Șase pași ai ispitei pe care nici Adam, nici Eva, nici tu, nici eu nu-i avem clari

De Silvana Ramos

Răul. Care este izvorul răului? Pentru unii răspunsul este simplu: izvorul răului este diavolul. Pentru alții răspunsul se concentrează pe ființa umană: suntem din natură răi. Carnea noastră este cea care ne face să păcătuim? Dacă ne gândim un pic, ar fi o eroare să zicem că natura noastră, aceeași în care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, e rea. Nu se poate să fie așa. Tomas Spildlik ne zice că „ar fi greșit să ne gândim că trupul nostru (....) ar avea ceva negativ. Trupul lui Cristos este sfânt și suntem chemați să sfințim corpul nostru în uniune cu El”.

Este păcatul pe care-l comitem liberi cel care aduce răul în lume.  Realitatea sursei răului este încă un mister. De multe ori ispita vine de la diavol, alte ori suntem noi cei care alegem liberi să ne îndepărtăm de Dumnezeu.

Ceea ce este cert este că păcatul e direct legat de cum ne folosim libertatea.

Lucrul interesant este că la fel cum suntem capabil să cădem în păcat, în același fel suntem dotați cu instrumentele necesare să ne eliberăm. Pentru a ne elibera de ceva, însă, trebuie mai întâi să ne dăm seama că am fost înșelați și în ce mod am fost înșelați. Acest lucru de multe ori nu este chiar așa de evident.

Cum lucrează păcatul?

„Fiecare din noi administrăm un paradis. Este sufletul creat de Dumnezeu într-o stare de pace. Și fiecare din noi trăiește experiența șarpelui care penetrează sufletul nostru și ne seduce” – Tomas Spildlik

Pentru a răspunde e nevoie să analizăm istoria primului păcat, acela făcut de Adam și Eva. Șarpele intră în paradis, și prin jocurile lui, prin minciuni și seducție o convinge pe Eva. Șarpele o cunoștea pe Eva, la fel și diavolul, viclean cum e, ne cunoaște pe noi. Știe (bănuiește) la ce gândim și care sunt slăbiciunile noastre. Trebuie să le cunoaștem și noi.

Mecanismul păcatului

1. Sugestia. Șarpele sugerează o idee Evei. Sufletul nostru e un paradis, și cum șarpele a intrat în paradis fără ca Adam și Eva să-și dea seama, la fel intră și în sufletul nostru. Strecoară seducător un gând în mintea Evei: „E adevărat că Dumnezeu a zis: Să nu mâncați roade din orice pom din grădină?”. Această primă idee intră în gândirea Evei, care ajutată de imaginația ei și de fantazie poate gândea: „Vreau să mănânc din toți pomii din paradis. Vreau să mănânc din cei care ne este interzis”. Poarta de acces a păcatului este un simplu gând. Aceasta nu înseamnă că toate gândurile noastre ne duc la păcat, dar se începe de acolo. În această etapă nu există niciun păcat. Există doar gânduri care pot să fie mai mult sau mai puțin insistente. Nouă ni se întâmplă la fel. Un gând apare insistent (obsesiv) în mintea noastră. La fel ca muștiile care ne deranjează mereu. Nu sunt păcate în sine, dacă reușim să le ignorăm pleacă. De multe ori nu le ignorăm și devin din ce în ce mai insistente.
2. Conversația. Cu ispitele nu se dialoghează. Nu doar că Eva nu ignoră gândurile, dar intră și în dialog cu șarpele: „Din roadele pomilor din grădină putem să mâncăm, numai din rodul pomului celui din mijlocul grădinii ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți”. Șarpele găsește o fereastră și prezintă Evei o altă idee pe care o percepe bună și irezistibilă: „Veți fi ca Dumnezeu”. Până aici nu există păcat, dar să intri în dialog cu ispitele este periculos.  De câte ori începem o conversație cu ispitele! Cât timp și câtă energie consumăm dându-le spațiu în viața noastră!

3. Lupta și consensul. Răul este comis

„Un gând care după o lungă conversație s-a așezat în suflet nu va pleca ușor” – Tomas Spildlik

Eva continuă să vorbească cu șarpele și încearcă să spună că fără acel fruct se simt bine, dar argumentația șarpelelui este puternică. Eva știe ceea ce nu trebuie să facă, și chiar dacă știe tot face. Lupta consistă în a rezista să facem răul. Putem să alegem să nu facem diferite lucruri chiar dacă le dorim. Din păcate, totuși, în acest caz Eva se lasă convinsă de ideea șarpelui. Vrea să fie ca Dumnezeu. Chiar știind că Dumnezeu nu vrea, ea încearcă fructul pomului. În această etapă este comis păcatul. Bătălia a fost pierdută. Alegem liberi să săvârșim răul pe care nu-l vrem și pierdem paradisul.

4. Pasiunea ne face să pierdem libertatea

 „Cine cedează în fața răului de cele mai multe ori își slăbește caracterul său. Din această cauză se naște o constantă înclinație spre rău care crescând slăbește rezistența”. - Tomas Spildlik

Eva cedează în fața dorinței de a gusta din fructul interzis și devine sclava decizie sale. A pierdut paradisul pentru că nu a reușit să evite să încerce acel fruct care o atrăgea așa de mult. Aceasta este etapa finală și tragică. În același fel, și noi cădem deseori,  până acolo încât ne este din ce în ce mai dificil să ne ridicăm după fiecare cădere.

5. Comunicare păcatului. Păcatul Evei nu s-a limitat doar la ea. Eva i-a dat să guste din fructul interzis și lui Adam. Aceeași dinamică  dintre Eva și șarpe se repetă cu Adam. Astfel cedează ispitei și Adam. După cum Eva nu a păcătuit singură, la fel și noi nu păcătuim singuri. Pe cât de mic ar fi păcatul nostru, totuși are mereu consecvențe asupra celorlalți. Răul se comunică și aduce alt rău.

6. Rușinea pentru păcat și vinovăția. După ce au mâncat fructul, Adam și Eva își dau seama că sunt goi și se rușinează. Această rușine reflectă pierderea comuniunii cu Dumnezeu. Se simt vinovați ceea ce îi distruge, făcându-i să se acuze reciproc. Păcatul lucrează la fel și astăzi în noi: după ce ne dăm seama de răul pe care-l facem, apare și vinovăția, care în loc să repare ne ține separați de Dumnezeu dacă nu acceptăm cu umilință limitele noastre și cerem iertare. Văzând cum lucrează păcatul în viața noastră, putem să luptăm contra lui. Este fundamental să fim conștienți de acțiunile nostre. Examenul de conștiință nu constă în a ne gândi  pur și simplu ce am făcut rău pe durata zilei, ci mai degrabă să recunoaștem modul în care gândim și cum aceste gânduri ne fac să acționăm.

Traducere: AMR