Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Martiriul şi curăţia Veronicăi Antal

 
Martiriul şi curăţia Veronicăi Antal
  • 21 Sep 2018
  • 542

"În veac va triumfa purtând coroană, pentru că a învins lupta întrecerilor neîntinate" (Înţ 4,2).

În după-amiaza zilei de 25 august 1958, pe drumul care leagă satele Hălăuceşti de Nisiporeşti, pe undeva pe la fântâna zisă "a lui Vangheauă", într-un lan de porumb, tânăra Veronica Antal, cunoscută ca "Veronica lui Binu", de pe numele tatălui ei, era ucisă cu 42 de lovituri de cuţit de Pavel Mocanu care nu şi-a recunoscut niciodată fapta criminală, probabil el însuşi uimit, şi cine ştie, poate scârbit, de ce grozăvie a putut să facă.

Doar Dumnezeu ştie cum a trăit această persoană cu povara faptei sale. Cert este, după cum însuşi Dostoievski a ilustrat în opera sa Crimă şi pedeapsă, că oricât ar încerca omul să se situeze teoretic deasupra moralităţii propriilor sale fapte, mai devreme sau mai târziu, sfârşeşte prin a accepta, măcar în taină, că unele fapte îl scot în afara "umanului", aruncându-l în cea mai întunecată singurătate şi suferinţă interioară.

Deşi există din nefericire încă multe cazuri de agresiuni cărora le cad victime atâtea femei în întreaga lume, Biserica recunoaşte în unele cazuri martiriul victimelor, bazându-se în special pe eroismul virtuţilor lor şi pe faima de sfinţenie în care au murit. Astfel, aceste persoane sunt recunoscute ca fiind mai întâi fericite (beatificate) şi ulterior, în momentul în care întrunesc condiţiile, declarate sfinte (canonizate).

La 1 septembrie 2018, cardinalul prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Eminenţa Sa Angelo Becciu, în omilia ţinută cu ocazia beatificării unei tinere de 16 ani din Slovacia, Ana Kolesárová, - ucisă prin împuşcare în faţa tatălui şi a fratelui ei, la 22 noiembrie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de către un soldat rus care a încercat să o pângărească - spunea că "nu se improvizează eroii şi cu atât mai puţin sfinţii. Anna Kolesárová - adăuga Cardinalul - a ajuns pregătită la martiriu graţie vieţii sale spirituale robuste, hrănite de rugăciunea zilnică şi de frecvenţa la sacramente. Credinţa sa a făcut-o puternică şi curajoasă în a accepta fără şovăieli martiriul".

Aceste cuvinte sunt valabile pentru toate sfintele şi fericitele martire care şi-au apărat cu preţul sângelui propria frumuseţe şi integritate fizică, doar prin forţa credinţei lor în Cristos, Mielul "fără cusur şi neprihănit" (1Pt 1,19).

"Să mor şi eu martiră..."

Gestul eroic al Veronicăi Antal, viaţa şi moartea sa, trebuie interpretate, cu alte criterii decât cele pur raţionale, întrucât ele se înscriu într-o altă logică, pe care creştinii o numesc "logica credinţei". Aceasta nu anulează şi nici nu elimină logica raţională, ci o asumă şi o depăşeşte îmbogăţind-o cu şi mai mult conţinut, lumină, sens, adevăr.

Papa emerit Benedict al XVI-lea explica astfel acest criteriu hermeneutic în cateheza din 21 noiembrie 2012, intitulată "Raţionalitatea credinţei în Dumnezeu": "Tradiţia catolică încă de la început a respins aşa-numitul fideism, care este voinţa de a crede împotriva raţiunii. Credo quia absurdum ("cred pentru că este absurd") nu este o formulă care interpretează credinţa catolică. De fapt, Dumnezeu nu este absurd, eventual este mister. Misterul, la rândul său, nu este iraţional, ci supraabundenţă de sens, de înţeles, de adevăr".

Pentru ca mintea să se deschidă acestei perspective are nevoie de ceea ce apostolul Paul numeşte "înnoirea duhului minţii noastre" şi "îmbrăcarea cu omul cel nou", adică "cel creat după [asemănarea lui] Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!" (Ef 4,23-24).

Omul nou este omul transformat de iubirea lui Dumnezeu care "a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5,5).

Părintele Petru mărturiseşte că Veronica i-a spus cu puţin înainte de a muri: "Ce bine ar fi să mor şi eu martiră". La rândul ei, sora Hedwiga declară: "Ceea ce vă pot spune, poate că aţi auzit şi de la alţii, sufletul ei suspina după martiriu. În dorul şi dragostea ei după Isus, cerea harul să-şi verse o picătură din sângele ei ca Maria Goretti". În sfârşit, prietena ei Cătălina spune: "Cred că de asta a murit ea martiră, pentru că suspina mereu după Cer. Deseori o vedeam privind cerul şi zâmbind".

