Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

SFÂNTUL IGNAȚIU DE LOYOLA - fondatorul iezuiților

 
SFÂNTUL IGNAȚIU DE LOYOLA - fondatorul iezuiților
  • 31 Iul 2019
  • 344

"Sfantului Ignatiu de Loyola (1491 - 1556), asezat acolo (langa fluviul Manresa), au inceput sa i se deschida ochii inteligentei: nu a avut o viziune, si totusi, intelegerea si cunoasterea multor lucruri, atat spirituale, cat si privitoare la credinta si stiinta, cu o claritate asa de mare incat toate i se pareau noi. Nu pot fi prezentate toate detaliile celor intelese atunci, caci sunt foarte multe; se poate spune numai ca a beneficiat de o mare lumina interioara. Astfel ca, in intreaga sa viata, timp de 62 de ani, daca ar fi pus la un loc toate ajutoarele primite de la Dumnezeu si toate lucrurile invatate, toate laolalta, nu s-ar fi adunat atatea cate a primit in acea unica experienta". ( din Ignatiu de Loyola - Racconto di un pelegrino - "Martiri si sfinti din calendarul roman" de Enrico Pepe Pentima)


   Ignatiu ajuns de acum la 62 de ani, aduce in memorie, prin aceste cuvinte, extraordinara lumina cu care Dumnezeu l-a transformat la Manresa, pentru a-l face capabil pentru misiunea sa.   S-a nascut in Tara Bascilor, la Azpeitia, in 1491, fiind al treisprezecelea si ultumul copil din familie. La 14 ani l-au indreptat spre cariera bisericeasca, dar in scurt timp, el a renuntat cu hotarare si a ales-o pe cea militara, mai plina de aventuri si mai potrivita caracterului sau. In tinerete nu a fost  cheie de biserica, ba chiar o data a ajuns in tribunal, si numai pozitia sociala a familiei sale l-a ajutat sa evite o condamnare la inchisoare.   Si-a parasit tinutul pentru a servi la curtea mai-marilor timpului. Ajuns cavaler, ardea de dorinta de a se bate in lupta pentru a-si dobandi faima si pentru a castiga mana unei nobile doamne mai bine situata decat o principesa.   In razboiul dintre Filip I al Frantei si Carol al V-lea, a fost trimis cu soldatii sai sa apere cetatea Pamplona. In ziua dinaintea bataliei decisive, s-a dus sa caute un preot pentru  a se spovedi si, negasindu-l, si-a marturisit pacatele sale unui militar, tovaras de-al sau: un act de umilinta care era obisnuit pentru traditia crestina aprobata si recomandata de teologi ca Sfantul Toma si Sfantul Bonaventura.
____________________
Un picior rupt
____________________

   Batalia a fost apriga si fortele vrajmase au distrus zidurile orasului. Ignatiu a rezistat pana cand "o ghiulea l-a lovit in picior, rupandu-i-l in intregime, asa cum relateaza el insusi. La inceput, se credea ca insasi viata ii este in primejdie, dar mai apoi, a putut fi pus pe o targa si dus in casa natala pentru a fi ingrijit. Cand Ignatiu si-a dat seama ca oasele gambei se intarisera, dar ii ramasese in afara un os ce il facea nu numai schiop dar si dezagreabil pentru toata viata, acest lucru nu-i dadea liniste. I-a consultat pe medici si, cand s-a intrevazut o solutie, s-a supus unei operatii foarte dureroase: taierea osului care iesea in afara si indreptarea gambei. Nu exista pe atunci anestezia si operatia nu era fara pericol, dar el a fost neclintit in hotararea sa. Medicii s-au pus pe treaba cu bisturiul si cu ferastraul. El a strans din dinti si munca a inceput. Operatia a reusit. Au inceput apoi nesfarsitele si anevoioasele sederi la pat, fara sa poata face nimic. Uneori se distra compunand poezii pentru dame,  dar vocatia de poet nu i se prea potrivea. A cerut atunci o carte cavalereasca pentru a se distra sau pentru a continua sa se antreneze in ceea ce considera a fi vocatia sa, dar carti de acest gen nu prea se gaseau in casa lui Loyola. Atunci, o cumnata a reusit sa-i aduca doar "Viata Lui Cristos"  si "Leggenda aurea". Aceasta din urma era o culegere de vieti de sfinti.


