binecuvântat Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: „Fiți rodnici, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste toate animalele care se mișcă pe pământ» (Gen. 1. 27-28).

Într-un alt capitol, Cartea Sfântă, relatează relația omului cu cel mai apropiat și egal partener pe măsura lui: «Și Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui» (Gen. 2. 18), făcând ca totul să culmineze: «Și Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului și el a adormit. Și a luat una din coastele sale și a închis locul ei cu carne. Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om și a adus-o la om. Și omul a zis: „Aceasta, în sfârșit, este os din oasele mele și carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată. De aceea, va lăsa bărbatul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi un singur trup» (Gen. 2. 21-24).

Noul Testament, cuprinde mai multe scene relevante, în care relația dintre bărbat și femeie ajung în atenția Mântuitorului Cristos: «Apropiindu-se de el unii farisei ca să-l pună la încercare, i-au zis: „Îi este permis unui bărbat să-și lase femeia pentru orice motiv? Răspunzând, [Isus] le-a zis: „Nu ați citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat și femeie? zis: De aceea omul își va lăsa tatăl și mama și se va uni cu soția lui și cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Ei i-au zis: „Atunci, de ce Moise a poruncit să i se dea act de despărțire și s-o lase?” Dar eu vă spun: Cine își lasă femeia, în afară de desfrânare, și se căsătorește cu alta, comite adulter”. El le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsați soțiile. De la început însă nu a fost așa» (Mt. 19. 3-9).

Spre deosebire de sinoptici, evanghelistul Ioan în cap. 2 relatează episodul în care Isus Cristos participă la o nuntă în Cana Galileii. «La începutul vieții sale publice, Isus înfăptuiește primul său semn – la cererea mamei sale – la o petrecere de nuntă. Biserica acordă o mare importanță prezenței lui Isus la nunta din Cana. Vede în ea confirmarea bunătății căsătoriei și vestirea că de acum încolo căsătoria va fi un semn al prezenței lui Cristos» (Catehismul Bisericii Catolice, C.B.C. Ep. Romano-Catolică de București, 1993, nr. 1613).

Toate cele prezentate mai sus, reprezintă fundamentele teologice, pe care Biserica Catolică așează căsătoria, ca și sacrament al indisolubilității și unității legăturii dintre soți.

Este de dorit, să clarificăm anumiți termeni și concepte pentru o mai bună și clară înțelegere a lucrurilor. În primul rând, să distingem căsătoria civilă de cea religioasă, cât și efectele și însemnătatea lor pentru societate și persoane.

 

CĂSĂTORIA CIVILĂ

1. Căsătoria civilă sau la stat – căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora (Fl. A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil, Comentarii pe articole art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București 2012, art.271).

2.  Familia – în sens sociologic, ca formă specifică de comunitate umană desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viață, sentimente și aspirații (Marieta Avram, Drept Civil Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 2).

3. Familia – în sens juridic, deși Codul civil nu conține o definiție a familiei, din anasamblul reglementării rezultă că familia reprezintă grupul de persoane între care există drepturi și obligații care se nasc din căsătorie, rudenie, adopție precum și din alte raporturi asimilate de lege, sub anumite aspecte, raporturi de familie. (Marieta Avram, Drept Civil Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 9).

4. Codul Familiei din cadrul Codului civil – cuprinde regulile după care instituția căsătoriei și raporturile sale sunt reglementate. De exemplu: cine se poate căsători, limita minimă de vârstă admisă pentru căsătorie, locul unde se fac căsătoriile, persoanele abilitate să încheie căsătorii, elemente care pot invalida căsătoria, dobândirea de bunuri etc.

5. Efectele căsătoriei civile. Căsătoria la stat produce anumite efecte: drepturi și obligații între soți, drepturi și obligații față de copii, bunuri comune sau individuale, moștenirea, rudenia, tutela, numele și legitimitatea copiilor etc.

