În adâncul nopții, Isus dezvăluie tainele iubirii lui Dumnezeu. Este un limbaj dificil și pentru Nicodim și pentru noi, prea puțin obișnuiți să ne iubească cineva. Nicodim, fariseu și om al legii, își exprimă cu sinceritate perplexitățile, iar Mântuitorul îl ia și pe el și pe noi de acolo de unde suntem pentru a ne conduce înspre logica Împărăției Cerurilor. Este o luptă grea, cea pe care Fiul lui Dumnezeu o are de dus cu inima noastră, fiindcă veninul șarpelui lucrează încă în noi. Minciuna din Grădina Raiului încă ne bântuie. Cuvintele celui rău răsună încă în urechile noastre și de aceea ne vine greu să credem că Dumnezeu ne-a creat din iubire, ne iubește cu adevărat și dorește să ne mântuiască pentru a împărăți veșnic împreună cu El. Îl tratăm și noi de multe ori ca pe un Stăpân de care trebuie să ne ferim și să ne ascundem la fel ca primii oameni.
Isus îi dezvăluie astăzi lui Nicodim cuvântul cu adevărat important: El, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume nu pentru a judeca, nu pentru a distruge, nu pentru a pedepsi, ci pentru a mântui! Așa cum șarpele de bronz înălțat de Moise în pustie îi vindeca de otrava șerpilor veninoși pe cei ce-l priveau cu credință în Dumnezeu, la fel Cristos ne vindecă de veninul minciunii șarpelui din vechime, pe noi, cei ce îl privim înălțat pe lemnul Crucii. Cum să te mai îndoiești de iubirea Tatălui Ceresc atunci când Fiul Său Unul-Născut moare răstignit din iubire pentru noi? În fața Crucii, minciuna celui rău este spulberată! Dumnezeu se arată ca un Dumnezeu de iubire, ce se coboară la noi, pentru a ne înălța împreună cu El. Dacă credem iubirii, îl recunoaștem pe Dumnezeu nu ca pe un Stăpân ci ca pe un Tată, devenind fii pe urmele Fiului. Dacă în schimb nu credem nici măcar în fața Crucii, suntem judecați. Judecata însă ne-o facem singuri, alegând să credem șarpelui: nu-l acceptăm ca și Tată pe Creator, nici ca frate pe Isus și negăm astfel însăși identitatea noastră de fii. Într-un cuvânt, ne auto-excludem din Împărăția Cerului, alegând să trăim într-o lume de ură, de frustrări și de răzbunare, făurită prin minciunile celui rău, care are un singur nume: iad.
Spunea Padre Pio că după Înviere, satana este ca un câine legat: nu ne mai poate ataca decât în cazul în care alegem noi să mergem înspre el, ascultând glasul lui înveninat. Pe urmele lui Nicodim, să ne petrecem timpul în compania lui Isus și vom înțelege tot mai profund tainele iubirii lui Dumnezeu. Nopțile vieții noastre vor fi luminate de prezența Mântuitorului, iar sufletele, vindecate de veninul minciunii. Crucea va fi lumina vieții noastre și garanția iubirii veșnice a Creatorului.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 3,13-17
Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
