Duminica Floriilor.
Intrarea Domnului în Ierusalim.
21 aprilie 2018; Cuvioasa Maria Egipteanca (+secV-VI).
(Toate ale sărbătorii; la Utrenie Ev: Matei 21,1-11 și 15-17; Liturghia Sf Ioan Gură de Aur;
antifoane speciale; Ap Filipeni 4,4-9; Ev Ioan 12,1-18; binecuvântarea ramurilor de salcie; dezlegare la peşte).
La Vecernie
La : Doamne, strigat-am…
Psalmul 140, pe versul 6, propriu-zis.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10. Sunti 5 stihiri, care se repetă.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Astăzi harul Sfântului Spirit pe noi ne-a adunat şi, toţi luând Crucea Ta, zicem: Binecuvântat eşti Cel ce vii în numele Domnului; Osana, Celui dintru înălţime.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Cel ce are scaun cerul şi aşternut picioarelor pământul, Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl şi Fiul, Cel împreună vecuitor, s-a smerit astăzi, venind în Betania pe mânz necuvântător. Pentru aceasta pruncii evreieşti ţinând în mâini stâlpări, L-au lăudat cu glas: Osana, Celui dintru înălţime; binecuvântat Cel ce vine, Împăratul lui Israel!
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Veniţi astăzi şi noi, Israelul cel nou, Biserica cea din neamuri, să strigăm cu proorocul Zaharia: Bucură-te foarte fata Sionului, vesteşte fata Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine blând şi mântuind, călare pe mânz de asin, fiul celei de sub jug. Sărbătoreşte ca şi pruncii, ţinând în mâini stâlpări, Laudă: Osana, Celui dintru înălţime; binecuvântat este Cel ce vine, Împăratul lui Israel!
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Însemnându-ne nouă mai înainte cinstită învierea Ta, ai ridicat, Bunule, din mormânt, cu porunca Ta, pe prietenul Tău, Lazăr, fiind mort fără suflare de patru zile şi mirosind greu. Pentru aceasta şi pe mânz încălecând, spre închipuire Te-ai purtat ca într-o căruţă, pe păgâni arătând, Mântuitorule. Pentru aceasta şi laudă aduce Ţie Israelul cel iubit, din gurile celor de la sân şi ale pruncilor celor fără de răutate, care Te-au văzut pe Tine, Cristoase, intrând în Sfânta Cetate, mai înainte de Paşti cu şase zile.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Cu şase zile mai înainte de Paşti, sosit-a Isus în Betania şi au venit la Dânsul ucenicii Lui, zicând: Doamne, unde vrei să gătim Ţie paştile? Iar El i-a trimis pe ei, zicând: Mergeţi în satul cel dinaintea voastră şi veţi afla un om ducând un vas de lut cu apă; să mergeţi după dânsul, şi stăpânului casei să-i ziceţi: Învăţătorul zice: La tine va să fac paştile împreună cu ucenicii Mei.
Mărire…, Şi acum…, Stihira cea dintâi, vers 6.
Astăzi harul Sfântului Spirit pe noi ne-a adunat şi, toţi luând Crucea Ta, zicem: Binecuvântat eşti Cel ce vii în numele Domnului; Osana, Celui dintru înălţime.
Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6.
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Paremiile:
De la Facere (49,1-2;8-12), citire.
Apoi a chemat Iacov pe fiii săi şi le-a zis: "Adunaţi-vă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi.
Adunaţi-vă şi ascultaţi-mă, fiii lui Iacov, ascultaţi pe Israel, ascultaţi pe tatăl vostru!
Iudo, pe tine te vor lăuda fraţii tăi. Mâinile tale să fie în ceafa vrăjmaşilor tăi. Închina-se-vor ţie feciorii tatălui tău.
Pui de leu eşti, Iudo, fiul meu! De la jaf te-ai întors... El a îndoit genunchii şi s-a culcat ca un leu, ca o leoaică... Cine-l va deştepta?
Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele.
Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său!
Ochii Lui vor scânteia ca vinul şi dinţii Săi vor fi albi ca laptele”.
Din Proorocia lui Sofonie (3,14-19), citire.
Aşa zice Domnul: Bucură-te, fiica Sionului, saltă de veselie, Israele; veseleşte-te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului!
Căci Domnul a înlăturat judecăţile rostite împotriva ta şi a întors pe vrăjmaşii tăi. Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; tu nu vei mai vedea nici o nenorocire.
