Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Reforma Curiei Romane: a 24-a reuniune a Consiliului celor nouă cardinali

 
Reforma Curiei Romane: a 24-a reuniune a Consiliului celor nouă cardinali
  • 27 Apr 2018
  • 2827

După trei zile de lucrări, s-a încheiat miercuri, 25 aprilie 2018, cea de-a XXIV-a reuniune a Consiliului celor nouă cardinali, înființat de papa Francisc în 2013 pentru a-l susține în procesul de reformă a Curiei Romane și de revizuire a constituției apostolice ”Pastor bonus”.

Potrivit declarațiilor de presă făcute de dr. Greg Burke la briefingul cu jurnaliștii de ieri, la lucrările reuniunii au luat parte toți membrii Consiliului, cu excepția cardinalului australian George Pell. Cardinalul german Reinhard Marx a fost absent la sesiunile din prima zi a reuniunii. Sfântul Părinte, în schimb, a participat la toate sesiunile, cu excepția celei de miercuri, când a avut audiența generală cu romanii și pelerinii în Piața San Pietro. Ședințele s-au desfășurat atât dimineața, între orele 9.00 și 12.30, cât și după amiaza, între 16.30-19.00.

Agenda reuniunii din aceste zile a fost ocupată în cea mai mare parte de lectura analitică a textului noii constituții apostolice vizând funcționarea Curiei Romane. La încheierea redactării, care încă mai are nevoie de timp, cardinalii vor aproba textul pe care îl vor înmâna Sfântului Părinte pentru noi consultări, înainte de a-și da aprobarea definitivă. Printre diferitele teme care fac parte din noul document al constituției apostolice, din care unele au fost deja abordate pe larg de Consiliului cardinalilor la sesiunile precedente, se evidențiază câteva perspective de o importanță specială: Curia Romană în serviciul Sfântului Părinte și al Bisericilor particulare, caracterul pastoral al activităților curiale, înființarea și funcționarea celei de-a Treia Secțiuni a Secretariatului de Stat, vestirea Evangheliei și spiritul misionar ca orizont general al activității Curiei Romane.

La rândul său, cardinalul Sean Patrick O'Malley a prezentat Consiliului numeroasele demersuri din întreaga Biserică pentru ocrotirea minorilor și a adulților vulnerabili. În cadrul recentei reuniuni plenare a Comisiei pontificale pentru ocrotirea minorilor au fost ascultate mărturiile noilor membri, care provin din Brazilia, Etiopia, Australia și Italia. Totodată, plenara Comisiei a ascultat și unii membri din Marea Britanie care fac parte dintr-o asociație de însoțire a victimelor de abuzuri. Cardinalul O’Malley a evidențiat, de asemenea, efortul depus și buna competență a membrilor Comisiei, care oglindește bine varietatea culturilor lumii. Prelatul american a reafirmat prioritatea de a porni mereu de la experiența persoanelor, continuând activitatea de ascultare a victimelor și receptând mărturiile lor.

În cadrul sesiunilor de lucru, Consiliul cardinalilor l-a ascultat pe mons. Lucio Adrian Ruiz, secretarul Secretariatului pentru comunicare, cu privire la stadiul actual al reformei din sistemul de comunicare al Sfântului Scaun.

Următoarea reuniune a Consiliului celor nouă cardinali, a XXV-a de la înființare, va avea loc în zilele 11-13 iunie 2018.

(rv – A. Dancă)



Sursa:ro.radiovaticana.va