   Neavand altceva, Ignatiu a inceput sa citeasca si mintea sa, obisnuita sa dea frau liber imaginatiilor cavaleresti si lumesti, a fost atrasa pentru prima data de viata Lui Isus si de faptele sfintilor. Uneori se inflacara si simtea dorinta de a-i urma. Si-a dat seama cu surprindere ca in acele momente experimenta o pace si o bucurie necunoscute pana atunci, in timp ce,  dupa ratacirile fanteziilor lumesti, ramanea in suflet cu o profunda tristete.


   A inceput sa inteleaga din experienta proprie ceea ce mai apoi va numi discernamantul spiritelor. Dupa o lunga si matura reflectie, a luat decizia de a sluji nu un rege pamantesc, ci pe Cristos Insusi, asa cum o facuse Sfantul Francisc si Sfantul Dominic. Daca ei si-au angajat toata viata pentru gloria Lui Dumnezeu, el ar fi putut sa-i depaseasca, dandu-I Lui Dumnezeu o glorie mai mare: Spre mai marea glorie a Lui Dumnezeu  va fi, de fapt, si deviza sa.

_____________________
Vizita Mariei
_____________________

   O viziune avuta in aceasta perioada, l-a confirmat definitiv in alegerea sa.  El insusi, in Autobiografie , numindu-se "pelegrinul", povesteste la persoana a treia: "S-a intamplat ca intr-o noapte, in timp ce era inca treaz, a vazut cu claritate o imagine a Sfintei Fecioare cu Copilul Isus in brate. La o atare viziune, a incercat o foarte mare consolare; si a ramas cu un dezgust pentru toata viata trecuta, in special pentru viata senzuala, incat i se parea ca ar fi disparut din suflet toate imaginatiile care-l stapaneau mai inainte."

   Din acel moment, Ignatiu este o alta persoana. Cautarea gloriei lumesti a lasat loc celei care urmarea o mai mare glorie a Lui Dumnezeu, atractia pentru damele de curte a lasat loc iubirii celei mai sincere si slujirii celei mai devotate pentru Doamna Cerului. Dar cum sa-L urmeze pe Isus? Conform autorului cartii "Viata Lui Cristos", lucrul cel mai bun care trebuia facut era sa mearga in pelerinaj in Tara Sfanta. Ignatiu, abia vindecat, a pornit la drum, in timp ce membrii apropiati ai familiei cautau sa-l descurajeze. La inceput, s-a dus sa viziteze sanctuarul din Montserrat. Aici, dupa o spovada generala, si-a atarnat sabia si pumnalul la altarul Maicii Domnului, l-a insarcinat pe confesorul sau sa-i vanda catarca, a renuntat la hainele sale de cavaler, dandu-le unui sarac si a imbracat haina de pelegrin: o tunica lunga din panza neprelucrata, o palarie mare, un bidon, o pereche de sandale si buzunarele goale, deoarece, de acum inainte, va trebui sa traiasca din pomana. A vegheat toata noaptea, cum faceau vechii cavaleri inainte de investitura si din inima a izvorat aceasta rugaciune pe care mai tarziu el o va pune pe hartie:   "Doamne, ia si primeste intreaga mea libertate, memoria mea, mintea si vointa mea, tot ceea ce am. Tu mi le-ai dat toate, Doamne, eu Ti le dau inapoi; toate sunt ale tale. Dispune de ele dupa vointa Ta; da-mi iubirea Ta si harul Tau, pentru ca acestea imi sunt suficiente."
_____________________________
Dumnezeu il astepta la Manresa
_____________________________

   Era noaptea dintre 24 si 25 martie 1522. De la Montserrat, s-a dus la Manresa. Aici, primele patru luni au fost de o mare liniste interioara si pline de bucurii spirituale; a urmat apoi o perioada foarte grea, plina de scrupule si tentatii, cu suferinte interioare asa de puternice, incat s-a simtit impins spre suicid. In acele momente, Ignatiu se apara strigand spre Dumnezeu: "Doamne, nu voi mai face niciodata vreun lucru care sa Te ofenseze!"