În ziua aceea se va zice Ierusalimului: "Nu te teme Sioane, căci mâinile tale nu vor slăbi.
Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic. El se va bucura foarte de tine şi în dragostea Lui va tresălta şi va cânta de bucurie pentru tine.
Voi strânge laolaltă pe cei ce sunt întristaţi şi fără sărbători, şi vor fi iarăşi dintre ai tăi, deşi ocara apasă asupra lor.
Din Proorocia lui Zaharia (9,9-15a), citire.
Aşa zice Domnul: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei.
El va nimici carele din Efraim, caii din Ierusalim şi arcul de război va fi frânt. El va vesti pacea popoarelor şi împărăţia Lui se va întinde de la o mare până la cealaltă mare şi de la Eufrat până la marginile pământului.
Iar pentru tine, pentru sângele legământului tău, voi da drumul robilor tăi din fântâna fără apă.
La tine, fiica Sionului, se vor întoarce robii care aşteaptă. Pentru zilele surghiunului tău, chiar astăzi îţi vestesc: Îţi voi răsplăti îndoit.
Căci am întins pe Iuda ca pe un arc şi pe Efraim îl pun săgeată pe coardă. Şi voi aţâţa pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Iavane (Grecia), şi te voi preface în sabie de viteaz.
Şi Domnul Se va arăta deasupra lor şi săgeata Lui va ţâşni ca fulgerul şi Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiţă şi va înainta în vijelia de la miazăzi.
Domnul Savaot îi va ocroti.
La Stihoavnă
După Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, vers 8.
Bucură-te și te veselește cetatea Sionului, bucură-te și te veselește, Biserica lui Dumnezeu; că iată Împăratul tău a venit în dreptate, șezând pe mânz, lăudat de prunci: Osana, Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce ai mulțime de îndurări, îndură-Te spre noi!
Stih: Din gura copiilor și a pruncilor ai săvârșit laudă.
Venit-a Mântuitorul astăzi în cetatea Ierusalimului, să împlinească Scriptura; și toți au luat în mâini stâlpări de finic și veșmintele și-au așternut înaintea Lui, cunoscând că El este Dumnezeul nostru; Căruia cântă heruvimii neîncetat: Osana, Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce ai mulțime de îndurări, îndură-Te spre noi!
Stih: Doamne, Dumnezeul nostru, cât este de minunat numele Tău în tot pământul!
Cel ce Te porți pe heruvimi și ești lăudat de serafimi, ai șezut pe mânz, Bunule; și precum zice David, pruncii Te-au lăudat cu dumnezeiască cuviință, iar iudeii Te-au hulit cu fărădelege. Șederea pe mânz înseamnă întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredință la credință. Mărire Ție, Hristoase, Cel ce ești singur milostiv și iubitor de oameni.
Mărire…, vers 6.
Astăzi harului Sfântului Spirit pe noi ne-a adunat, și toți luând Crucea Ta, zicem: Binecuvântat, Cel ce vii în numele Domnului; Osana, Celui dintru înălțime!
Și acum…, tot aceasta.
Astăzi harului Sfântului Spirit pe noi ne-a adunat, și toți luând Crucea Ta, zicem: Binecuvântat, Cel ce vii în numele Domnului; Osana, Celui dintru înălțime!
La Tropare
Troparul Sărbătorii (de două ori), pe vers 1.
Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai ridicat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii semnele biruinței purtând, Ție Biruitorului morții cântăm: Osana, Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului.
Apoi, alt tropar, vers 4.
Îngropându-ne împreună cu Tine prin botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieții celei fără de moarte ne-am învrednicit cu Învierea Ta, și cântând, grăim: Osana, Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului!
La Dezlegarea finală!
Cel ce pe mânzul asinei a primi a ședea pentru mântuirea noastră, Hristoa, adevăratul Dumnezeul nostru…
La Utrenie
După partea de început strana cântă pe melodia troparului sărbătorii, vers 1:
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă (Ps 117,27a); binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului (Ps 117,26a) (de trei ori).
Se cântă troparele cu care am încheiat vecernia.
Troparul Sărbătorii (de două ori), pe vers 1.
Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai ridicat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii semnele biruinței purtând, Ție Biruitorului morții cântăm: Osana, Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului.
Mărire…, Și acum…, vers 4.
Îngropându-ne împreună cu Tine prin botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieții celei fără de moarte ne-am învrednicit cu Învierea Ta, și cântând, grăim: Osana, Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului!