Sfântul Augustin a intuit că "faptele oamenilor nu se deosebesc prin altceva decât prin rădăcina iubirii. Într-adevăr, se pot întâmpla multe lucruri care par să fie bune, dar care nu se nasc din rădăcina iubirii. Florile au şi spini. În realitate, unele lucruri par aspre şi crude, însă ele au ca ţintă disciplina şi sunt impuse de iubire" (Comentariu la prima Scrisoare a lui Ioan).

Ceea ce caracterizează persoanele dăruite total lui Dumnezeu şi semenilor lor este iubirea care le arde în inimă ca "focul" şi care se manifestă prin dorinţa nestăvilită de a-l urma pe Mielul lui Dumnezeu în gestul jertfirii de sine din iubire pe altarul crucii.

Sfântul Francisc de Assisi exprimă mistic această dorinţă într-o frumoasă rugăciune intitulată Absorbeat: "Să răpească, te rog, Doamne, forţa arzătoare şi dulce a iubirii tale, mintea mea de la toate lucrurile care sunt sub cer, pentru ca eu să mor din iubire pentru iubirea ta, aşa cum tu te-ai învrednicit să mori din iubire pentru iubirea mea".

Aşadar, dorinţa de martiriu nu este un act de bravură sau de afirmare omenească, ci expresia mistică a iubirii unei persoane pentru Cristos. O relatare din Istoria unui suflet scrisă de sfânta Tereza a Pruncului Isus ne poate ajuta să înţelegem şi mai bine mistica dorinţei de a suferi şi muri pentru Cristos.

La 17 septembrie 1896, sfânta Tereza îi scrie o scrisoare sorei Maria a Preasfintei Inimi, căreia îi împărtăşeşte dorinţa sa de a îndura martiriul. Sora, citindu-i scrisoarea, este cuprinsă de un sentiment de tristeţe, pentru că, scrie ea, "în ce mă priveşte, nu, niciodată, n-am să cred că aş putea atinge această ţintă mult dorită. Căci mă tem de tot ce iubeşti tu". Totuşi îi cere sfintei Tereza dacă ar putea şi ea să-l iubească pe Isus asemenea ei. Iată răspunsul "Micii Flori": "Dorinţa mea pentru martiriu nu înseamnă nimic, nu ea îmi dă încrederea fără margini care cuprinde inima... De ce comoara mea n-ar fi şi a ta? ... Să rămânem departe de tot ce străluceşte, să ne iubim micimea, să ne învoim să nu simţim nimic, atunci vom fi săraci în duh şi Isus va veni la noi, oricât de departe am fi ne va preschimba în flăcări de iubire... O, cât de mult aş vrea să te fac să înţelegi ce simt!... Încrederea şi numai ea trebuie să ne călăuzească spre Iubire".

Veronica Antal "s-a aruncat în braţele lui Isus" şi nu şi-a ascuns niciodată hotărârea de a i se dărui doar lui: "Mama ar voi ca eu să mă mărit, i s-a destăinuit ea într-o zi prietenei sale Cecilia, însă eu vreau să merg în cer. Dacă nu ajung în cer degeaba mai trăiesc pe pământ". "Cum să nu merg în cer, dacă eu sunt a lui Isus", le-a spus ea cu o altă ocazie prietenelor sale.

În sfârşit, acel bileţel scris chiar de ea şi care s-a păstrat până astăzi, în care şi-a pecetluit decizia sa de a-şi trăi viaţa dăruită lui Isus, nu mai are nevoie de nici-un comentariu: «Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii şi acest legământ: Eu sunt a lui Isus şi Isus este al meu»".

Alegerea Veronicăi de a fi a lui Isus şi exprimarea ei cu atâta naturaleţe, rezonau ciudat şi misterios în urechile celor care nu-i cunoşteau inima şi nu erau familiarizaţi cu limbajul mistic al iubirii lui Dumnezeu: "Iubitul meu este al meu, iar eu sunt a lui... Mi-ai răpit inima, soră a mea, mireaso, mi-ai răpit inima cu o singură privire, (Cânt 2,16; 4,9).

Cine nu a iubit niciodată cu adevărat, nici nu pricepe limbajul iubirii adevărate. La fel, cine trăieşte la nivel "impersonal" şi "superficial" viaţa, nu agreează acest limbaj al iubirii căruia nu-i găseşte corespondent în realitate.

Forţa şi sinceritatea unei astfel de alegeri nu pot fi puse la îndoială sau clintite, aşa încât până şi cei mai înverşunaţi opozanţi ai ei se văd nevoiţi să cedeze. Totuşi - cum mărturiseşte Cecilia - "Veronica a avut mult de suferit din cauza hotărârii ei de a renunţa la căsătorie şi la lume". Tocmai din acest motiv, este exemplară şi edificatoare voinţa ei fermă, lupta ei interioară şi exterioară cu contextul potrivnic şi nefavorabil unei alegeri de viaţă întemeiată şi justificată doar în şi prin credinţă.

"Iată-te, eşti frumoasă" (Cânt 1,15)

Dacă dorinţa Veronicăi de a muri martiră îşi află sensul total doar în iubirea ei faţă de Cristos, tot aici îţi află temeiul şi decizia ei de a trăi în castitate.

