Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fiu de preot greco-catolic, inventatorul primului laser din România

 
Fiu de preot greco-catolic, inventatorul primului laser din România
  • 09 Mar 2019
  • 3434

Primul laser cu gaz (heliu-neon) din România a fost realizat de Ion I. Agârbiceanu, fiul prozatorului, scriitorului şi preotului greco-catolic Ion Agârbiceanu.

Un copil genial

S-a născut în ziua Bobotezei a anului 1907, la Bucium-Șasa, în Munţii Apuseni, unde tatăl său Ion Agârbiceanu și-a început slujirea preoțească și unde a scris frumoasa povestire despre Fefeleaga şi calul ei Bator. Calităţile intelectuale ale copilului Agârbiceanu i-au determinat pe părinţi să-l dea la şcoală de la vârsta de cinci ani. În anul 1925, la vârsta de 17 ani, a absolvit cursurile Liceului 'George Barițiu', al cărui director era în vremea aceea Alexandru Ciura, preot greco-catolic, prozator, profesor, publicist, primul președinte al revistei „Luceafărul”, și al cărui bunic fusese preot în Bucium-Șasa. După absolvirea liceului, s-a înscris la Institutul Electrotehnic înfiinţat de Dragomir Hurmuzescu în cadrul Universităţii din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1929, obţinând titlul de inginer. În acelaşi an pleacă la Paris pentru aprofundarea studiilor în fizică. În 1934, şi-a susţinut teza de doctorat în domeniul spectroscopiei, impresionându-și profesorii cu lucrarea facută sub conducerea profesorului A. Cotton, cu titlul: „Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine”. Teza devenind o lucrare de referinţă în domeniu. După terminarea facultății, lucrează câţiva ani în industria din România şi din Marea Britanie, iar în 1941 devine asistent la Universitatea din Bucureşti, apoi şef de lucrări la Catedra de Fizică Generală, profesor şi şef de catedră la Institutul de Petrol şi Gaze. Din anul 1951 va fi profesor la Facultatea de Matematică și Fizică din cadrul Universității București, iar patru ani mai târziu va deveni șef al Catedrei de la Institutul Politehnic Bucureşti, unde a funcţionat până în ultima clipă a vieţii, în 1971.

Primul laser din România

Ion I. Agârbiceanu a realizat însemnate studii legate de luminile polarizate, prezentând în peste 100 de lucrări ştiinţifice, publicate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, rezultatele cercetărilor sale, dar realizarea cea mai mare a fost primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiație infraroșie, după o concepție originală, brevetată.

Realizarea laserului a început în 1956 prin înfiinţarea Institutului de Fizică din Bucureşti şi a Laboratorului de metode optice şi fizică nucleară. Cercetările desfăşurate de Ion I. Agârbiceanu în fizică şi spectroscopie au făcut ca în 1963 să fie construit sub îndrumarea lui primul laser românesc cu gaz. Pentru aceste realizări ştiinţifice în același an a fost ales membru corespondent al Academiei Române și a lucrat în Grupul European de Spectroscopie Atomică, devenind reprezentantul României la Uniunea Internaţională de Fizică Pură şi Aplicată.

Se stinge din viață în 9 martie 1971, la doar opt ani după moartea tatălui său, poate prea repede, dar după o viață jertfită în permanență pe altarele științei.

ACC