6. Divorțul civil – este o formă de disoluție a căsătoriei, care constă în desfacerea căsătoriei, cu efecte pentru viitor prin acordul părților sau pe cale judecătorescă. Divorțul civil implică ruperea legăturii matrimoniale și a efectelor pe care aceasta le implică și pe care le-am enumerat mai sus.  Nu întotdeauna însă, divorțul rupe în mod absolut toate legăturile create prin căsătorie, de exemplu: rămân copiii, plata întreținerii copiilor sau a încerdințării unuia dintre părinți, moștenirea bunurilor, numele, rudenia etc.

 

CĂSĂTORIA RELIGIOASĂ

 

1. Conceptul de Sacrament sau Taină – este lucrarea sfântă, în care printr-un semn vizibil este împărtășit credincioșilor harul nevăzut al lui Dumnezeu. Sacramentul constituie mijlocul eficient sau instrumentul prin care harul primit/transmis de Dumnezeu odată cu efectuarea semnului vizibil de către cel dornic, devine instrument de mântuire, pe care Dumnezeu îl pune la îndemâna omului prin intermediul Bisericii.

2.  Sacramentul Căsătoriei - este Legământul căsătoriei, fondat de Creator şi structurat după legile sale, prin care bărbatul şi femeia constituie între ei, cu consimţământ personal irevocabil, consorţiul întregii vieţi, prin însăși natura sa orânduit pentru binele soţilor precum și spre nașterea şi educarea copiilor. (Can. 776 CCEO și Can. 1055 CIC).

3.  Familia creștină – desemnează  soțul, soția, copiii ca și dar al lui Dumnezeu, care dincolo de respectarea îndatoririlor civile, aplică principiile evanghelice și trăiesc după valorile creștine.

4.  Efectele căsătoriei religioase –  pentru credincioșii creștini catolici, căsătoria este pentru totdeauna, la bine și la greu, adică indisolubilă. Un alt efect este unitatea căsătoriei, care se referă la faptul că este o legătură de fidelitate doar între cei doi soți, excluse alte persoane, bigamie, homosexualitate etc. Motivul pentru care, un credincios catolic dorește să se căsătorească religios, este râvnirea la harul pe care Dumnezeu îl revarsă aspra familiei și dorința de a fi beneficiarul Binecuvântării divine și protecției sale. Nu în ultimul rând, dorința soților de a trăi ei înșiși împreună cu copiii lor conform principiilor și valorilor morale ale Bisericii.

5.  CCEO este legislația în vigoare – în titlul XVI, canoanele 776 – 866, sunt cuprinse normele care reglementează căsătoria religioasă catolică pentru credincioșii răsăriteni. Spre exemplu: cine celebreză căsătoria, unde se poate celebra, căsătorii mixte, cu nebotezați, dispense, vârsta minimă admisă, pregătirea prematrimonială, strigările din biserică pentru verificarea impedimentelor etc.

6.  Biserica Catolică nu cunoaște conceptul de divorț al căsătoriei religioase.

Nulitatea căstoriei - căsătoria religioasă catolică este celebrată fără a lua în considerare anumite impedimente dărâmătore, vicii de consimțământ sau alte cauze, care invalidează căsătoria. Tribunalele Bisericești specializate, nu fac altceva decât să constate nulitatea sau validitatea unei căsătorii, în baza probelor și nicidecum să se pronunțe pentru desfacerea unui căsătorii prin divorț.

.

ROLUL BISERICII ȘI A PAROHULUI ÎN CĂSĂTORIA RELIGIOASĂ

 

Moștenitoare a învățăturii lui Cristos, Biserica, prin intermediul sacramentului căsătoriei, face posibil ca soții să beneficieze de harul și Binecuvântarea lui Dumnezeu.

« În starea şi în ordinea lor de viaţă, [soţii creştini] au un dar propriu în sânul Poporului lui Dumnezeu” Acest har propriu al sacramentului Căsătoriei este menit să desăvârşească iubirea soţilor, să întărească unitatea indisolubilă dintre ei. Prin acest har, ei “se ajută reciproc să ajungă la sfinţenie în viaţa conjugală, în acceptarea şi educarea copiilor» (C.B.C. art. 1641).

