Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Ce fel de grădină porți în suflet?

 
Ce fel de grădină porți în suflet?
  • 15 Apr 2018
  • 413

Sunt  pline de semnificaţii,  dragi cititori, primele  capitole  ale  Sfintei  Scripturi, capitole ce fac referinţă la cele şapte zile ale creaţiei,  cifră biblică simbolică ce reprezintă perfecţiunea.  La fel de semnificative sunt şi cele şapte zile  ale  Săptămânii  Sfinte,  ce  debutează  cu  intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim şi culminează cu victoria sa asupra morţii şi a păcatului,  cu duminica Învierii. „Domnul  Dumnezeu  a  sădit  o  grădină  în Éden,  spre răsărit,  şi l-a pus acolo pe omul pe care îl plăsmuise”  (Gen  2,8).  În vederea fericirii omului, a creat Dumnezeu acest spaţiu privilegiat,  loc al bucuriei gratuite,  al intimităţii şi comuniunii,  loc al fericirii depline şi al protecţiei divine,  al relaţiei autentice dintre Dumnezeu şi om,  al iubirii adevă». rate dintre bărbat şi femeie.  În mijlocul grădinii, Dumnezeu a aşezat  Pomul  Vieţii, stabilind o alianţă: „Din toţi pomii grădinii poţi mânca, însă din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci,  căci în ziua în care vei mânca din el,  vei muri!”  (Gen 2,17),  pentru ca omul să recunoască statutul său de creatură în faţa suveranităţii Creatorului. Pentru  Mircea Eliade,  imaginea  pomului semnifică mai ales viaţa,  tinereţea,  nemurirea, înţelepciunea.  Cu alte cuvinte,  Pomul Vieţii  exprimă tot ceea ce omul religios consideră  real  şi  sacru  prin excelenţă.  Prima acţiune a omului este rezultatul înşelătoriei şarpelui, care porneşte de la promisiunea falsă: „Vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”  (Gen  3,6).  Adam şi Eva se lasă seduşi şi încalcă legământul cu Dumnezeu, ceea ce  în tradiţia mesopotamiană însemna moartea partenerului neloial.  Astfel,  „moare”  relaţia dintre Dumnezeu şi om,  dar şi dintre om şi semenul său, rupându-se,  totodată,  legătura cu întreaga creaţie. Logica relaţiei presupune ca Adam şi Eva să fie izgoniţi din Éden,  locul fericirii primordiale. Păcatul  primilor oameni va atrage după sine pătimirea şi  moartea  Mielului Pascal.  Chiar de la  începutul  Bisericii,  sfinţii  Părinţi au  evidenţiat paralelismul  existent  între  săptămâna creaţiei  şi misterul pascal.  Dacă primii oameni au fost aşezaţi în grădina Édenului,  agonia şi patima lui Cristos vor începe  „dincolo de torentul Cédron,  unde era o  grădină  în care a intrat el şi discipolii lui”  (In 18,2),  iar mormântul său se va afla aproape de locul răstignirii,  unde  „era o  grădină,  iar în grădină era un mormânt nou”  (In  19,41).  Aici,  în prima zi a săptămânii,  Maria Magdalena îl caută pe Cristos, dar îl va confunda cu grădinarul:  „Ea,  crezând că este  grădinarul,  i-a  spus:  Domnule,  dacă tu l-ai dus […]” (In  20,15). În  ziua a şasea,  Dumnezeu l-a creat pe Adam şi tot în ziua a şasea,  potrivit săptămânii iudaice,  va muri şi Cristos,  noul Adam,  care îşi oferă propria viaţă,  restabilind,  prin sângele său,  o nouă alianţă între om şi Dumnezeu. Sfântul  Irineu  afirma  (simbolic)  că  Adam,  prin păcatul său,  a murit  în aceeaşi zi în care a murit Cristos,  adică în a şasea zi a săptămânii,  pentru ca astfel Cristos să-l răscumpere în totalitate pe omul „mort”  din cauza păcatului:  „Domnul merge în întâmpinarea patimii sale cu o zi înainte de sâmbătă, în ziua în care omul a fost creat, pentru a-i oferi, prin patima sa,  a doua creaţie,  care are loc prin moarte”. Dacă prin somnul (şi coasta) lui Adam,  Dumnezeu a creat-o pe Eva,  din  somnul  lui Cristos pe Cruce ia naştere Biserica.  Adam întinde mâna pentru a mânca din pomul oprit,  Cristos îşi întinde braţele pentru a fi răstignit (şi a îmbrăţişa lumea) pe  Pomul Crucii, arătând astfel că acesta este cu  adevărat Pomul Vieţii,  din care noi,  dacă vom mânca,  vom trăi în veci.  Din acest Pom al  Vieţii,  cu care este identificat însuşi  Cristos,  iau  naştere  sacramentele  Bisericii, ale  Botezului  şi  Euharistiei,  simbolizate  prin  apa  şi sângele ce izvorăsc din coasta sa străpunsă. Dragi  cititori,  prin oferirea sacrificiului său, Cristos,  ca reprezentant  al omenirii,  a  restabilit o nouă alianţă cu Dumnezeu,  o alianţă pecetluită prin sângele său.  Despre aceasta spunea sfântul Anton:  „Pentru a scrie sunt necesare trei lucruri: hârtia,  stiloul şi cerneala.  Mâinile lui Cristos au fost hârtia,  cuiele –  stiloul şi sângele  – cerneala.  Astfel ne-a  înscris în  mâinile sale,  pentru a  ne  garanta mântuirea veşnică”. Mântuiţi  în  Cristos,  vă  dorim  sărbători  pascale binecuvântate!  Pace şi Bine!  Cristos  a înviat!

Pr. Daniel Fechetă



Sursa:www.mesagerulsfantulanton.com

Știri din aceeași categorie