A primi, a proteja, a promova şi a integra pe migranţi şi pe refugiaţi
Iubiţi fraţi şi surori!
„Când vine un străin în ţara voastră, să nu-l asupriţi! Pe străin să-l consideraţi ca pe un băştinaş dintre voi; să-l iubeşti ca pe tine însuţi, căci străini aţi fost în ţara Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev 19,34).
În timpul primilor mei ani de pontificat am exprimat în mod repetat preocupare specială faţă de situaţia tristă a atâtor migranţi şi refugiaţi care fug de războaie, de persecuţii, de dezastre naturale şi de sărăcie. Este vorba fără îndoială de un „semn al timpurilor” pe care am încercat să-l citesc, invocând lumina Spiritului Sfânt încă de la vizita mea la Lampedusa la 8 iulie 2013. Instituind noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, am voit ca o secţiune specială, pusă ad tempus sub conducerea mea directă, să exprime grija Bisericii faţă de migranţi, evacuaţi, refugiaţi şi victime ale traficului de persoane.
Fiecare străin care bate la uşa noastră este o ocazie de întâlnire cu Isus Cristos, care se identifică cu străinul primit sau refuzat din orice epocă (cf. Mt 25,35.43). Domnul încredinţează iubirii materne a Bisericii fiecare fiinţă umană constrânsă să-şi părăsească propria patrie în căutarea unui viitor mai bun[1]. Această grijă trebuie să se exprime concret în fiecare etapă a experienţei migratoare: de la plecare la călătorie, de la sosire la întoarcere. Este o mare responsabilitate pe care Biserica vrea s-o împărtăşească cu toţi credincioşii şi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă, care sunt chemaţi să răspundă la numeroasele provocări puse de migraţiile contemporane cu generozitate, rapiditate, înţelepciune şi clarviziune, fiecare după propriile posibilităţi.
În această privinţă, doresc să reafirm că „răspunsul nostru comun s-ar putea articula în jurul a patru verbe: a primi, a proteja, a promova şi a integra”[2].
Luând în considerare scenariul actual, a primi înseamnă înainte de toate a oferi migranţilor şi refugiaţilor posibilităţi mai ample de intrare sigură şi legală în ţările de destinaţie. În acest sens, este de dorit o angajare concretă pentru ca să fie stabilită şi simplificată acordarea de vize umanitare şi pentru reîntregirea familiei. În acelaşi timp, doresc ca un număr mai mare de ţări să adopte programe de sponsorship privată şi comunitară şi să deschidă coridoare umanitare pentru refugiaţii mai vulnerabili. În afară de asta, ar fi oportun să se prevadă vize temporare speciale pentru persoanele care scapă din conflicte în ţările învecinate. Nu sunt o soluţie potrivită expulzările colective şi arbitrare de migranţi şi refugiaţi, mai ales când ele sunt făcute spre ţări care nu pot garanta respectarea demnităţii şi a drepturilor fundamentale[3]. Subliniez din nou importanţa de a oferi migranţilor şi refugiaţilor o primă aranjare adecvată şi frumoasă. „Programele de primire răspândită, deja demarate în diferite localităţi, par în schimb să uşureze întâlnirea personală, să permită o calitate mai bună a serviciilor şi să ofere garanţii mai mari de succes”[4]. Principiul centralităţii persoanei umane, afirmat cu fermitate de iubitul meu predecesor Benedict al XVI-lea[5], ne obligă să punem mereu siguranţa personală înaintea celei naţionale. Prin urmare, este necesar să se formeze în mod adecvat personalul care se ocupă de controalele de frontieră. Condiţiile migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor cer ca să le fie garantate siguranţa personală şi accesul la serviciile de bază. În numele demnităţii fundamentale a fiecărei persoane, trebuie să se străduiască să prefere soluţii alternative la detenţie pentru cei care intră în teritoriul naţional fără a fi autorizaţi[6].
