Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Tradiţionalul pelerinaj la Mănăstirea din Molişet

 
FOTO: Tradiţionalul pelerinaj la Mănăstirea din Molişet
  • 04 Iun 2018
  • 4847

În prima duminică după Rusalii, în duminica Tuturor Sfinţilor, se sărbătoreşte hramul Mănăstirii ,,Coborârea Sfântului Spirit” din Molişet. Începând cu anul 1992, când a avut loc sfinţirea acestei mănăstiri a călugărilor Ordinului ,,Sfântu Vasile cel Mare”, în fiecare an se organizează un pelerinaj al credincioşilor greco-catolici.

(GALERIE FOTO)

Anul acesta, Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Călin Bot, Protosincel – Vicar General al Eparhiei de Cluj-Gherla, iar la masa sfântului altar au mai slujit Pr. Protoegumen Ioan Laurian Daboc OSBM, Pr. Anton Crișan, sincel cu viaţa consacrată și grupurile de rugăciune, împreună cu un sobor de preoți. Răspunsurile la Sfânta Liturghie, prin care Jertfa liturgică a fost însoțită de cântece de preamărire înălțate spre Dumnezeu, au fost date de corul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean.

În predica sa, părintele Vicar General Călin Bot a vorbit credincioşilor despre sfinţenie, explicând caracteristicile acesteia, îndemnându-i astfel pe cei prezenți la sfinţire, potrivit exemplului celor ce au bineplăcut lui Dumnezeu. Sfințenia caracterizează natura lui Dumnezeu și, prin extensie, starea vieții celor care, prin exemplul și unirea lor cu Cristos, sunt modele pentru alții. Ea este esențială celor care vor să fie martori ai lui Dumnezeu astăzi, după modelul Sfintei Fecioare sau al episcopilor noștri martiri care au preferat o viață cu Dumnezeu în temnițe decât o viață de compromis. În încheiere, părintele Vicar General a transmis salutul Preasfinției Sale Florentin, episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla.

După Sfânta Liturghie, Pr. protoegumen Laurean  Daboc a mulţumit confraţilor concelebranţi, vicarului general al Eparhiei de Cluj-Gherla, călugărilor, corului din Beclean, autorităţilor locale și nu în ultimul rând pelerinilor.

După Sfânta Liturghie toţii au fost invitaţi la o agapă frăţească.

 

ACC