După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, pe antifon vers 4.
Curățindu-ne sufletele, să lăudăm pe Hristos prin credință, cu ramuri înțelegătoare, ca și pruncii, strigând cu glas mare Stăpânului: Binecuvântat ești Mântuitorule, care ai venit în lume să mântuiești pe Adam din blestemul cel dintâi; spiritual făcându-Te Adam nou, Iubitorule de oameni, precum ai binevoit, Cuvinte, Cel ce ai rânduit toate spre folos, mărire Ție.
Mărire…, Și acum…., același vers.
Pe Lazăr cel mort de patru zile înviindu-l din mormânt, Doamne, pe toți i-ai învățat să strige Ție cu ramuri și cu stâlpări: Binecuvântat ești Cel ce vii!
După Ectenia mică, a doua serie de Sedelne, pe antifon vers 4.
Pentru prietenul Tău ai vărsat lacrimi cu taină, Hristoase, și ai înviat din morți pe Lazăr cel ce zăcea mort, spre care ai arătat milostivire prin iubirea Ta de oameni. Iar mulțimea pruncilor înțelegând venirea Ta, Mântuitorule, a ieșit astăzi, ținând stâlpări în mâini și Ți-a strigat: Osana! Binecuvântat ești că ai venit să mântuiești lumea.
Mărire…, Și acum…, tropar vers 1.
Lăudați cu un glas, popoare și neamuri, că Împăratul îngerilor a șezut acum pe mânz și merge, vrând să ucidă pe vrăjmași pe Cruce, ca un puternic. Pentru aceasta și pruncii cu stâlpări strigă cântare: Mărire Ție, Celui ce ai venit biruitor; mărire Ție, Hristoase Mântuitorule; mărire Ție, Unuia Dumnezeului nostru, Celui ce ești binecuvântat.
Îndată, Polieleul.
În timpul cântării Polieleului, preotul cădește altarul și toată biserica.
Psalmul 134, pe antifonul versului 4:
Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul, Aliluia!
Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru.
Lăudaţi pe Domnul, că este bun Domnul; cântaţi numele Lui, că este bun.
Că pe Iacob şi l-a ales Domnul, pe Israel spre moştenire Lui.
Că eu am cunoscut că este mare Domnul şi Domnul nostru peste toţi dumnezeii.
Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
A ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie le-a făcut; El scoate vânturile din vistieriile Sale.
El a bătut pe cei întâi-născuţi ai Egiptului, de la om până la dobitoc.
Trimis-a semne şi minuni în mijlocul tău, Egipte, lui Faraon şi tuturor robilor lui.
El a bătut neamuri multe şi a ucis împăraţi puternici:
Pe Sihon împăratul Amoreilor şi pe Og împăratul Vasanului şi toate stăpânirile Canaanului.
Şi a dat pământul lor moştenire, moştenire lui Israel, poporului Său.
Doamne, numele Tău este în veac şi, pomenirea Ta în neam şi în neam.
Că va judeca Domnul pe poporul Său şi de slugile Sale se va milostivi.
Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti.
Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea.
Urechi au şi nu vor auzi, că nu este suflare în gura lor.
Asemenea lor să fie toţi cei care ii fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei.
Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul; casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul;
Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul; cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul.
Binecuvântat este Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim, Aliluia!
Psalmul 135, pe antifonul versului 8:
Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, că în veac este mila Lui.
Lăudaţi pe Domnul domnilor, că în veac este mila Lui.
Singurul Care face minuni mari, că în veac este mila Lui.
Cel ce a făcut cerul cu pricepere, că în veac este mila Lui.
Cel ce a întărit pământul pe ape, că în veac este mila Lui.
Cel ce a făcut luminătorii cei mari, că în veac este mila Lui.
Soarele, spre stăpânirea zilei, că în veac este mila Lui.
Luna şi stelele spre stăpânirea nopţii, că în veac este mila Lui.
Cel ce a bătut Egiptul cu cei întâi-născuţi ai lor, că în veac este mila Lui.
Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, că în veac este mila Lui.
Cu mână tare şi cu braţ înalt, că în veac este mila Lui.
Cel ce a despărţit Marea Roşie în două; că în veac este mila Lui.
Şi a trecut pe Israel prin mijlocul ei, că în veac este mila Lui.
Şi a răsturnat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, că în veac este mila Lui.
Cel ce a trecut pe poporul Lui prin pustiu, că în veac este mila Lui.