   La sfarsit, a fost inundat de lumini dumnezeiesti deosebite.


   Intr-o perioada a Bisericii caracterizata de incertitudini in doctrina si de diviziuni care amenintau insasi structurile vitale, Dumnezeu a voit sa introduca in mintea lui Ignatiu,  intr-o maniera forte si de nesters, adevarurile fundamentale ale crestinismului: astfel, el a contemplat Sfanta Treime, Cuvantul Intrupat, pe Mama Lui Dumnezeu, sfanta Euharistie... "Si aceasta stare noua in care el isi simtea luminata mintea, - el insusi confirma acest lucru - era asa de intensa, incat i se parea ca este un alt om si ca avea o capacitate de intelegere mult diferita de cea de mai inainte."


   Cu o asemenea stare de spirit, Ignatiu a vizitat Tara Sfanta si ar fi ramas acolo pentru totdeauna, daca superiorul franciscanilor nu l-ar fi trimis din nou in Europa. A inteles atunci ca,  pentru a putea vorbi lumii timpului sau, inainte de toate, clericilor si oamenilor invatati, trebuia sa studieze, nu numai pentru a invata lucrurile privitoare la Dumnezeu, dar si limbajul oamenilor, pentru a se face inteles.


   La Barcelona, la frumoasa varsta de 33 de ani, Ignatiu, asemenea copiilor, s-a intors la scoala si a inceput sa studieze cu seriozitate. Imediat, insa,  dupa intrarea la Universitatea din Alcala, a ajuns la inchisoare, deoarece, predicand in particular exercitii unor persoane care apoi si-au schimbat viata, a trezit suspiciuni de erezie. Un profesor universitar de Sfanta Scriptura a mers sa-l viziteze si s-a intors de la el cu acest comentariu: "L-am vazut pe Paul in inchisoare!"  L-au eliberat, dar i-au interzis "sa tina exercitii". Asta insemna moartea idealului sau. A parasit orasul si s-a indreptat spre Salamanca dar si aici a intalnit persecutie si inchisoare. A fost din nou absolvit, dar de acum inainte, el nu se mai gandea decat la Paris, pe atunci, capitala intelectuala a Europei.

_________________________
La Paris, primii tovarasi
_________________________

   La Paris, Ignatiu a obtinut titlul de "doctor in arte" sau "maestru", dar inainte de toate i-a cucerit pe primii sai tovarasi printre studenti, toti persoane special dotate si pregatite pentru a intrupa idealul pe care Dumnezeu i l-a pus in inima, acela de a opera o reforma profunda in interiorul insusi al Bisericii cu exemplul unei vieti apostolice si cu predicarea Evangheliei. Ignatiu s-a ingrijit de fiecare in parte, in mod separat, de cei pe care Dumnezeu ii aducea in drumul sau, facand pentru fiecare, personal,  "exercitiile", si cand acestia erau deja atasati de idealul sau, ii ajuta sa-l aprofundeze impreuna (primii au fost: Pierre Favre, Francisc Xaveriu, Cimao Rodrigues, Diego Laynez, Alonso Salmerou).


   Este celebra ziua de 15 august 1534, cand Ignatiu si alti sapte studenti care se aflau la Montmartre, in cripta Sfantului Dionisiu, la Sfanta Liturghie celebrata de unul dintre ei care era deja preot, Padre Fabro, au facut vot "de a se darui, in saracie, in slujba Lui Dumnezeu..., predicand si slujind in spitale; si daca ar fi fost posibil, sa mearga la picioarele papei, vicarul Lui Cristos, pentru a-i cere permisiunea de a merge la Ierusalim"  si, daca aceasta nu ar fi fost realizabil, sa mearga acolo unde el i-ar fi trimis. Desigur, Ignatiu si primii sai tovarasi nu-si imaginau ca astfel initiau ceea ce avea sa fie "Societatea Lui Isus"; ei erau cuceriti de lumina de la Manresa pe care Ignatiu o transmitea, si visau sa evanghelizeze din nou lumea.


