Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Orgoliul sau riscul rătăcirii între oglinzi paralele

 
Orgoliul sau riscul rătăcirii între oglinzi paralele
  • 10 Ian 2019
  • 278

De Alois Gherguţ

Orgoliul, un cuvânt grav care exprimă o părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine, despre valoarea şi importanţa socială a propriei noastre persoane, sinonimă cu (eu le-aş spune forme mai acute ale orgoliului) îngâmfare, vanitate, trufie. Se spune că fiecare dintre noi are în structura personalităţii sale „proporţii” variate de orgoliu. Ne întrebăm dacă orgoliul este un lucru bun sau rău sau dacă ne ajută în vreun fel să fim orgolioşi în diverse momente ale existenţei noastre. Descoperim uneori că ego-ul nostru tânjeşte după o anumită doză de orgoliu, însă pe măsură ce influenţa acestuia asupra noastră creşte, face rău altora, iar la un moment dat se poate întoarce şi împotriva noastră.

Cert este că orgoliul se naşte din dorinţa fiecăruia de a se poziţiona favorabil în raport cu ceilalţi, pentru a se simţi mai bine, sau pentru a-şi satisface ego-ul. Oamenii orgolioşi, cu o foarte bună părere despre ei, aparent par a avea foarte multă încredere în sine, însă această încredere este de cele mai multe ori artificială, impusă cu ajutorul mentalului, mascând de fapt stări de neîncredere în sine, anxietate, superficialitate, egoism extrem. O persoană împăcată cu sine, care-şi conştientizează calităţile şi defectele, îşi asumă trăirile şi sentimentele pozitive sau negative, nu-şi mai iroseşte energiile din dorinţa de a domina, de a fi perceput ca un om puternic, de a dovedi altora că este mai bun, că are dreptate sau că are o conduită corectă. Altfel spus, orgoliul ţine mai mult de sfera raţionalului, mentalului şi presupune o anihilare sau un soi de anesteziere a sentimentelor. Practic se cultivă ideea că sentimentele te fac mai slab, mai vulnerabil, iar raţiunea şi orgoliul mai puternic. Poate că din acest motiv orgoliul ne împiedică să ne cunoaştem mai bine, să devenim mai buni, să iubim mai mult, determinând mai cu seamă cultivarea egoismului, dorinţei de dominare şi putere, evitarea fricii de a greşi şi de a accepta propria-ţi realitate existenţială.

În decursul timpului fiecare am putut observa că oamenii orgolioşi ne produc diverse reacţii, unele paradoxale: uneori ne atrag într-un mod greu de explicat, alteori îi detestăm pentru răutatea şi egoismul lor, uneori ne rănesc, alteori poate suntem invidioşi că nu suntem ca ei, îi putem considera oameni puternici sau slabi, incapabili de sentimente etc. Cert este că multe din acţiunile noastre sau ale celor din jurul nostru sunt legate de orgoliu; sub orice formă îl găsim ne provoacă tendinţa de a răspunde orgoliilor celor din jur cu orgoliul nostru; acea doză de orgoliu pe care toţi o avem în noi şi pe care o conştientizăm sau nu, se poate dezvolta ca reacţie la orgoliul altora sau se poate diminua prin iubire şi dăruire. Altfel spus, orgoliul poate fi controlat, educat, sublimat în acţiuni care ne pot apropia de ceilalţi în loc să ne îndepărtăm de ei.

Momentul adevărului: - Aveţi tendinţa să impuneţi celor din jur ideile voastre şi să le arătaţi că ei mereu greşesc? Suportaţi cu greu când cineva vă contrazice? Vă plac mai mult oamenii care vă fac complimente? Când faceţi o faptă bună aşteptaţi ca meritele să vă fie recunoscute public? Cum răspundeţi la orgoliul celor din jurul vostru?

 Epilog: Orgoliul poate fi cel mai mare duşman în calea propriei dezvoltări pentru că te obligă să opui rezistenţă oricărei transformări interioare: jertfire, iertare, cunoaştere, generozitate, evoluţie etc. Petre Ţuţea afirma într-una din cărţile sale („Între Dumnezeu şi neamul meu”) că el luptă cu orgoliul trăind în imitatio Christi: „să te dispreţuieşti în fiecare zi, pentru ca să aibă loc Dumnezeu în vidul lăsat în tine”. Răscolitoare vorbe care pe unii i-ar deruta sau scandaliza! Îmi vine în minte episodul biblic în care mama fiilor lui Zebedeu, Ioan şi Iacob, îi cere lui Isus ca cei doi să-I stea la dreapta şi la stânga Sa în împărăţia cerului. În cele din urmă, pedagogia lui Isus îi determină să renunţe la orgoliul lor de simplii muritori şi să înţeleagă valoarea umilinţei şi a slujirii aproapelui. Putem da şi un sens constructiv orgoliului din noi, mai ales atunci când stăruim dezinteresat pe calea convertirii noastre, fără pretenţia de a primi public un voucher al milostivirii divine.



Sursa:mesagerulsfantulanton.com

 

Știri din aceeași categorie