Castitatea înainte de a fi un vot religios este o calitate a întregii persoane, la care sunt chemaţi toţi creştinii, indiferent de starea de viaţă, întrucât ea este exprimată în primul rând printr-un respect profund faţă de propria persoană şi de persoana celuilalt: "Iubirea - le spunea recent papa Francisc tinerilor - se exprimă prin fapte, prin comunicare, dar iubirea este foarte respectuoasă faţă de persoane, nu foloseşte persoanele, adică iubirea este castă. Şi vouă, tinerilor din această lume, în această lume hedonistă, în această lume care face publicitate numai plăcerii, dorinţei de a petrece bine şi de a face viaţa frumoasă, eu vă spun: fiţi caşti, fiţi caşti! Toţi am trecut în viaţă prin momente în care această virtute este foarte grea, dar tocmai aceasta este calea unei iubiri genuine, a unei iubiri care ştie să dea viaţă, care nu urmăreşte să-l folosească pe celălalt pentru plăcerea personală. Este o iubire care consideră sacră viaţa celeilalte persoane: eu te respect, eu nu vreau să te folosesc, nu vreau să te folosesc. Nu e uşor. Ştim cu toţii dificultatea de a depăşi această concepţie lejeră şi hedonistă a iubirii. Iertaţi-mă dacă spun un lucru la care voi nu vă aşteptaţi, dar vă cer: străduiţi-vă să trăiţi iubirea în castitate!"

Veronica este un exemplu actual pentru tinerii creştini catolici şi nu numai, care au nevoie de modele şi de mijlocitori pentru a trăi iubirea "castă" ca expresie a unei iubiri adevărate, totale, depline. Această tânără fecioară şi martiră, deşi nu a avut posibilitatea să se consacre public lui Cristos prin profesiunea celor trei voturi de ascultare, castitate şi sărăcie, aşa cum şi-ar fi dorit, a încheiat în taină un legământ total de iubire cu Mirele ei căruia i-a rămas fidelă până la moarte.

Un vecin, probabil orbit de răutate, care nu cunoştea tainele lui Dumnezeu, nu spera la răsplata sfinţeniei şi nici nu stima recompensa sufletelor neprihănite (cf. Înţ 2,21-22), i-a pus gând rău, deşi ştia că Veronica era o fată evlavioasă, credincioasă, dedicată celor spirituale. De altfel, o putea vedea deseori mergând sau venind de la biserică, frecventând grupul de tinere interesate de viaţa consacrată, vizitând bolnavii, evitând întâlnirile cu bărbaţii şi anturajele ce-i puteau pune în pericol virtutea curăţiei; îi vedea felul în care se îmbrăca, vorbea, se comporta, toate trimiţând cu gândul la o persoană care nu este interesată de lume şi de cele lumeşti; pe bună dreptate consătenii o considerau un fel de "măicuţă", iar copii o strigau "sora", ceea ce tinerei nu-i displăcea deloc, dimpotrivă.

O persoană care îi pune gând rău unei astfel de fete, dă dovadă nu doar de o conştiinţă josnică, ci şi de ură împotriva credinţei pe care se întemeiază felul ei de a fi şi de a trăi. De altfel, mărturiile confirmă că prigonitorul i-ar fi "aruncat" uneori Veronicăi vorbe de ameninţare ce exprimau clar intenţia şi dorinţa de a-i face rău, deşi, repet, o ştia o fată interesată şi ocupată cu cele ale lui Dumnezeu.

Putem bănui că Viaţa Mariei Goretti pe care venerabila Veronica o citise tocmai în zilele premergătoare martiriului ei, şi care i-a plăcut atât de mult, a întărit-o şi mai mult în alegerea ei de viaţă şi i-a dat un har şi un curaj suplimentar cu care avea să iasă biruitoare din lupta cu prigonitorul ei: "În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!" (In 16,33).

În lumina celor spuse, putem conclude că actul apărării fecioriei cu preţul vieţii nu a fost în cazul Veronicăi un simplu recul al instinctului său de supravieţuire, ci un act eroic de credinţă ce i-a dat forţa să-şi apere integritatea trupească şi sufletească, cel puţin din două motive: (1) pentru că, aşa cum spunea sfântul Toma de Aquino, integritatea este o componentă esenţială a frumuseţii, iar (2) frumuseţea este expresia acelei iubiri cu care, "Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în cuvânt, ca să şi-o prezinte sieşi ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi neprihănită!" (Ef 5,25-27).

"Iată-te, eşti frumoasă, prietenă a mea; iată-te, eşti frumoasă" (Cânt 1,15).

Îmi place să cred că cu acest salut a întâmpinat-o Isus în cer pe venerabila Veronica Antal în ziua martiriului ei.

Sunt de asemenea convins că în ziua beatificării sale, atunci când i se va dezveli icoana, Veronica ne va întâmpina pe toţi cu surâsul lui Dumnezeu ce-i va oglindi chipul şi ne va şopti prietenos: "Veniţi pe urmele mele!".

Fr. Virgil Blaj



Sursa:ercis.ro

Știri din aceeași categorie