Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Rugăciunea după cuminecare a Sfântului Padre Pio

 
 Rugăciunea după cuminecare a Sfântului Padre Pio
  • 22 Iun 2018
  • 3860

Rămâi cu mine, Doamne, ca nu cumva să uit de Tine;
Rămâi cu mine, Doamne, pentru că Tu știi cât de ușor Te părăsesc;
Rămâi cu mine, Doamne, pentru că sunt slab și am mare nevoie de Tine ca să nu recad;
Rămâi cu mine, Doamne, pentru că Tu ești viața mea, și fără Tine zelul meu slăbește;
Rămâi cu mine, Doamne, pentru că Tu ești lumina vieții mele, și fără Tine rătăcesc în întuneric;
Rămâi cu mine, Doamne, și arată-mi voința Ta Preasfântă;
Rămâi cu mine, Doamne, ca să-ți aud vocea și s-o pot urma;
Rămâi cu mine, Doamne, pentru că vreau să fiu mereu cu Tine;
Rămâi cu mine, Doamne, dacă vrei să-ți rămân credincios;
Rămâi cu mine, Isuse! Oricât ar fi de sărac, sufletul meu nu dorește decât să fie lăcașul dragostei și fericirii Tale;
Rămâi cu mine, Isuse, și la apusul vieții mele, când moartea mi-e aproape, cu judecata Ta dreaptă și cu eterna veșnicie;
Te rog, ajută-mă să-mi dublez forțele pentru că, în drumul spre Tine, să nu mă părăsească!
Mă neliniștesc ispitele întunericului, seceta sufletească, crucea și suferințele.
O, câtă nevoie am de Tine în noaptea cruntă a încercărilor și a pericolelor. Fă să Te recunosc ca ucenicii Tăi la Frângerea Pâinii astfel încât Sfânta Euharistie să fie lumina care împraștie întunericul din sufletul meu, forța care mă susține și singura bucurie a inimii mele.
Rămâi cu mine, Doamne, și, când va veni moartea, să fiu unit cu Tine, dacă nu în mod real în Sfânta Taina a Euharistiei, cel puțin prin harul și iubirea Ta.
Rămâi cu mine, Isuse! Nu-ți cer mângâiere căci nu o merit, ci doar harul Prezenței Tale.
Rămâi cu mine, Isuse, prin prezența Ta în "peștera” inimii mele și:
- Curățește-o!
- Încălzește-o!
- Sfințește-o! Așa cum Îți place Ție.
Rămâi cu mine, Doamne, și ajută-mă ca numai pe Tine să Te caut, numai Iubirea Ta, Harul Tău, Voința Ta, Îndurarea Ta, Inima Ta. Nu-ți cer decât să Te iubesc din ce în ce mai mult și voi fi destul de bogat!
Astfel, iubindu-Te din toate puterile mele slabe, aici pe pământ, să pot ajunge la Tine și să Te iubesc în fericirea cea veșnică din cer. Amin.

Știri din aceeași categorie