«Cristos este izvorul acestui har. “După cum Dumnezeu a ieşit odinioară în întâmpinarea poporului său cu un legământ de iubire şi fidelitate, tot astfel, acum, Mântuitorul oamenilor şi Mirele Bisericii iese în întâmpinarea soţilor creştini prin sacramentul Căsătoriei”. El rămâne împreună cu ei, le dă puterea să-l urmeze, luându-şi crucea, să se ridice din nou după căderile lor, să se ierte reciproc, să poarte fiecare povara celuilalt, să fie “supuşi unul altuia, întru frica lui Cristos” (Ef 5, 21) şi să se iubească cu o iubire supranaturală, delicată şi rodnică. În bucuriile iubirii lor şi în viaţa lor familială, El le dăruieşte, încă de pe pământ, o pregustare a ospăţului de nuntă al Mielului» (C.B.C. art. 1642).

Sfântul Clemente al Alexandriei, numește căsătoria „casa lui Dumnezeu” și îi aplică cuvântul despre prezența Mântuitorului: „Eu sunt în mijlocul vostru” (Mt. 18. 20), iar după Sf. Ignațiu din Antiohia: „unde este Cristos este și Biserica lui”, ceea ce face să se vadă limpede natura ecclezială a comunității conjugale. Nu întâmplător Sf. Pavel își plasează magistral învățătura despre căsătorie în contextul epistolei despre Biserică. El vorbește despre „Biserica Familială” ή χατ όιχον ()Rom. 16. 5) și după el Ioan Gură de Aur, despre „mica Biserică” έχχλησία μικρά. După cea de-a patra evanghelie (In. 2. 1-11), prima minune a lui Cristos este săvârșită la nunta din Cana. Prin însăși materia ei – apa și vinul – ea este preludiul Patimilor și vestește deja nașterea Bisericii pe Cruce: „din coasta străpunsă a izvorât sânge și apă”. Simbolismul apropie și unește locul minunii, nunta cu esența euharistică a Bisericii.

Prezența lui Cristos le face logodnicilor un dar sacramental. Despre acesta vorbește Sf. Pavel spunând: „Fiecare a primit de la Dumnezeu harisma lui aparte”. Sub acțiunea ei apa pasiunilor firești se transformă în „acest fruct al viei”, vinul nobil care înseamnă preschimbarea în „iubirea cea nouă”, iubirea harismatică țâșnind până în Împărăția Cerurilor.

Tot harul, în plinătatea lui, vine după săvârșirea unei jertfe. Soții îl primesc din momentul când se angajează, în demnitatea lor sacerdotală să se prezinte înaintea Tatălui ceresc și să-I ofere în Cristos jertfa „cultul spiritual”, ofranda întregii lor vieți conjugale. Harul slujirii sacerdotale a soțului și harul maternițății sacerdotale a soției formează și modelează ființa conjugală după chipul Bisericii. Iubindu-se unul pe celălalt, soții îl iubesc pe Dumnezeu. Fiecare moment al vieții lor irumpe într-o dexologie împărătească, slujirea lor este neîntreruptă cântare liturgică. Sf. Ioan Gură de Aur vine cu această concluzie magnifică: „Căsătoria este tainică icoană a Bisericii”. (Paul Evdokimov, Taina Iubirii, Ed. Asoc. Christiana, București 1994, pp. 159-161).

Rolul preotului paroh în celebrarea căsătoriei religioase este unul foarte important. «În liturgiile orientale, slujitorul sacramentului (numit “Cununie”) este preotul sau episcopul, care, după ce a primit consimţământul reciproc al mirilor, îi încununează pe mire şi pe mireasă, ca semn al legământului matrimonial. Diferitele liturgii sunt bogate în rugăciuni de binecuvântare şi de epicleză, prin care se cere de la Dumnezeu binecuvântarea asupra noului cuplu, îndeosebi asupra miresei. În epicleza acestui sacrament, mirii îl primesc pe Duhul Sfânt drept comuniune de iubire dintre Cristos şi Biserică. El este pecetea legământului lor, izvorul mereu oferit al iubirii lor, puterea în care se va reînnoi fidelitatea lor» (C.B.C. art. 1623-1624.)

Episcopul eparhial și preotul paroh, sunt singurii care au facultatea de a celebra căsătorii religioase în teritoriile lor; episcopul pe teritoriul eparhiei sale, iar preotul paroh în teritoriul în care locuiesc credincioșii încredințați lui spre păstorire (Can. 829 CCEO).

