Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Bulgaria. Episcopii critică noua lege a cultelor: amenință libertatea religioasă

 
Bulgaria. Episcopii critică noua lege a cultelor: amenință libertatea religioasă
  • 27 Oct 2018
  • 2738

”Modificările aduse legii cultelor, aprobate deja la primul vot, sunt motiv de mare preocupare și prezintă un conținut discriminatoriu care amenință libertatea religiilor, fiind prevăzută o intervenție inacceptabilă din partea statului în autonomia Bisericilor și a religiilor din Bulgaria”. Este, pe scurt, scrisoarea trimisă Parlamentului de președintele Conferinței episcopilor bulgari, mons. Christo Proykov. Proiectul de lege, care aduce ”o serie de articole care nu pot fi acceptate” de confesiunile religioase, a fost aprobat la prima votare de către Parlament pe 11 octombrie 2018.  Contrare modificărilor s-au declarat, de asemenea, Biserica ortodoxă – majoritară în Bulgaria – cultele protestante, dar și comunitatea musulmană. Critici s-au arătat, în această privință, și numeroși membri titulari ai Academiei de științe de la Sofia.

Noua formă a legii cultelor, afirmă episcopii catolici bulgari, ”este o restaurare a autorizațiilor cerute pe vremea comunismului, supune unui tratament diferențiat confesiunile religioase recunoscute, încalcă principiile statului de drept, neagă libertatea religiilor, intrând astfel în conflict cu Constituția și tratatele internaționale la care Bulgaria și-a dat adeziunea”.

Prevederile cele mai îngrijorătoare pentru Biserica catolică din Bulgaria se referă la autorizația necesară pentru preoții străini, controlul veniturilor confesiunilor de către Direcțiunea cultelor și necesitatea aprobării pentru donații din străinătate care depinde din nou de Departamentul pentru culte.

Protestul episcopilor catolici bulgari se referă și la subvenția statală prevăzută prin lege numai pentru ortodocși și musulmani, singurele comunități religioase care au mai mult de 1% din populație. ”Acest fapt”, afirmă în scrisoarea publică mons. Proykov, ”discriminează confesiunile tradiționale din Bulgaria, cum este Biserica catolică, în timp ce subvenția ar trebui să fie acordată în raport cu numărul de credincioși ai comunităților, chiar dacă acestea nu ajung la 1% din locuitorii țării”.

Autoritățile au promis că înainte de a doua votare vor fi aprobate modificările necesare, iar între timp s-a format un grup parlamentar de lucru cu reprezentanții diferitelor confesiuni din Bulgaria.

A. Dancă



Sursa:vaticannews.va/ro