   In timp ce celebrul umanist Erasm din Rotterdam parasise Parisul, plangandu-se ca, dupa ce deschisese orizonturi noi stiintei si atrasese atentia asupra oportunitatii unei profunde reforme in Biserica, nu a fost ascultat; si in timp ce Martin Luther, in Germania, si Zwingli si Calvin in Elvetia duceau inainte propria lor reforma in contrast cu papa; Ignatiu, fara sa se gandeasca la faptul ca se opunea reformatorilor, se simtea si el manat de Dumnezeu spre o reforma in Biserica, dar in sintonie cu carisma lui Petru.


   De la Paris, dupa sfatul medicilor, Ignatiu s-a intors in tara natala, pentru a se ocupa de sanatate. Aici, timp de trei luni, a dizolvat litigii, a initiat reforma clerului, a asigurat stabilitate a asistentei saracilor, dar, mai presus de toate, prin predicile sale, a convertit multi oameni din toate categoriile sociale.


   Cine l-a vazut ca tanar putin dezmatat, salvat ca prin minune de la galera, nu-si puteau crede ochilor. De la Azpeitia, dupa o scurta calatorie in Spania, Ignatiu s-a dus la Venetia, si aici si-a reluat studiile teologice intrerupte la Paris si a asteptat venirea tovarasilor pe care ii lasase in Franta, pentru a putea intreprinde impreuna pelerinajul in Palestina.

____________________________________
La Venetia, in asteptare, spre Tara Sfanta
_____________________________________

   La Venetia l-a cunoscut pe Gian Pietro Carafa, care renuntase la Episcopia de Chieti, din Abruzzi si, impreuna cu sfantul Caietan din Thiene fondase Ordinul Teatinilor. Carafa era un om energic si dorea si el reforma Bisericii. Cand l-a cunoscut pe Ignatiu, a intrevazut in el un element pretios pentru planurile sale daca ar fi intrat in ordinul sau, dar Ignatiu,  dupa ce i-a cunoscut pe teatini, i-a spus cu sinceritate lui Carafa ca acest nou ordin nu-i parea foarte adaptat scopului la care el se gandea.


   Cand tovarasii sai s-au intors la Venetia, Ignatiu era deja preot, chiar daca,  in conformitate cu obiceiul timpului, nu celebra inca Liturghia. I-a trimis pe tovarasii sai la papa Paul al III-lea si, desi au obtinut permisiunea de a merge in Tara Sfanta, nu au mai reusit sa plece din cauza razboiului. Ignatiu a inteles ca nu mai merita sa piarda timpul in asteptari inutile si i-a trimis pe unii din tovarasii sai prin diferite orase ale Italiei, cu cererea adresata episcopilor pentru a li se permite sa predice, in timp ce el,  impreuna cu doi dintre ei, s-a indreptat spre Roma.


   Aceasta a fost perioada in care s-a nascut numele de "Societatea Lui Isus". Polanco, primul secretar al lui Ignatiu, povesteste: "Vorbind intre ei cum se vor numi daca cineva i-ar fi intrebat care este numele congregatiei lor (alcatuita atunci din noua sau zece persoane) , au inceput sa se roage si sa se gandeasca ce nume era mai potrivit. Vazand ca nu aveau intre ei un conducator, nici vreun superior, cu exceptia Lui Isus Cristos, Caruia singur voiau sa-I slijeasca, li s-a parut oportun sa-si ia numele Aceluia pe care Il aveau drept cap, numindu-se "Societatea Lui Isus" .(Compania de Jesus)

________________________
Viziunea de la Storta
________________________

   Alegerea facuta de comun acord a fost confirmata aproape imediat de Dumnezeu, printr-un fapt extraordinar intamplat sfantului Ignatiu in apropiere de Roma, intr-o localitate numita  La Storta, unde, intr-o viziune, Parintele Vesnic il incredinta Lui Isus ca discipol al Sau si  "Isus, atingandu-l, i-a spus: << Vreau ca tu sa-Mi slujesti>> Si de aici, aratand mare respect pentru acest Nume preasfant (Isus), a ajuns sa numeasca congregatia "Societatea Lui Isus".

