În perioada 18-20 octombrie 2019, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, s-a aflat în mijlocul comunității greco-catolice române din capitala Belgiei.
Răspunzând invitației Pr. Filip Chereși, responsabilul comunității catolice românești din Bruxelles, în numele Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Preasfinția Sa Claudiu, însoțit de Pr. Cristian Crișan, Vizitatorul Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală, a vizitat comunitatea românilor uniți din frumoasa capitală europeană.
În cele trei zile, Preasfinția Sa a avut ocazia să-i întâlnească, să le vorbească și să-i întărească în credință pe membrii comunității și pe păstorii acesteia.
Vineri seara, la sediul parohiei, a avut loc o cateheză urmată de discuții plecând de la întrebările celor prezenți și un moment convivial apreciat de toți.
Sâmbătă, la ora 18, în Biserica Regală Sfânta Maria, în prezența Monseniorul Jean Kockerols, episcop auxiliar al arhidiecezei de Malines-Bruxelles, a pr. Cristian Crișan, Vizitatorul Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală, a Excelenței Sale Andreea Păstîrnac, ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Regatul Belgiei, a Pr. Eric Vancraeynest, decan al vicariatului Bruxelles, a jurnalistei Sanda Nicola și a altor invitați, a avut loc proiecția în premieră în Belgia a filmului Șapte martori pentru Mica Romă realizat de Anca Berlogea-Boariu, ocazie cu care Preasfinția Sa Claudiu le-a vorbit celor prezenți despre moștenirea pe care Fericiții Episcopi martiri ne-au lăsat-o.
Duminică, la Sfânta Liturghie, Episcopul Curiei a transmis salutul și binecuvântarea Preafericii Sale Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolice, invitându-i pe credincioșii comunității să rămână fideli Bisericii care este alături de ei și dorește să-i însoțească peste tot unde au ales sau au fost nevoiți să trăiască.
La sfârșitul celebrării euharistice, a fost evocată figura Monseniorului Petru Gherman, cel care a pus bazele comunității române de la Bruxelles.
Această vizită a fost foarte apreciată de membrii comunității în frunte cu responsabilul acesteia Pr. Filip Chereși, care îl are alături pe Pr. Olivian Filip și o echipă de colaboratori foarte implicați.
Tineri și mai puțin tineri și-au manifestat bucuria și entuziasmul de a fi vizitați de ierarhul Curiei Arhiepiscopiei Majore, transmițând mulțumirile lor Preafericirii Sale Cardinalului Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
ACC
Citește și: FOTO: Filmul Șapte martori pentru Mica Romă prezentat în premieră la Bruxelles