Cel ce a bătut împăraţi mari, că în veac este mila Lui.
Cel ce a omorât împăraţi tari, că în veac este mila Lui.
Pe Sihon împăratul Amoreilor, că în veac este mila Lui.
Şi pe Og împăratul Vasanului, că în veac este mila Lui.
Şi le-a dat pământul lor moştenire, că în veac este mila Lui.
Moştenire lui Israel, robul Lui, că în veac este mila Lui.
Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, că în veac este mila Lui.
Şi ne-a mântuit pe noi de vrăjmaşii noştri, că în veac este mila Lui.
Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui.
Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui.
Îndată, Mărimurile și Pripeala (pe melodie proprie)
Stih 1 : Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!
Pripeala (se cântă după fiecare stih).
Veniți și voi ca asemenea pruncilor să aducem lui Dumnezeu credință în locul ramurilor de finic, zicând: Și dragoste în locul stâlpărilor.
Stih 2: Din gura pruncilor și a celor de la sân ai săvârșit laudă împotriva vrăjmașilor Tăi.
Stih 3: Ție se cuvine cântare Dumnezeule în Sion și Ție se va da rugăciune în Ierusalim.
Stih 4: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă.
Stih 5: Vestiți în Sion numele Domnului și lauda Lui în Ierusalim.
Stih 6: Lauda Lui rămâne în veacul veacului.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Mărire Ție, Treime Sfântă: Părinte, Cuvinte și Spirite Sfinte, (zicând): Mărire Ție, Dumnezeule !
Și acum și totdeauna și în vecii vecilor. Amin.
Bucură-te ceea ce ești cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine, (zicând): Și prin tine cu noi.
Aliluia, aliluia, aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule !
După Ectenia mică, se cântă Sedealna Polieleului, antifon vers 8.
Cel ce șade pe scaun de heruvimi și pe mânz a șezut pentru noi, și apropiindu-se spre patima cea de bunăvoie, astăzi a auzit pe prunci strigând: Osana! și pe mulțimi zicând: Fiul lui David, grăbește-Te de mântuiește pe cei ce i-ai zidit, binecuvântate Isuse, că pentru aceasta ai venit, ca să cunoaștem mărirea Ta.
Mărire…, Și acum…, tot aceasta.
După aceasta, Antifonul 1, al versului 4.
Antifonul I.
Din tinerețile mele multe patimi se luptă cu mine, ci Însuți mă sprijinește și mă mântuiește, Mântuitorul meu.
Cei ce urâți Sionul, rușina-vă-va însuși Domnul; că așa veți fi uscați, precum iarba de foc.
Mărire…, Şi acum…,
Prin Spiritul Sfânt tot sufletul viază și prin curăție se înalță; se luminează întru Unimea Treimii, cu sfințenie de taină.
Şi acum…,
Prin Spiritul Sfânt izvorăsc izvoarele harului, care adapă toată făptura, spre rodire de viață.
Prohimen, vers 4.
Din gura copiilor și a pruncilor ai săvârșit laudă.
Stih: Doamne, Dumnezeul nostru, cât este de minunat numele Tău, în tot pământul.
Din gura copiilor și a pruncilor ai săvârșit laudă.
.
După Exclamaţiune, cântăreții, pe versul 4:
Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!
Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).
Evanghelia Utreniei (Matei 21,1-11 și 15-17).
Preotul poate așeza Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.
Cântăreții citesc sau cântă:
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn, lui Isus unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Apoi, Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă.
Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi adus; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcută îţi va fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Preotul primește cădelnița, cădește în chipul crucii masa unde se află ramurile de salcie și zice rugăciunea de binecuvântare, stropind apoi cu apă sfinâită.
P.: Domnului să ne rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce șezi pe heruvimi, Care ai arătat puterea Ta și ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Isus Hristos, să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea și pein Învierea Sa; iar El venind în Ierusalim spre patima Sa cea de bună voie, poporul cel ce ședea în întuneric și în umbra morții, luând semnele biruinței, adică ramuri de copaci și stâlpări de finic, mai înainte închipuind Învierea, L-au întâmpinat; Însuți Stăpâne, și pe noi, care urmând pilda acelora, în această zi, mai înainte de sărbătoare, ținem în mâini ramuri de copaci, păzește-ne și ne întărește. Că, precum acele mulțimi și pruncii au strigat Ție: Osana ! așa și noi cu laude și cu cântări spirituale, să ne învrednicim făcătoarei de viață Învierii celei de a treia zi, în Isus Hristos, Domnul nostru; cu Care împreună ești binecuvântat, cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Spiritul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis :
Mărire…,
Astăzi Hristos intră în cetatea Ierusalimului, șezând pe mânz și dezlegând înșelăciunea ce area a nemurilor, care era de demult înțelenită.