În anumite circumstanțe, atât episcopul eparhial, cât și preotul paroh pot concede facultatea de a căsători altor preoți, care să celebreze căsătoriile în locul lor, pe teritoriul circumscris lor, în anumite condiții conform can. 830 CCEO.

Sacramentul căsătoriei este precedat de logodnă, care poate fi administrată odată cu căsătoria sau înainte, ca și promisiune de căsătorie, însă care nu obligă în mod absolut și de necontestat la celebrarea căsătoriei, dar nu trebuie să lase ideea de perioadă de „probă”. (Can. 782 CCEO).

Preoții parohi au câteva obligații, care grevează asupra lor atunci când este vorba despre celebrarea unei căsătorii. Parohul trebuie să îi pregătească pe viitorii soți printr-o cateheză prematrimonială, prin care să-i facă să înțeleagă importanța căsătoriei religioase catolice, indisolubilitatea, unitatea, drepturile, obligațiile dintre soți, cât și ale acestora față de copiii lor. Parohul, trebuie să verifice atât cu ambii viitori soți cât și cu fiecare în parte, dacă aceștia sunt liberi de consimțământ, dacă nu sunt siliți să se căsătorescă, ori dacă nu au ceva important de ascuns unul față de celălalt.

Parohul trebuie să verifice, dacă viitorii soți sunt botezați, dacă au domiciliul în aria încredințată lui, confesiunea lor, dacă există grade de rudenie între ei, dacă există impedimente oculte sau publice etc. Parohul, trebuie sa anunțe în biserică cu 3 săptămâni înaininte de căsătorie, dacă cineva cunoaște vreun impediment public contrar căsătoriei ce urmează a fi celebrată. Căsătoria de regulă, se celebrează în biserica parohială, iar în mod excepțional, în altă parte, cu dispensă din partea ierarhului locului. La fel, parohul este obligat să celebreze căsătoria în perioadele de timp permise și respectând forma prescrisă de drept, conform prescrierilor cărților liturgice.

Parohul, are obligația morală să le recomande viitorilor soți, să se spovedească și să se împărtășească în timpul celebrării căsătoriei, cât și după aceea să se intereseze de noua familie. (Can. 783 CCEO).

Căsătoria se bucură de favorul dreptului. Adică, dacă există dubiul că legătura matrimonială a fost celebrată invalid, indiferent de cauză, până nu se dovedește contrariul, este considerată validă. (Can. 779 CCEO).

 

IMPEDIMENTE DĂRÂMĂTOARE PENTRU CELEBRAREA UNEI CĂSĂTORII

 

Nu pot primi dispensă, pentru a se căsători de la Episcopul eparhial următoarele persoane:

1. Cei legați de ordinul sacru (preoți).

2. Persoanele  consacrate cu voturi perpetue (călugări, călugărițe).

3. Persoana care și-a ucis soțul.

Dispensa pentru persoanele care sunt ținute de aceste impedimente, se obține doar de la Scaunul Apostolic, Arhiepiscopul Major putând și el să dispenseze de impedimentul de la punctul 3 și 2, în cazul persoanelor care aprarțin mânăstirilor, ordinelor sau congregațiilor de ordin eparhial sau arhiepiscopal major (Can. 795).

Nu se dă niciodată dispensă, în caz de consancvinitate în linie dreaptă sau în gradul doi pe linie colaterală. Cei care doresc să se căsătorească religios, ignorând cele 3 impedimente de mai sus trebuie să știe că, căsătoria lor este invalidă.

 

IMPEDIMENTE ÎN SPECIE CARE AU EFECTE DE NULITATE ASUPRA CĂSĂTORIEI:

 

1.  Bărbatul mai tânar de 16 ani și femeia mai tânără de 14 ani, celebrează o căsătorie nulă. În plus CCEO trimite ca fiecare Biserică sui iuris, să-și armonizeze legislația referitoare la vârsta minimă cu legile statului, pentru a evita conflictul între legi cu urmări pentru persoane. (Can. 800 CCEO).

