Totul depinde de modul în care se gestionează autoritatea și libertatea.
de Roberta Sciamplicotti
V-ați întrebat vreodată de semnificația expresiei „a educa este o artă?”. Opera educativă a unui părinte pe cât este de delicată atât este de minunată, și presupune un proces de învățare supus greșelilor. Deși își doresc ceea ce este mai bun pentru fii lor, părinții nu fac întotdeauna bine cu anumite atitudini.
Știm că „nimeni nu se naște învățat” - cel puțin până acum nici chiar părinții - și vor fi multe încercări eșuate de a face din fii persoane de valoare. Aceste greșeli trebuie să se transforme în oportunități pentru a opri o conduită nepotrivită.
Nu se vrea să se aducă critici unei opere atât de admirabile ca cea a părinților, dar se dorește să se deschidă spații de reflecție în care să se evalueze acțiunile care pot fi corectate în timp. Iată greșelile cele mai frecvente pe care le fac părinții în educația copiilor lor:
1. Utilizarea necorespunzătoare a autorității
Acest lucru are loc atunci când autoritatea este concepută doar în extreme: autoritarism sau permisivitate, fără o cale de mijloc. Ambele sunt dăunătoare. Ambientul educațional, în ambele cazuri, nu ajută în mod absolut la formarea persoanei: în primul caz datorită poziției riguroase a părinților, care dă ca răspuns copii fricoși și falși; iar în al doilea caz datorită excesului de libertate, care produce efectul contrar (persoane pline de constrângeri).
2. Contradicție între a spune și a face
Este una dintre greșelile comise de educatori fără a realiza importanța ei. Se referă la celebrele amenințări care nu mai sunt puse în practică și la promisiunile care nu sunt ținute. De exemplu atunci când părinții aplică norme și sancțiuni, pe care la final ei sunt primii care le ignoră, nu le respectă sau renunță la ele. Acest lucru indică faptul că autoritatea este slabă și poate fi ușor atacată.
3. Inegalitate în autoritate
Se referă la situațiile în care mama emite un mesaj și tatăl altul, și se privează de autoritate între ei. Acest rezultat provoacă copilului un labirint în care nu știe în ce direcție să meargă sau ce cale de ieșire să aleagă. Lipsa de uniune a criteriilor educative împiedică misiunea de educație.
4. Concept greșit de educație
Reprezintă falsa convingere că libertatea le permite copiilor să facă ceea ce vor, unde vor, cum vor și când vor, deoarece se crede că prin stabilirea limitelor se împiedică libera dezvoltare a personalității. Foarte diferit este a educa în libertate: permite și promovează în fii faptul de a lua decizii în baza mai multor posibilități, și îi ajută să distingă ceea ce este o sursă de beneficii și ceea ce nu este.
5. Hiper protectivitate
Aceasta împiedică autonomia fiilor. În general părinții hiper-protectivi încearcă să evite orice suferință sau orice dificultate pentru fiii lor. Fructul acestei protecții excesive care se naște în persoană este nesiguranța, precum și incapacitatea de a face față inconvenientelor. Este o iubire excesivă, de atașament, care împiedică procesul natural al copiilor.
6. Manipulare afectivă
Se verifică atunci când se pune în centru un interes specific al părintelui, pentru a atinge un obiectiv cu fiii săi. Se poate verifica la orice vârstă, chiar și atunci când copiii și-au făcut deja o familie, iar părinții apelează la diverse motive (bani, boală, companie...) pentru a capta atenția lor.
7. Umplerea lipsurilor cu bunuri materiale
Este un fenomen care se poate verifica în multe familii din ziua de astăzi. Lipsa de timp de a sta cu fiii este compensată cu jucării, calculatoare, telefoane mobile..., care au ca obiectiv înlocuirea afecțiunii pe care părinții nu o pot oferi, datorită ocupațiilor lor profesionale.
8. Nerecunoașterea limitelor copiilor
Refuzul de a admite dificultățile pe care copiii le au, sau solicitarea unor abilități pe care aceștia nu le posedă, favorizează o serie de regrese care influențează ambele părți. Foarte des părinții încearcă să facă din fii lor ceea ce ei înșiși nu au reușit să facă, astfel încât frustrările lor să găsească realizare în viețiile fiilor. Un alt scenariu în care această situație este comună îl reprezintă dinamismul relației familie-școală, unde profesorii oferă părințiilor un feedback cu privire la comportamentul fiilor, iar ei refuză să accepte această realitate.
9. Comunicare deficitară
Reprezintă frica de a trata cu copiii anumite teme mai dificile (sexualitate, vicii, prietenii nepotrivite...), care permit în deplină libertate de a găsi informațiile care distorsionează realitatea și sensul lucrurilor.
10. Gestionarea noilor tehnologii
Se observă în familii o lipsă de limite și de norme în utilizarea tehnologiei, care ar putea deschide porți spre lumi întunecate și periculoase pentru ființele umane care se află încă în formare: contactul cu persoanele necunoscute, pornografia, dependența de jocuri, izolarea...
Aruncând o privirea asupra acestor greșeli ale părinților, putem concluziona că nu este dificil să se cadă în ele, având în vedere condiția noastră umană. Ceea ce contează nu este de a se opri aici, ci de a căuta modalități de evitare sau de afrontare a greșelilor, dându-le o soluție adecvată.
Traducere: Liviu Ursu