   Abia ajuns la Roma, papa Paul al III-lea, care isi dadea deja seama de valoarea acestor oameni, i-a pus indata la treaba: Pedro Fabri si Diego Lainez, ca profesori la Universitatea "Sapienza", si Ignatiu sa predea "exercitiile" celor care le-ar fi cerut. Aceasta prima perioada romana a fost foarte rodnica, dar la un moment dat, unii l-au acuzat pe nedrept pe Ignatiu ca ar fi fugit din Spania si de la Paris pentru ca ar fi fost eretic. Chiar daca papa il respecta foarte mult, a fost organizat un proces.   In mod providential, judecatorii proceselor precedente se aflau la Roma si au dat marturie in unanimitate in favoarea sa. A fost un adevarat triumf si o mare satisfactie pentru papa si populatia Romei. In semn de recunostinta, Ignatiu si tovarasii sai s-au prezentat la papa si si-au pus la dispozitia vicarului Lui Cristos vietile lor, implinind astfel votul facut deja la Montmartre cu ani in urma.   La 27 septembrie 1540, "Societatea Lui Isus" era aprobata prin bula pontificala si, din acel moment,  Ignatiu, ales superior,  a ramas definitiv la Roma pentru a conduce Societatea. Aici a asezat in scris constitutiile si a  lucrat la ele cu seriozitate mult timp, facand ca acestea sa fie recitite si corijate de cei mai intimi colaboratori si,  cand li s-a parut sa sunt in perfecta sintonie cu acele lumini pe care le-a primit din partea Lui Dumnezeu la Manresa si in alte momente speciale ale vietii, i-a trimis pe colaboratorii sai in diferite provincii, pentru a explica sensul genuin tuturor fiilor sai.
________________________
O inflorire deosebita
________________________

   In ultimii ani, Ignatiu a asistat la o deosebita inflorire a Societatii  in Europa ( Italia, Spania, Portugalia, Franta, Germania, Austria, Flandra), in America Latina, in India si pana in Japonia si Etiopia. Oriunde soseau, fiii sai duceau carisma si, cu aceasta,  innoiau Biserica sau ii aduceau noi fii in tinuturile de misiune. Carisma ignatiana se dovedea de o actualitate impresionanta.


   Ignatiu, bine inradacinat in trecut, fara sa-i fie sclav, era deschis spre viitor si stia sa armonizeze intr-un mod admirabil traditia si profetia. De aici, fascinatia pe care persoana sa si Societatea o exercitau asupra contemporanilor clerici si laici. A fost ideea sa sa fondeze colegii, unde sa se poata studia gratis, deschizand astfel universul stiintei, tuturor grupurilor sociale. Dupa aceste colegii , au inceput sa apara numeroase si prestigioase universitati in Europa si in lume, incepand cu Colegiul Roman fondat de el, si care va deveni prestigioasa Universitate Gregoriana.


   Un alt factor important pentru reinnoirea Bisericii a fost fondarea seminariilor, incepand si aici cu Colegiul Germanic care aduna seminaristi alesi din diecezele de limba germana.


   Pe spiritualitatea ignatiana se vor modela, incetul cu incetul, toate seminariile catolice din lume, pana in timpurile noastre.


   Ignatiu a avut o buna intuitie in alegerea primilor sai tovarasi de la Paris si fiii sai vor continua aceasta linie. Cine voia sa intre in Societate  trebuia, inainte de toate,  sa fie gata sa traiasca in toate conform Evangheliei, apoi trebuia sa dispuna de o buna zestre intelectuala si un aspect placut pentru a-si putea desfasura apostolatul in orice ambient, de la cel umil al celor mai saraci la cel din universitati sau de la curte. Pentru aceasta, iezuitii isi alegeau vocatiile de multe ori si din randul persoanelor suspuse.


   Astfel, in Spania, Francisc Borgia,  deja vice-rege, dupa ce a ramas vaduv si a rezolvat situatia copiilor, s-a pus la dispozitia lui Ignatiu. Acesta, stiind sa aprecieze darurile spirituale si umane, l-a chemat la Roma, avand in vedere deosebita sa capacitate de conducere si faptul ca asimilase deja adevaratul spirit al carismei ignatiene. El va ajunge primul succesor, omul cel mai adaptat pentru a conduce tanara Societate.

