Se desfășoară la Roma în zilele 12-15 februarie a.c. adunarea plenară a Congregației pentru cultul divin și disciplina sacramentelor. Tema centrală: ”Formarea liturgică a poporului lui Dumnezeu”.
Membrii titulari ai departamentului pentru liturgie – 22 de cardinali, 8 arhiepiscopi și 11 episcopi de pe cele cinci continente – se vor reuni la Roma pentru a aborda tema enunțată în spiritul învățăturilor Conciliului Vatican II.
În prima zi de lucrări, se menționează într-un comunicat de presă al organizatorilor, va lua cuvântul prefectul Congregației, card. Robert Sarah, urmând ca introducerea generală să fie prezentată de secretarul departamentului, arhiepiscopul titular Arthur Roche. ”Teologia liturgică”, ”Liturgia formează Biserica particulară” și ”Formarea academică și spirituală a preoților și seminariștilor” vor fi cele trei tematici prezentate în cursul zilei de păstori de suflete și de teologi din diferite țări.
Pe 13 și 14 februarie vor avea loc dezbaterile în grupurile mici (”circuli minores”). În cele trei sesiuni ale grupurilor mici, membrii adunării plenare vor avea ocazia să-și expună viziunea teologică asupra temelor abordate. Reflecțiile împărtășite de respectivii moderatori vor fi rezumate de secretarul Congregației care le va prezenta în plenul adunării.
Joi, 14 februarie, participanții la adunarea plenară celebrează Sf. Liturghie la Mormântul Sfântului Petru, ritul sacru fiind prezidat de prefectul Congregației, card. Robert Sarah. Succesiv, secretarul departamentului prezintă sinteza dezbaterilor din ”circuli minores”, iar în cursul după amiezii, adunarea generală va înainta câteva propuneri finale. Acestea, după ce vor fi primit votul participanților, vor fi prezentate Sfântului Părinte. Adunarea se încheie cu discursul final al cardinalului Sarah.
Membrii adunării plenare a Congregației pentru cultul divin vor fi primiți în audiență de papa Francisc în cursul zilei de joi, 14 februarie 2019, sărbătoarea liturgică a Ss. Ciril și Metodiu.