Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Olimpiada de religie catolică la Alba Iulia - faza națională

 
FOTO: Olimpiada de religie catolică la Alba Iulia - faza națională
  • 02 Mai 2019
  • 6218

În Parohia Greco-Catolică Spiritul Sfânt din Alba Iulia a avut loc, la 1 mai 2019, festivitatea de deschidere a Olimpiadei de religie catolică, faza națională.

Festivitatea a început cu rugăciunea Tedeum. Preasfințitul Claudiu Lucian Pop, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a transmis mesajul Preafericitului Părinte Lucian Mureșan, Cardinal și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. Au urmat mai multe discursuri, din partea Ministerului Educației Naționale a adresat un cuvânt de salut domnul consilier Nicu Romeo Moșoiu, din partea Inspectoratului Școlar Județean Alba a transmis mesajul său doamna inspector școlar general Eugenia Marcela Dărămuș și părintele dr. inspector școlar de religie Nicolae Bolea. La final a luat cuvântul părintele William Bleiziffer, președintele comisiei centrale a olimpiadei de religie catolică.

(GALERIE FOTO)

A urmat un recital de muzică de cameră și percuție susținut de domnul profesor Mircea Ardeleanu, unul din cei mai apreciați percuționiști români din țară și de peste hotare. A predat muzică atât la Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj Napoca cât și în Elveția la Basel. Alături de maestrul Ardeleanu au fost prezenți doi studenți de la conservatorul din Cluj Napoca Gheorghe Dima, Alin Marian Anușcă student în anul III și Tomàs Horvath student în anul II.

Concertul a fost dedicat celor 216 copii care s-au calificat la olimpiada de religie catolică, faza națională, dintre care 39 sunt din liceele vocaționale, profil teologie, prezenți în aceste zile alături de cadrele didactice însoțitoare. Copiii participanți provin din mai multe județe: Alba, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, București, Caraș Severin, Cluj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea

Olimpiada se desfășoară pe durata a patru zile, între 1-4 mai 2019, la Colegiul Național Militar Mihai Viteazul Alba Iulia. Proba scrisă are loc în data de 2 mai 2019 de la ora 9 la 12, iar după masă programul continuă cu vizitarea Municipiului Alba Iulia, urmând ca în data de 3 mai participanții să viziteze reperele cultural-istorice și spirituale din Municipiul Blaj. Cu această ocazie elevii și cadrele didactice vor participa la o Sfântă Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Majoră și ulterior vor avea o întâlnire cu Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. În ultima zi de desfășurare a activităților la ora 9.30 va avea loc festivitatea de premiere.

Mulțumim tuturor celor implicați, elevilor, cadrelor didactice și părinților și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să reverse înțelepciune și știință în mințile și sufletele tinerilor.

 

Pr. Prot. Radu Vasile Roșu