Și acum…,
Astăzi Hristos intră în cetatea Ierusalimului, șezând pe mânz și dezlegând înșelăciunea ce area a nemurilor, care era de demult înțelenită.
Apoi, pe versul 6, propriu-zis :
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre (cf Ps 50,1-2)..
Stihira: Astăzi harul Sfântului Spirit pe noi ne-a adunat şi, toţi luând Crucea Ta, zicem: Binecuvântat eşti Cel ce vii în numele Domnului; Osana, Celui dintru înălţime.
Preotul rostește Ectenia :
Mântuiește, Dumnezeule poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta ; cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări ; înalță fruntea creștinilor dreptcredincioși, și trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor, cereștilor netrupești Puteri; cu rugăciunile cinstitului, măritului prooroc înaintemergător și botezător Ioan; cu ale sfinților, măriților și întru tot lădaților Apostoli; cu ale celor între sfinți părinților noștri și mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; cu ale sfinților, măriților și bine învingătorilor Mucenici ; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri; cu ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana; cu ale Sfântului Cuvios Auxențiu, cu ale Sfinților Ciril și Metodiu, pe care îi sărbătorim astăzi, și cu ale tuturor sfinților, rugămu-Te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm Ție, și Te îndură spre noi.
Cântăreții : Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Preotul, cu glas înalt :
Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântăreții : Amin.
Urmează cântarea Canonului, pe antifon vers 4.
Catavasia I
Arătatu-s-au ale adâncului izvoare, umejunii neîmpărtășite și s-au descoperit temeliile mării celei învăluite de vifor; că cu voia ai certat-o pe ea și pe poporul cel ales l-ai mântuit, cel ce-ți cântă cântare de biruință, Doamne.
Catavasia III
Din piatra cea vârtoasă si tare, care a izvorât apă, din porunca Ta, s-a adăpat poporul israilitenilor; iar piatra Tu ești Hristoase, și viața, întru care s-a întărit Biserica, strigând: Osana! Binecuvântat ești Cel ce vii!
După Ectenia mică, Ipacoilul, vers 6.
Cu stâlpări lăudându-L mai înainte, cu lemne mai pe urmă, au prins nemulțumitorii iudei pe Hristos Dumnezeu; iar noi cu credință neschimbată pururi cinstindu-L, ca pe un făcător de bine totdeauna strigăm Lui: Binecuvântat ești Cel ce ai venit să chemi pe Adam.
Catavasia IV
Hristos, Dumnezeul nostru, veni-va și nu va zăbovi din muntele cel cu umbra deasă, din Fecioara care a născut neispitită de bărbat, precum a zis profetul de demult. Pentru aceasta toți strigăm: Mărire puterii Tale, Doamne!
Catavasia V
Pe muntele Sionului suie-te, cel ce binevestești Ierusalimului; înalță-ți glasul cu tărie; preamărite s-au grăit de tine, cetatea lui Dumnezeu; pace peste Israel și mântuire oamenilor.
Catavasia VI
Strigat-au cu veselie sufletele drepților: Acum lumii lege nouă se rânduiește și cu stropirea dumnezeiescului sânge să se înnoiască poporul.
Ectenia mică, apoi, Condacul, vers 6.
Pe scaun, în cer și pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit și cântare de la tinerii cei ce strigau Ție: Binecuvântat ești, Cel ce vii să chemi pe Adam!
Icos
De vreme ce ai legat iadul, Nemuritorule, și moartea ai omorât și lumea ai înviat-o, pentru aceasta cu stâlpări Te-au lăudat pruncii, Hristoase, ca pe un biruitor, strigându-Ți astăzi: Osana, Fiul lui David! Că nu se vor mai junghia, a zis, pruncii pentru Pruncul Mariei; ci pentru toți pruncii și bătrânii, Tu însuți Te răstignești. Nu se va mai porni asupra noastră sabie, căci coasta Ta se va împunge cu sulița. Pentru aceasta bucurându-ne, zicem: Binecuvântat ești Cel ce vii să chemi pe Adam!
Catavasia VII
Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Azaria și ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți; prealăudate Doamne, binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Catavasia VIII
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.
