Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Ziua internaţională a persecutaţilor din motive de credinţă

 
Ziua internaţională a persecutaţilor din motive de credinţă
  • 23 Aug 2019
  • 2046

În acest an, la 22 august s-a marcat pentru întâia oară Ziua internaţională în memoria victimelor actelor de violenţă având la bază motivaţii religioase sau de crez, zi instituită de Naţiunile Unite.

"În această zi afirmăm încă o dată sprijinul nostru temeinic faţă de victimele violenţei bazată pe religie sau pe convingeri personale. Şi demonstrăm acest sprijin făcând tot posibilul pentru prevenirea unor astfel de atacuri, cerând totodată ca responsabilii unor astfel de acte să fie urmăriţi penal."  Astfel a spus secretarul general al Naţiunilor Unite, António Gutteres, amintind importanţa unei astfel de iniţiative. Organizaţia Naţiunilor Unite a decis instituirea acestei zile printr-o rezoluţie aprobată la 28 mai. Textul Naţiunilor Unite aminteşte că "terorismul şi extremismul violent în toate formele şi manifestările nu pot şi nu trebuie să fie asociate cu nicio religie, naţionalitate, civilizaţie sau grup etnic".

"Dacă o societate permite persecutarea unei minorităţi, aceasta pune bazele persecutării oricărei comunităţi", a spus Federica Mogherini, înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate. "Persecuţia ca răspuns la convingerile religioase sau la afilieri sau ca răspuns la lipsa lor reprezintă o violare a dreptului internaţional şi necesită o acţiune comună pentru a o combate", a mai subliniat Federica Mogherini.

În cursul pontificatului său, papa Francisc a cerut în mai multe ocazii încetarea folosirii religiilor în scopul incitării la violenţă. Şi în documentul comun semnat de pontif şi de marele imam al moscheii Al-Azhar, la 4 februarie 2019, se spune: "Cerem tuturor încetarea instrumentalizării religiilor în scopul incitării la ură, la violenţă, la extremism şi la fanatism orb şi încetarea folosirii numelui lui Dumnezeu pentru justificarea actelor de omucidere, de exilare, de terorism şi de oprimare".

Intervievat în contextul marcării pentru prima oară a Zilei internaţionale în memoria victimelor actelor de violenţă având la bază motivaţii religioase sau de crez, directorul fundaţiei de drept pontifical Ajutor Bisericii care Suferă – Alessandro Maduro – subliniază că libertatea religioasă este mama tuturor libertăţilor, spunând: «Este în mod absolut mama tuturor formelor de libertate. 20% din ţările lumii nu respectă libertatea religioasă, în vreme ce 60% din populaţia mondială, adică patru miliarde de persoane trăiesc în ţări în care libertatea religioasă nu este pe deplin garantată. Maltratarea respectării libertăţii de credinţă înseamnă de fapt maltratarea unei forme de libertate cu mult mai amplă: prin libertatea religioasă ajungem şi la exaltarea libertăţii de conştiinţă, de gândire. Articolul 18 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului subliniază cum aceste trei forme de liberate sunt legate una de cealaltă şi trebuie să fie întotdeauna tutelate.»

De altfel, ultimul Raport privind persecuţia împotriva creştinilor la nivel mondial, prezentat la 22 noiembrie 2018, la sediul Ambasadei Italiei pe lângă Sfântul Scaun, a dezvăluit o situaţie deosebit de sumbră, potrivit căreia – la nivel mondial – sunt în jur de 300 de milioane creştinii care suferă persecuţii, fiind identificate 38 de ţări în care se înregistrează grave sau extreme încălcări ale libertăţii religioase. Dintre acestea, 21 de ţări sunt evaluate ca fiind ţări în care creştinii sunt persecutaţi: Afganistan, Arabia Saudită, Bangladesh, Birmania, China, Coreea de Nord, Eritreea, India, Indonezia, Irak, Libia, Niger, Nigeria, Pakistan, Palestina, Siria, Somalia, Sudan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Yemen. În schimb, 17 sunt ţări în care creştinii sunt discriminaţi: Algeria, Azerbaidjan, Bhutan, Brunei, Egipt, Federaţia Rusă, Iran, Kazahstan, Laos, Maldive, Mauritania, Qatar, Tagikistan, Turcia, Ucraina şi Vietnam.

 



Sursa:vaticannews.va/ro