«Această întâlnire se înscrie, de asemenea, într-un moment eclezial special, marcat de încheierea unui an jubiliar și de comemorarea a 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea. Așa cum a reamintit recent Papa Leon al XIV-lea cu ocazia întâlnirii ecumenice de rugăciune de la Iznik, "reconcilierea este astăzi o chemare care vine din partea întregii umanități afectată de conflicte și violențe".»
Astfel evidențiază cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin, în Mesajul adresat, în numele Papei Leon al XIV-lea, participanților la cea de-a 48-a Întâlnire Europeană a Tinerilor, organizată de Comunitatea din Taizé, cu desfășurare la Paris, între 28 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026. Scrie cardinalul Parolin în Mesaj: «Dragi tineri, cu ocazia Întâlnirii Europene organizată de Comunitatea Taizé, Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea m-a rugat să vă transmit salutările sale cordiale și asigurarea apropierii sale spirituale. Întâlnirea voastră marchează o nouă etapă în "Pelerinajul încrederii pe pământ" pe care fratele Roger l-a început acum aproape jumătate de secol în același oraș, Paris. Sfântul Părinte se bucură că vă adunați într-un oraș marcat de un bogat patrimoniu religios, modelat de-a lungul secolelor de mărturia luminoasă a atâtor figuri sfinte care, fiecare în felul său, au răspuns cu curaj chemării lui Cristos.»
Amintind tema scrisorii din acest an, redactată de fratele Matthew, starețul Comunității din Taizé – "Ce căutați?" – cardinalul Parolin a observat că aceasta "atinge o întrebare esențială care se află în inima fiecărui om" și a subliniat: «Sfântul Părinte vă invită să nu vă temeți de această întrebare, ci să o purtați în rugăciune și în tăcere, convinși că Cristos vă însoțește și se lasă găsit de cei care îl caută cu inimă sinceră. »
«Fie ca momentele de rugăciune și de împărtășire pe care le veți trăi în aceste zile să vă ajute să vă aprofundați credința, cu un tot mai mare discernământ legat de modul de a trăi Evanghelia în realitățile concrete ale vieții voastre» – se spune de asemenea în Mesaj.
«Sfântul Părinte vă încurajează să deveniți pelerini ai încrederii, artizani ai păcii și reconcilierii, capabili să purtați în jurul vostru o speranță umilă și plină de bucurie. Încredințându-vă pe voi, precum și Comunitatea Taizé și misiunea ei ecumenică, mijlocirii Fecioarei Maria» – scrie cardinalul Parolin în încheierea Mesajului, precizând că Sfântul Părinte le împarte din toată inima Binecuvântarea apostolică participanților la cea de-a 48-a Întâlnire Europeană a Tinerilor, organizată de Comunitatea din Taizé, cu desfășurare la Paris, între 28 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026.