Al doilea verb, a proteja, se declină într-o întreagă serie de acţiuni în apărarea drepturilor şi demnităţii migranţilor şi refugiaţilor, independent de status-ul lor migrator[7]. Această protecţie începe în patrie şi constă în oferirea de informaţii sigure şi certificate înainte de plecare şi în salvgardarea lor de practicile de recrutare ilegală[8]. Ea ar trebui continuată, pe cât posibil, în ţara de imigraţie, asigurând migranţilor o asistenţă consulară adecvată, dreptul de a păstra mereu cu ei documentele de identitate personală, un acces egal la justiţie, posibilitatea de a deschide conturi bancare personale şi garanţia unei minime subzistenţe vitale. Dacă sunt recunoscute şi valorizate în mod oportun, capacităţile şi competenţele migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor, reprezintă o adevărat resursă pentru comunităţile care le primesc[9]. Pentru aceasta doresc ca, respectând demnitatea lor, să le fie acordate libertatea de mişcare în ţara de primire, posibilitatea de a munci şi accesul la mijloacele de telecomunicaţie. Pentru cei care decid să se întoarcă în patrie, subliniez oportunitatea de a dezvolta programe de reintegrare de muncă şi socială. Convenţia Internaţională despre Drepturile Copilului oferă o bază juridică universală pentru protejarea minorilor migranţi. Faţă de ei trebuie să se evite orice formă de detenţie în virtutea status-ului lor migrator, în timp ce trebuie asigurat accesul obişnuit la instruirea primară şi secundară. De asemenea, este necesar să se garanteze rămânerea regulamentară la împlinirea vârstei majore şi posibilitatea de a continua studii. Pentru minorii neînsoţiţi sau separaţi de familia lor este important să se prevadă programe de îngrijire temporară sau încredinţare[10]. Respectând dreptul universal la o naţionalitate, aceasta trebuie recunoscută şi certificată în mod oportun tuturor băieţilor şi fetelor în momentul naşterii. Situaţia de apatrid în care uneori se află migranţi şi refugiaţi poate să fie evitată cu uşurinţă printr-o „legislaţie despre cetăţenie conformă cu principiile fundamentale ale dreptului internaţional”[11]. Status-ul migrator n-ar trebui să limiteze accesul la asistenţa sanitară naţională şi la sistemele de pensii, precum şi la transferarea contribuţiilor lor în caz de repatriere.
A promova înseamnă în mod esenţial a se ocupa pentru ca toţi migranţii şi refugiaţii precum şi comunităţile care îi primesc să fie puşi în condiţia de a se realiza ca persoane în toate dimensiunile care compun omenitatea voită de Creator[12]. Între aceste dimensiuni trebuie recunoscută valoarea justă dimensiunii religioase, garantând tuturor străinilor prezenţi în teritoriu libertatea de profesare şi practică religioasă. Mulţi migranţi şi refugiaţi au competenţe care trebuie certificate şi valorizate în mod adecvat. De vreme ce „munca umană prin natura sa este destinată să unească popoarele”[13], încurajez să se facă eforturi pentru ca să fie promovată inserarea socială şi de muncă a migranţilor şi refugiaţilor, garantând tuturor – inclusiv celor care cer azil – posibilitatea de a munci, parcursuri formative lingvistice şi de cetăţenie activă şi o informare adecvată în limbile lor originale. În cazul minorilor migranţi, implicarea lor în activităţi de muncă cere să fie reglementată în aşa fel încât să prevină abuzuri şi ameninţări la adresa creşterii lor normale. În 2006, Benedict al XVI-lea sublinia că în contextul migrator familia este „loc şi resursă a culturii vieţii şi făcător de integrare de valori”[14]. Integritatea sa trebuie promovată mereu, favorizând reîntregirea familială – cu includerea bunicilor, fraţilor şi nepoţilor – fără a o face să depindă vreodată de condiţii economice. Faţă de migranţi, de cei care cer azil şi de refugiaţi în situaţii de neputinţă, trebuie asigurat atenţii şi sprijine mai mari. Deşi consider că trebuie elogiate eforturile făcute până acum de multe ţări în termeni de cooperare internaţională şi asistenţă umanitară, doresc ca în distribuirea acestor ajutoare să se ia în considerare necesităţile (de exemplu asistenţa medicală şi socială şi educaţia) ţărilor în curs de dezvoltare care primesc imense fluxuri de refugiaţi şi migranţi şi, la fel, să se includă printre destinatari comunităţile locale aflate în situaţie de a nu putea evolua material şi de vulnerabilitate[15].