   In ultimii ani ai vietii sale, Ignatiu,  simtind ca i-au slabit puterile,  cand chiar semnarea unui document devenise o greutate, a voit sa renunte la functia sa de general, dar fiii sai nu i-au permis acest lucru. A numit atunci un vicar cu puteri depline si el s-a pregatit sa intre efectiv in acel Cer pe care de atatea ori il pregustase pe pamant. A murit la Roma, la 31 iulie 1556.
     
         ( din "Martiri si sfinti din calendarul roman" ed.Sapientia - "Regina Pacis" nr.184)

IEZUITII SI ROMANII


   Exercitiile spirituale ale sfantului Ignatiu de Loyola reprezinta o pagina de aur in traditia Bisericii datorita efectelor lor asupra vietii crestinilor. Prin participarea la ele intelegem mai profund ca suntem niste pacatosi iubiti. Realizam mai profund ca tot ceea ce suntem, avem si ne inconjoara sunt daruri si astfel si noi dorim sa-L iubim si sa-I slujim Lui Dumnezeu in toate. Dorim sa-i daruim Lui Dumnezeu intreaga noastra fiinta. Aceasta inseamna convertire.


   Primul contact al iezuitilor cu teritoriul Romaniei a avut loc in anul 1579. Ei au venit prin Polonia, fiind ceruti de principele Transilvaniei, Stefan Bathory. In urma acestui demers, au sosit unsprezece persoane si s-au stabilit la Cluj, dar nu in oras ci la Manastur, intr-o manastire parasita, deoarece calvinii, care conduceau orasul, nu le-au dat permisiunea de intrare; acolo, iezuitii au deschis o mica scoala. Abia in anul 1584, ei au putut sa patrunda in Cluj, stabilindu-se in centrul orasului, unde au intemeiat un colegiu care, cu timpul, a devenit academie si care se afla la originea Universitatii actuale.


   In 1581, iezuitii au deschis o casa si la Alba Iulia (iar mai apoi, si scoala, in 1585), una la Oradea, in 1584 si una la Odorheiu Secuiesc, in 1593.


   Activitatea pastorala a iezuitilor din Transilvania a avut in vedere, in special,  scolile si misiunile populare, iar prezenta lor a fost strans legata de profesiunea de credinta - catolica sau protestanta - a principilor Transilvaniei.


   Prin activitatea lor catehetica, prin scoli, si prin colaborarea cu fortele politice catolice, iezuitii au rezistat din rasputeri tentativelor de calvinizare a romanilor.


   In 1989, anul caderii regimului comunist, in Romania mai traiau sapte iezuiti: Parintele Puni (Provincial), Parintele Godo, si cinci frati, dintre care doi tineri.


   Incepand din anul 1990, au venit din strainatate, trimisi de Parintele Generali, alti cativa iezuiti. In 1991 ei au deschis noviciatul de la Cluj si, mai apoi, case la Bucuresti, Deva, Iasi, Satu Mare. In prezent Provincia Romana a iezuitilor are treizeci si doi de membri: noua preoti, cinci frati si optsprezece tineri in formare, si se ocupa cu dezvoltarea vietii culturale si spirituale a omului, in special a studentilor, prin invatamant, exercitii si indrumare spirituala, prin impartirea Cuvantului Lui Dumnezeu; o mare importanta este acordata si dimensiunii sociale, printr-o angajare concreta in favoarea marginalizatilor.
 
      P. Olivio Bosa, S.J., in Cuvant inainte la "Istoria iezuitilor" ed. Ars Longa ("Regina Pacis"nr.184)
_______________
Adrese utile: Cluj-Napoca- Centrul spiritual Manresa - str. T.Arghezi nr.2
                                  Iasi- Centrul cultural Xaverianum - str.Frederic nr.18
                                  Bucuresti- Resedinta Claudianum - Aleea Zanelor nr.9A
                                  Satu Mare- Casa Sfanta Ana - Str. Ioan Slavici nr.16

 

 

Știri din aceeași categorie