Veselește-te Ierusalime, sărbătoriți cei ce iubiți Sionul; că a venit Domnul puterilor, cel ce împărățește în veci; să se umple de măreție tot pământul de fața Lui și să strige: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul!
Preotul spune: Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, cu cântări cinstind-o să o mărim!
Cântarea IX.
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă; tocmiți sărbătoare și, bucurându-ne, veniți să mărim pe Hristos, cu ramuri de finic și cu cântări strigând Lui: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Mântuitorul nostru.
Neamuri, pentru ce v-ați întărâtat? Cărturari și farisei, pentru ce ați cugetat cele deșarte, zicând: Cine este Acesta, căruia pruncii cu ramuri și cu stâlpări și cu cântări strigă: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Mântuitorul nostru?
Pentru ce ați făcut sminteală, neascultătorilor, aproape de calea noastră? Picioarele voastre sunt grabnice a vărsa sângele Stăpânului; dar se va scula cu adevărat, să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Mântuitorul nostru.
Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!
Catavasia IX
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă; tocmiți sărbătoare și, bucurându-ne, veniți să mărim pe Hristos, cu ramuri de finic și cu cântări strigând Lui: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Mântuitorul nostru.
Ectenia mică,
Luminătoare nu se zice, ci doar:
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (Ps 98,10c) (de două ori).
Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este (Ps 98,5).
Îndată, pe versul 4, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.
Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Se pun Stihirile pe 6.
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).
Mulțimea poporului, Doamne, așternea pe cale hainele sale și alții tăiau ramuri din copaci și le țineau; iar cei ce mergeau înainte și cei ce urmau, strigau, zicând: Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce ai venit și iarăși vei veni întru numele Domnului (de două ori).
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6).
Vrând Tu, Doamne, să intri în sfânta cetate, stâlpări de finic popoarele țineau, lăudându-Te pe Tine, Stăpânul tuturor și, văzându-Te șezând pe mânz, te priveau ca și cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceasta strigau așa: Osana, Celui dintru înălțime! Binecuvântat ești cel ce ai venit și iarăși vei veni întru numele Domnului.
Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit (Ps 9,32).
Ieșiți neamuri, ieșiți popoare și vedeți astăzi pe Împăratul ceresc, pe mânz de rând ca pe un scaun preaînalt intrând întru mărire în Ierusalim. O, voi cei neîncrezători, veniți și vedeți pe Cel ce L-a văzut Isaia venind cu trup pentru noi, cum își logodește, ca o mireasă curată, pe noul Sion și leapădă adunarea cea osândită. Și ca la o nuntă curată și neîntinată ai alergat pruncii nevinovați și fără de răutate, lăudându-L. Cu care împreună și noi cântând cântarea cea îngerească, să strigăm: Osana, Celui dintru înălțime, Celui ce are mare milă.
Stih: Mărturisi-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
Învierea ce de obște mai înainte de patima Ta cea de bunăvoie arătând-o spre încredințarea tuturor, Hristoase Dumnezeule, pe Lazăr cel mort de patru zile în Betania l-ai înviat cu puterea Ta cea tare; orbilor vedere le-ai dăruit, Mântuitorule, ca un dătător de lumină; și în sfânta cetate ai intrat cu ucenicii Tăi, șezând pe mânzul asinei, ca și cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind povestirea profeților; și pruncii iudeilor cu ramuri și cu stâlpări Te-au întâmpinat. Pentru aceasta și noi, ținând ramuri de măslin și stâlpări de finic, cu mulțumită strigăm Ție: Osana, Celui dintru înălțime; binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului!.
Mărire..., Şi acum…, vers 6 .
Cu şase zile mai înainte de Paşti, sosit-a Isus în Betania şi au venit la Dânsul ucenicii Lui, zicând: Doamne, unde vrei să gătim Ţie paştile? Iar El i-a trimis pe ei, zicând: Mergeţi în satul cel dinaintea voastră şi veţi afla un om ducând un vas de lut cu apă; să mergeţi după dânsul, şi stăpânului casei să-i ziceţi: Învăţătorul zice: La tine va să fac paştile împreună cu ucenicii Mei.
Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare::
Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Cântăreții: Doxologia mare.
Apoi troparul, pe tropar vers 1:
Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai ridicat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii semnele biruinței purtând, Ție Biruitorului morții cântăm: Osana, Celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului.
Text pregătit de pr. Ioan Fărcaș