De poți să nu-ți pierzi capul, când toți în jurul tău
Și l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ți ție vină;
De poți, atunci când toți te cred nedemn și rău,
Să nu-ți pierzi nici o clipă încrederea în tine;
De poți s-aștepți oricât, fără să-ți pierzi răbdarea,
De rabzi să fii mințit, fără ca tu să minți, Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminți; De poți visa, dar fără să te robești visării, De poți gândi, dar fără să-ți faci din asta un țel, De poți să nu cazi pradă nicicând disperării, Succesul și dezastrul primindu-le la fel; De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine, Răstălmăcit de oameni, ciuntit și prefăcut; De poți să-ți vezi idealul distrus, și din ruine Să-l reclădești cu-ardoarea fierbinte din trecut; De poți risca pe-o carte întreaga ta avere, Și tot ce-ai strâns o viață să pierzi într-un minut, Și-atunci, fără a scoate o vorbă de durere, Să-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput; Și dacă corpul tău, uzat și obosit, Îl vei putea forța să-ți mai slujească încă, Numai cu strășnicia voinței tale, și-astfel Să stea peste vreme așa cum stă o stâncă; De poți vorbi mulțimii,fără să minți, și dacă Te poți plimba cu regii, fără a te-ngânfa, De, nici amicii, nici dusmanii, nu pot vreun rău să-ți facă, Pentru că doar dreptatea e călăuza ta; Și dacă poți să umpli minuta trecătoare, Să nu pierzi nici o filă din al vieții tom, Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate Și, ceea ce-i mai mult chiar, să știi, vei fi un OM!
