Dacă vă gândiţi că aceasta înseamnă: „Care dintre cuvintele Sale i-au uimit cel mai mult pe apostoli, pe discipoli şi pe cei care îl urmau?”, atunci răspunsul este: tot ceea ce a spus după Duminica Învierii. Fiindcă tot ceea ce spune gura cuiva care a înviat din morţi este neapărat o surpriză. Dar dacă vă gândiţi că întrebarea de mai sus se referă – aşa cum a fost de fapt şi intenţia aici – „Care dintre cuvintele Sale ne surprind încă şi astăzi?”, permiteţi-mi să vă sugerez următoarele trei, care au încă puterea să uimească pe fiecare creştin.
1. „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”
Acestea ar putea fi cuvintele cele mai surprinzătoare ale lui Isus din întreg Noul Testament. O femeie care nu era evreică (numită adesea „femeia siro-feniciană” sau „femeia canaaneană”) s-a apropiat de Isus în timpul mesei. Căzând la picioarele Lui, l-a rugat să-i vindece fiica, despre care spunea că era chinuită de un „duh necurat”, ceea ce la vremea aceea însemna că era cu adevărat posedată de un demon sau era grav bolnavă. Isus îi răspunde în cuvinte tăioase, care însemnau o insultă gravă, şi în primul secol, ca şi acum. Isus pare s-o compare pe femeie şi pe fiica ei, sau poporul ei, cu câinii.
Fără să se descurajeze, femeia i-a răspuns: „Doamne, chiar şi căţeii mănâncă sub masă firimiturile copiilor”. Auzind acestea, Isus pare că se înmoaie şi-i spune: „Pentru acest cuvânt, mergi: diavolul a ieşit din fiica ta”. De ce i-a vorbit Isus în felul acesta? Oare îi pusese la încercare, într-un mod dur, credinţa? Dacă este aşa, atunci nu se potriveşte deloc cu Isus cel plin de milă pe care îl întâlnim în restul Evangheliei. În acelaşi pasaj, puţin mai înainte, Evanghelia lui Marcu spune că Isus „a intrat într-o casă, voind ca nimeni să nu ştie”. Aşadar poate că Isus, om adevărat, era pur şi simplu, obosit.
Dar mai există şi o altă posibilitate: Isus a învăţat ceva de la ea. Femeia l-a provocat să recunoască faptul că slujirea lui trebuia să se extindă mai departe de poporul evreu. Oricare ar fi motivele, nu ştiu dacă există vreun alt pasaj care să îi şocheze mai mult pe cei care sunt obişnuiţi să creadă că Isus a fost întotdeauna blând.
2. Daca adresezi cuiva cuvinte de ocară, vei merge in iad
Aceasta este de fapt o parafrazare a cuvintelor lui Isus. Dar este una adecvată. Într-o rostire pe care creştinii de astăzi o trec aproape întotdeauna cu vederea, Isus atrage atenţia: „Dacă cineva îi spune fratelui său ‘prostule!’, va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune ‘nebunule!’ va fi condamnat la focul Gheenei”.
Exegeţii Noului Testament susţin că atunci când Evangheliile păstrează cuvinte în limba aramaică, putem fi 100% siguri că vin direct de pe buzele lui Isus şi nu au fost adăugate ulterior, în momentul compunerii şi editării Evangheliilor. Aceasta înseamnă că atât de puternică a fost impresia asupra ascultătorilor, încât şi-au amintit exact fraza aramaică şi au reprodus-o în transmiterea orală. Mai târziu, când, la câteva decenii după viaţa lui Isus pe pământ, au fost scrise Evangheliile, aceste cuvinte au fost reproduse cu exactitate de evanghelişti – de Matei, Marcu, Luca şi Ioan.
Cu alte cuvinte, faptul că a fost păstrat cuvântul original, aramaic, pentru „prost”, înseamnă că aceasta este una dintre cele mai autentice rostiri sub aspect istoric ale lui Isus. Şi cu toate acestea, este poate şi cea mai mult trecută cu vederea. Isus spune că dacă adresezi cuiva cuvinte urâte, poţi fi dus fie în faţa sinedriului, fie, mai rău, în „focul Gheenei”. Gheena, locul din afara zidurilor Ierusalimului unde ardea permanent gunoiul, este imaginea pe care Isus o folosea adesea pentru iad. Astfel, chiar de pe buzele lui Isus avem această interdicţie împotriva la a vorbi urât. Să ne gândim la aceasta înainte de a fi tentaţi să-i spunem cuiva că este un nemernic.
3. „Îndepărtează de la Mine potirul acesta”
Cu alte cuvinte: „Nu vreau să mor”. În Grădina Ghetsimani, după Cina cea de Taină şi înainte de a fi arestat de soldaţi, Isus „a căzut cu faţa la pământ” şi a înălţat această profund omenească rugăciune către Dumnezeu Tatăl. Acest pasaj din Noul Testament ne oferă un moment intim cu Isus, în clipa în care vede Patimile care urmează. Odată ce Isus înţelege că dorinţa Tatălui este ca El să moară, îşi acceptă destinul. Dar în rugăciunea din Grădina Ghetsimani, ni se oferă, într-o străfulgerare, imaginea omului în suferinţă.
Unii exegeţi au tradus chiar expresia „a căzut la pământ” prin „s-a prăbuşit”. Sf. Luca descrie acest moment folosind cuvântul intens agonia. Cunoaşterea topografiei locului ne ajută să înţelegem că în acel moment, aflat în Grădina Ghetsimani, Isus putea uşor să scape fugind în ţinutul pustiu al Iudeei, aflat în apropiere (iar discipolii ar fi aprobat probabil faptul de a fi scăpat de autorităţi). Prin rugăciune, însă, Isus a înţeles că nu aceasta era calea hotărâtă pentru el. Şi totuşi, la fel ca orice fiinţă umană, nu dorea să moară.
Mulţi dintre noi ne gândim la Isus ca la cineva care nu avea asemenea instincte omeneşti de bază cum ar fi dorinţa de a trăi, de a evita suferinţa sau chiar dorinţa de a-şi continua munca. Dar aici îl vedem pe omul adevărat exprimând emoţii umane adevărate. „Îndepărtează potirul acesta” este o surpriză pentru cei care au tendinţa să-l considere pe Isus drept Dumnezeu care se preface că este om. Dar aici nu este vorba de aşa ceva, ci doar despre onestitate.
Poate că ştiaţi deja aceste trei citate. Dar dacă nu, atunci să ne slujească spre aducere aminte că întotdeauna este ceva nou de descoperit în Evanghelii, indiferent de câte ori le-am citi. Dumnezeu, aşa cum aveau să înţeleagă de Paşti discipolii, este întotdeauna un Dumnezeu al surprizelor.
Sursa:http://lumea.catholica.ro