2. Impotența anterioară căsătoriei și care este perpetuă, constituie motiv de nulitate pentru căsătorie, atât pentru bărbat cât și pentru femeie, deoarece elimină posibilitatea de a avea copii. (Can. 801 CCEO).

3.  Cine este ținut de încă o legătură matrimonială anterioară, nu poate celebra o altă căsătorie. Chiar dacă căsătoria precedentă este invalidă, nu poate celebra licit o altă căsătorie, până când nu se constată în mod legitim invaliditatea sau nulitatea căstoriei anterioare. (Can. 803 CCEO).

4.  Nu se poate celebra o căsătorie validă cu o persoană nebotezată. (Can. 804).

5.  Este invalidă căsătoria cu o persoană răpită și care nu își dă acordul unilateral pentru aceasta. (Can. 806 CCEO).

6.  Este invalidă căsătoria între cei care sunt uniți prin rudenie, adopție legală în linie dreaptă și în line colaterală până la gradul doi, cât și prin rudenie spirituală de botez, adică între naș și cel botezat. (Cann. 811-812).

 

VICII DE CONSENS CARE PRODUC EFECTUL NULITĂȚII CĂSĂTORIEI:

 

Căsătoria este efectul consimțământului liber dat de cei doi soți. Consimțământul este cauza căsătoriei. Consimţământul matrimonial este actul de voinţă, prin care un bărbat şi o femeie, printr-o alianţă irevocabilă, se dăruiesc şi se acceptă reciproc în vederea constituirii căsătoriei. Consimţământul matrimonial, nu poate fi înlocuit de nici o putere omenească.

Căsătoria este considerată o acțiune conștientă a celor doi soți, care prin consimțământ, fruct al voinței și rațiunii își asumă împreună toate bucuriile și greutățile vieții, drepturile și obligațiile reciproce, cât și rolul de părinți făță de copii și tot ceea ce presupune formarea și educarea lor. Căsătoria, nu poate fi redusă doar la efectul unui act sensibil „că așa simt eu”. Evident că iubirea dintre viitori soți, poate fi un motiv în plus pentru a celebra o căsătorie, însă cei doi trebuie să vadă dacă au și lucruri în comun, aspecte care se completează, valori cumune, viziune comună asupra vieții cât și asupra creșterii și educării copiilor, cât de important este factorul religios pentru ei etc.

 

Următoarea enumerare, conține viciile de consimțământ care afectează grav funcționalitatea unei căsătorii în limitele normalului și armoniei dintre soți și care dacă au existat sau persistă într-o căsătorie, aceasta de fapt este nulă, însă se bucură de favorul dreptului, până când nu este denunțată și dovedit contariul în instanțele bisericești competente.

 

1. Sunt incapabili de a celebra căsătoria:

1° cei care sunt lipsiţi de uzul suficient al raţiunii;

2° cei care suferă de defectul grav al discernământului judecăţii, privind drepturile

şi obligaţiile matrimoniale esenţiale care trebuie acordate şi acceptate reciproc;

3°cei care din cauze de natură psihică nu îşi pot asuma obligaţiile esenţiale ale căsătoriei. (Can. 818 CCEO).

2. Pentru a se avea consimţământ matrimonial este necesar ca cei care celebrează căsătoria, cel puţin să nu ignore că [însăşi] căsătoria este un consorţiu permanent între un bărbat şi o femeie, orânduit spre nașterea fiilor, printr-o oarecare cooperare sexuală. (Can. 819 CCEO).

3. Eroarea cu privire la persoană face căsătoria invalidă.

Eroarea cu privire la o calitate a persoanei, chiar dacă reprezintă cauza căsătoriei, nu dărâmă căsătoria, exceptând cazul în care acea calitate este înţeleasă în mod direct şi principal. (Can. 820 CCEO).

4. Cel care celebrează căsătoria prin înşelăciune, în vederea obţinerii consimţământului, cu privire la vreo calitate a celeilalte părţi, care prin natura sa poate perturba în mod grav consorţiul vieţii conjugale, celebrează invalid. (Can. 821 CCEO).

