București, nr. 9 /11 ianuarie 2019
COMUNICAT
Papa Francisc vine în România
O vizită apostolică cu valențe pastorale şi ecumenice,
între 31 mai şi 2 iunie 2019
Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, răspunzând astfel invitației autorităților Statului român și a Bisericii Catolice din România, a informat astăzi Biroul de presă al Sfântului Scaun. Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma și importante valențe ecumenice sub motto-ul „Să mergem împreună!”. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureștiul, Iașiul şi Blajul precum şi sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.
Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești.
„Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
Programul detaliat al vizitei Sfântului Părinte va fi publicat ulterior de Vatican.
Papa Francisc este al doilea Papă care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea care a poposit pe aceste meleaguri în mai 1999.
Pr. Francisc Ungureanu
Secretar general
Responsabil cu mass-media
Pr. dr. Wilhelm Dancă
tel. 0722 449415
email: wilhelm.danca@arcb.ro