Ultimul verb, a integra, se pune pe planul oportunităţilor de îmbogăţire interculturală generate de prezenţa migranţilor şi refugiaţilor. Integrarea nu este „o asimilare, care induce la suprimarea sau la uitarea propriei identităţi culturale. Contactul cu celălalt duce mai degrabă la descoperirea «secretului» său, la deschiderea faţă de el pentru a primi aspectele sale valabile şi a contribui astfel la o cunoaştere reciprocă mai mare. Este un proces prelungit care tinde să formeze societăţi şi culturi, făcându-le tot mai mult reflexie a darurilor multiforme ale lui Dumnezeu oferite oamenilor”[16]. Acest proces poate să fie accelerat prin oferirea cetăţeniei dezlegată de condiţii economice şi lingvistice şi a parcursurilor de reglementare extraordinară pentru migranţi care pot să justifice o lungă rămânere în ţară. Insist iarăşi asupra necesităţii de a favoriza în orice mod cultura întâlnirii, multiplicând oportunităţile de schimb intercultural, documentând şi răspândind bunele practici de integrare şi dezvoltând programe menite să pregătească pentru procesele integrative comunităţile locale. Simt că trebuie să subliniez cazul special al străinilor constrânşi să părăsească ţara de imigraţie din cauza crizelor umanitare. Aceste persoane cer să le fie asigurată o asistenţă adecvată pentru repatriere şi programe de reintegrare în muncă în patrie.
În conformitate cu tradiţia sa pastorală, Biserica este disponibilă să se angajeze personal pentru a realiza toate iniţiativele propuse mai sus, dar pentru a obţine rezultatele sperate este indispensabilă contribuţia comunităţii politice şi a societăţii civile, fiecare după propriile responsabilităţi.
În timpul Întâlnirii Naţiunilor Unite, celebrată la New York la 19 septembrie 2016, leader mondiali au exprimat clar voinţa lor de a se angaja în favoarea migranţilor şi a refugiaţilor pentru a salva vieţile lor şi a proteja drepturile lor, împărtăşind această responsabilitate la nivel global. În acest scop, statele s-au angajat să întocmească şi să aprobe până la sfârşitul anului 2018 două pacte globale (Global Compacts), unul dedicat refugiaţilor şi unul referitor la refugiaţi.
Iubiţi fraţi şi surori, în lumina acestor procese demarate, lunile următoare reprezintă o oportunitate privilegiată pentru a prezenta şi a susţine acţiunile concrete în care am voit să declin cele patru verbe. Aşadar, vă invit să profităm de orice ocazie pentru a împărtăşi acest mesaj cu toţi actorii politici şi sociali care sunt implicaţi – sau interesaţi să participe – la procesul care va duce la aprobarea celor două pacte globale.
Astăzi, 15 august, celebrăm solemnitatea Ridicării la cer a Mariei Preasfinte. Mama lui Dumnezeu a experimentat asupra sa duritatea exilului (cf. Mt 2,13-15), a însoţit cu iubire drumul Fiului până la Calvar şi acum împărtăşeşte veşnic gloria Lui. Mijlocirii sale materne să încredinţăm speranţele tuturor migranţilor şi refugiaţilor din lume şi dorinţele comunităţilor care îi primesc, pentru ca, în conformitate cu suprema poruncă divină, să învăţăm cu toţii să-l iubim pe celălalt, pe cel străin, ca pe noi înşine.
Din Vatican, 15 august 2017
Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Cf. Pius al XII-lea, Constituţia apostolică Exsul familia, Tit. I, I.
[2] Discurs adresat participanţilor la Forumul Internaţional „Migraţii şi pace”, 21 februarie 2017.
[3] Cf. Intervenţia observatorului permanent al Sfântului Scaun la a 103-a Sesiune a Consiliului OIM, 26 noiembrie 2013.
[4] Discurs adresat participanţilor la Forumul Internaţional „Migraţii şi pace”.
[5] Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 47.
[6] Cf. Intervenţia observatorului permanent al Sfântului Scaun la a XX-a Sesiune a Consiliului Drepturilor Umane, 22 iunie 2012.
[7] Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 62.
[8] Cf. Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, Instrucţiunea Erga migrantes caritas Christi, 6.
[9] Cf. Benedict al XVI-lea, Discurs adresat participanţilor la al VI-lea Congres Mondial pentru Pastoraţia Migranţilor şi Refugiaţilor, 9 noiembrie 2009.
[10] Cf. Idem, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului (2010); Observator permanent al Sfântului Scaun, Intervenţie la a XXVI-a Sesiune Ordinară a Consiliului pentru Drepturile Omului despre drepturile umane ale migranţilor, 13 iunie 2014.
[11] Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor şi Consiliul Pontifical Cor Unum, A-l primi pe Cristos în refugiaţi şi în persoanele dezrădăcinate forţat, 2013, 70.
[12] Cf. Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 14.
[13] Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 27.
[14] Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2007.
[15] Cf. Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor şi Consiliul Pontifical Cor Unum, A-l primi pe Cristos în refugiaţi şi în persoanele dezrădăcinate forţat, 2013, 30-31.
[16] Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2005, 24 noiembrie 2004.