5. Eroarea cu privire la unitatea sau indisolubilitatea, ori la demnitatea sacramentală a căsătoriei, cu condiţia să nu determine voinţa, nu viciază consimţământul matrimonial. (Can. 822 CCEO).

6. Cunoaşterea sau părerea privind nulitatea căsătoriei nu exclude în mod necesar consimţământul matrimonial. (Can. 823 CCEO).

7. Consimţământul interior sufletesc se presupune conform cuvintelor sau semnelor folosite în celebrarea căsătoriei.

Dacă, însă, una dintre părţi sau ambele părţi, printr-un act pozitiv de voinţă, exclud însăşi căsătoria sau vreun element esenţial al căsătoriei sau vreo proprietate esenţială, celebrează invalid căsătoria. (Can. 824 CCEO).

8. Este invalidă căsătoria celebrată cu forţa sau din teamă gravă provocată din afară, chiar neintenţionat, de care cineva pentru a se elibera este constrâns să aleagă căsătoria. (Can. 825 CCEO).

9.  Căsătoria sub condiţie nu poate fi celebrată valid. (Can. 826 CCEO).

 

CĂSĂTORIILE MIXTE:

 

«Chestiunile abordate în acest capitol tratează despre o realitate frecventă astăzi în Biserică. Dacă luăm în calcul motivațiile ecumenice sau sociale care se aduc în favoarea căsătoriilor mixte, ne dăm seama că importanța lor este tot mai evidentă și că societatea noastră a devenit în ultimii ani tot mai pluralistă atât din punct de vedere etnic cât și religios. De asemenea asistăm în aceste timpuri la contestări radicale și interpretări libere cu privire la existența căsătoriei, prin care se încearcă să se nege atât bazele sale naturale, cât și cele instituționale. De aceea Biserica nu încetează să se ocupe cu grijă de căsătoriile creștine și îndeosebi acordă o asistență pastorală deosebită căsătoriilor mixte» (Maximilian Pal, Sacramentul Căsătoriei Doctrină și Legislație Canonică, Ed. Serafica, Roman, 2007, p. 227).

Căsătoria mixtă definește legătura matrimonială între două persoane botezate dintre care una este catolică, iar cealaltă necatolică, care fără permisiunea prealabilă a autorităţii competente este interzisă (Can. 813 CCEO). Aici identificăm căsătoriile greco-catolicilor cu persoane boatezate, dar de altă confesiune decât cea catolică.

Lucrul care probabil la prima vedere ne indignează, este acela că pentru ca o persoană greco-catolică să se poată căsători cu alta ortodoxă, are nevoie de acordul episcopului eparhial al părții greco-catolice. Însă vom vedea, că este justificată această „măsură de siguranță” față de credincioșii greco-catolici, din cauza viziunii diferite a celorlalți credincioși de alte confesiuni. De exemplu: pentru confesiunile protestante „clasice” căsătoria nu este un sacrament, nici pentru confesiunile neoprotestante căsătoria nu este sacrament, iar pentru credincioșii ortodocși căsătoria este sacrament, însă solubil, adică care poate fi desfăcut prin divorț, fiindu-le permisă a doua și a treia căsătorie.

Acestea sunt diferențele de mentalitate religioasă, care pot afecta un credincios greco- catolic care dorește să se căsătorească religios, mai ales când confesiunea sa este una minoritară, iar el nu își ia toate măsurile de „precauție” pentru a nu suferi din cauza divorțului în cazul unei „căsătorii nereușite”.

Consecințele unei căsătorii „ratate” are greutățile ei, pe care credinciosul greco-catolic trebuie să și le asume și să le îndure. În primul rând, dacă căsătoria mixtă a fost încheiată în mod valid, iar cealaltă parte a divorțat, credinciosul greco-catolic, nu se va mai putea căsători niciodată, conviețuirea cu o altă persoană este considerată adulter și va fi oprită și de la sacramentul spovezii și euharistiei, care i-se pot administra în mod excepțional în caz de boală gravă la pat sau pe patul de moarte (Can. 708, 725 și 729 CCEO).

