Să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne scrie viaţa, a îndemnat Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată luni, 7 octombrie 2013, în capela casei Sfânta Marta din Vatican, oprindu-se în cadrul omiliei asupra figurii lui Iona şi a Bunului Samaritean.
Uneori se poate întâmpla ca şi un creştin, un catolic să fugă de Dumnezeu, în vreme ce un păcătos, considerat departe de Dumnezeu, să asculte vocea Domnului.
Iona îi slujeşte Domnului, se roagă mult, este făcător de bine, dar când Dumnezeu îl cheamă începe să fugă. Papa Francisc a pus în centrul omiliei tema „fugii de Dumnezeu”, subliniind faptul că Iona „îşi scrisese deja istoria vieţii” şi „nu voia să fie deranjat”. Dumnezeu îl trimite la Ninive, dar el „ia o corabie către Spania, pentru a fugi de chemarea Sa”
Papa Francisc: „Fuga de Dumnezeu. Se poate fugi de Dumnezeu chiar fiind creştin, catolic, în Acţiunea Catolică, chiar fiind preot, episcop, Papă… toţi, toţi putem fugi de Dumnezeu. Fuga de Dumnezeu este o ispitire cotidiană. A nu-l asculta pe Dumnezeu, a nu-i auzi vocea, a nu-i simţi în inimă propunerea, chemarea. Se poate fugi în mod direct, dar există şi modalităţi de fugă mai subtile, mai sofisticate. Evanghelia ni-l prezintă pe acel om pe jumătate mort, căzut pe marginea drumului şi – din întâmplare – un preot cobora pe aceeaşi cale – un preot demn, îmbrăcat în veşminte preoţeşti, care se prezenta foarte bine. L-a văzut pe cel căzut, l-a privit şi şi-a spus: Ajung târziu la Sfânta Slujbă, fără să asculte vocea lui Dumnezeu care-i vorbea acolo, în acel moment”.
Pe lângă omul căzut trece apoi un levit despre care Papa spune că poate s-a gândit: ”Dacă mă apropii de el şi văd că este mort, s-ar putea ca mâine să trebuiască să mă prezint în faţa judecătorului să dau mărturie şi a plecat mai departe. Singurul care a avut capacitatea să audă vocea lui Dumnezeu a fost unul care în mod obişnuit fugea de Dumnezeu pentru că era un păcătos, un samaritean”. Acest om – a explicat Pontiful – „era un păcătos departe de Dumnezeu şi totuşi a auzit vocea Lui şi s-a apropiat”; el nu era obişnuit cu practicile religioase, cu viaţa morală şi, din punct de vedere teologic, nu era în regulă. Şi totuşi, samariteanul a înţeles că era Dumnezeu cel care-l chema şi a ales să nu fugă, apropiindu-se de cel căzut, pansându-i rănile şi transportându-l până la hanul cel mai apropiat şi, îngrijindu-se de el a pierdut toată seara”.
Numai cu inima deschisă poate fi auzită vocea lui Dumnezeu, a afirmat Papa Francisc. „Preotul a ajuns la timp pentru celebrarea Slujbei, iar credincioşii erau cu toţii mulţumiţi; levitul a avut următoarea zi liniştită, fără nicio schimbare în programul prestabilit, căci nu a trebuit să se ducă în faţa niciunui judecător pentru a da mărturie… . Dar Iona, el de ce a fugit de Dumnezeu? Pentru că, asemenea levitului, avea inima închisă şi, atunci când inima ne este închisă, nu putem auzi vocea lui Dumnezeu. În schimb samariteanul, care era în călătorie, „l-a văzut pe acel om şi a simţit compasiune” pentru că avea inima deschisă, era uman, iar umanitatea l-a făcut să se apropie de el”.
Pontiful a explicat că Iona avea un proiect de viaţă, voia să-şi scrie singur istoria vieţii, avea asemenea preotului şi levitului un proiect de activitate. În schimb, samariteanul îl lasă pe Dumnezeu să-i scrie istoria vieţii şi schimbându-şi toate proiectele pe care le avea pentru acea seară a preferat să asculte vocea Domnului care l-a chemat să se apropie de acel om bătut, plin de răni, aruncat în stradă.
Papa Francisc: „Mă întreb – şi vă întreb şi pe voi – îl lăsăm pe Dumnezeu să ne scrie viaţa sau vrem să ne-o scriem singuri? Acest aspect se referă la docilitatea, la capacitatea de a fi ascultători faţă de cuvântul lui Dumnezeu. Dacă răspunsul este da, eu sunt docil, trebuie să mă întreb dacă am într-adevăr capacitatea de a asculta, de a auzi şi de a descoperi Cuvântul lui Dumnezeu în propria istorie de zi cu zi sau dacă vreau ca propriile idei să reprezinte pilastrul existenţei mele, fără a voi să mă las surprins de chemarea lui Dumnezeu”.
Sfântul Părinte a încheiat omilia printr-o invocaţie, rugându-se ca Domnul „să ne îngăduie să auzim vocea Domnului, vocea Sa care ne spune: Mergi şi tu şi fă la fel”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
