Duminica a II-a după Rusalii (a Chemării primilor apostoli)
Mântuirea nu începe într-un loc perfect, ci în Galilea neamurilor, adică a păgânilor. Departe de Templul din Ierusalim, departe de perfecțiunea Legii, într-un loc unde lumina se amestecă cu întunericul, Galilea este începutul misiunii Fiului lui Dumnezeu. Isus este prezent într-un astfel de loc și aici își alege primii ucenici.
Oare nu ne sună familiar un astfel de loc? Viețile noastre sunt cam la fel: locuri minunate în care lumina lui Dumnezeu dă viață șiîn același timp ascunzișuri în care întunericul își găsește lăcaș; momente de înălțare și iubire de Dumnezeu și concomitent, câte trădări...; spații mântuite și eliberate, și altele în care porcii din Ghenizaret își găsesc refugiu. Putem să ne minunăm, bucurându-ne, și în același timp, să ne înspăimântăm privind la noi înșine.
Multe dintre entuziasmele noastre spirituale se frâng în fața unei astfel de realități întortocheate. Ne întrebăm: cum se poate apropia Dumnezeu de noi, atâta timp cât încă ne târâm în noroi? Am vrea să ne rezolvăm întâi problemele și după aceea să-L primim. Ni se pare că suntem pentru moment nedemni de Dumnezeu. Și așteptăm timpuri mai bune pentru a-l întâlni pe Dumnezeu...
Toată această logică spirituală, aparent frumoasă, cuvioasă, este însă falsă. Pentru simplu motiv că niciodată nu vom fi suficient de curați pentru Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este Sfântul Sfinților iar noi praf și țărână. Dacă așteptăm să fim perfecți pentru a-l iubi pe Dumnezeu, nu-l vom iubi niciodată.
Mesajul Evangheliei de astăzi ne dă adevărata logică spirituală: Dumnezeu este prezent în Galilea neamurilor și a noastră. Nu numai că e prezent, dar chiar acolo, în această sordidă îngemănare de întuneric și lumină, începe chemarea noastră. Vine și ne caută acolo unde locuim. Ne cheamă așa cum suntem: așa pescari, așa vameși, așa păcătoși cum suntem. Petru parcă vorbește pentru noi toți atunci când spune: “Doamne depărtează-te de la mine, pentru că sunt om păcătos”. Iar Isus, în mod cert ne vorbește tuturor când îi răspunde: “Vino după mine și te voi face pescar de oameni”.
În Galilea noastră, așa cum e ea, începe aventura cu Dumnezeu. Tot aici, această aventură se va împlini, înainte de urcarea la Cer. Între aceste două momente, avem un arc de timp binecuvântat în care să “exersăm” iubirea infinită a lui Dumnezeu. O iubire ce singură este capabilă să lumineze, să înflăcăreze și să transfigureze viețile noastre. Pentru început însă, pe Isus să-L primim și să-L iubim așa cum suntem acum...