Cel care este autorizat să permită o căsătorie mixtă este ierarhul locului, însă înainte de a o face trebuiesc îndeplinite următoarele aspecte:

1.      partea catolică va declara că este pregătită să îndepărteze pericolele abandonării credinţei şi va asigura cu o promisiune sinceră că va face tot ceea ce-i stă în putere pentru ca toţi fiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica catolică;

2.      privitor la aceste promisiuni, care vor fi făcute de partea catolică, cealaltă parte va fi înştiinţată la timp, astfel încât să rezulte sigur că ea este cu adevărat conştientă de promisiunea şi obligaţia părţii catolice;

3.      ambele părţi vor fi instruite asupra scopurilor şi proprietăţilor esenţiale ale căsătoriei, care nu trebuie să fie excluse de nici unul dintre cei doi logodnici. (Can. 814 CCEO).

Nu în ultimul rând, Ierarhii locului şi ceilalţi păstori sufleteşti se vor îngriji să nu lipsească soţului catolic şi fiilor născuţi din căsătoria mixtă ajutorul spiritual pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de conştiinţă şi, pe lângă aceasta, să-i ajute pe soţi la favorizarea unităţii consorţiului vieţii conjugale şi familiale (Can. 816 CCEO).

 

Rolul articolului de față era o prezentare succintă și în paralel a felului cum este percepută căsătoria în societate, de către stat, alte confesiuni și nu în ultimul rând de către doctrina Biserici Catolice.

Am insistat asupra doctrinei catolice asupra căsătoriei, deoarece numai cunoscând bine propriile principii și valori, ne putem angaja să le protejăm într-o societate care prin globalizare înțelege relativizarea și impunerea unui model propriu, comun și pe gustul tuturor,  nouă tuturor. Chiar dacă instituția căsătoriei sau sacramentul căsătoriei, îl au și celalalte confesiuni, iată că numai pentru catolici căsătoria este indisolubilă, pentru celelalte culte aceasta este solubilă prin divorț. Ori mentalitatea în care este educat un alt credincios creștin necatolic, este cu siguranță diferită de a unui catolic, atâta timp cât necatolicii pot divorța și se pot recăsători după bunul plac, iar catolicii doar o dată.

Îmi este greu de înțeles, cum legătura matrimonială Binecuvânată de Dumnezeu, prin care harul vine asupra celor doi soți, învăluindu-i în sacralitatea din care își trage numele termenul Sacarament, prin rugăciunea preotului asupra mirilor: „Doamne Dumnezeul nostru, care cu purtarea ta de grijă cea de mântuire, ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstitiă prin venirea Ta, însuți și acum păzește pe robii Tăi aceștia (N), pe care ai binevoit a-i însoți unul cu altul, păzește-i în pace și bună înțelegere. Arată nunta lor cinstită, ferește patul lor neîntinat. Binevoiește să-și petreacă viața lor fără prihană. Și-i învrednicește pe dânșii să ajungă bătrâneți fericite, cu inimă curată împlinind poruncile Tale. ...” (Molitvelnic, Ed. Institutului Biblic de Misiune al B.O.R. , București, 1992, p. 88 ) dintr-o dată când căsătoria nu mai merge și știe că are variantă de backup, în loc să lupte pentru salvarea ei, poate divorța și eventual să o ia iar de la capăt, ca și cum harul Binecuvântării, nu mai face parte din logica divină ci funcționează după legile utilității umane. Cu atât mai greu de înțeles este, cum aceeași rugăciune se rostește și la a doua cununie...

Dar într-o societate de consum ca și a noastră în care totul este de cumpărat, ba chiar și cu discount, abia așteptând să iasă pe piață the next, evident toate sunt foarte reduse ca și termen de garanție și substanță.

Rămâne ca fiecare dintre noi, care se consideră credincios, în conștiința sa, să-și evalueze relația cu Dumnezeu, care poate fi menținută din când în când prin vreo rugăciune sau gând grabnic, ori oprintr-o relație mai de durată care implică voință, perseverență, răbdare, rațiune și conștentizare a faptului că a sta departe de Dumnezeu, înseamnă să nu te bucura de intervenția sa în viața ta, prin intermediul sacramentelor și a providenței.

 

Pr. Alexandru Ploștinaru

Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj