Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Consiliul Europei: pentru Biserică libertatea religioasă este fundamentul democraţiei

 
Consiliul Europei: pentru Biserică libertatea religioasă este fundamentul democraţiei
  • 03 Sep 2013
  • 4065
Consiliul Europei a promovat întâlnirea „Libertatea religioasă în lumea de astăzi: provocări şi garanţii”, eveniment care s-a încheiat marţi în Armenia, la Erevan. Întâlnirea a fost promovată de guvernul armean, la eveniment luând parte oficialităţi armene, dar şi patriarhul suprem şi Catholicos a tuturor armenilor, Karekin al II-lea. Delegaţia Sfântului Scaun a fost condusă de pr. Laurent Mazas, membru al Consiliului Pontifical al Culturii şi directorul executiv al manifestării „Curtea Neamurilor”.

Pr. Laurent a spus că „pentru Biserica Catolică libertatea religioasă este unul dintre fundamentele statului democratic, regula fundamentală a unui stat de drept. Înrădăcinată în demnitatea tuturor oamenilor, ea are valoare universală. Mai mult, ea se prezintă ca sinteză şi punct culminant al tuturor celorlalte drepturi fundamentale ale persoanei umane”.

Reprezentanţii Sfântului Scaun au reamintit că „promovarea şi apărarea libertăţii religioase este o dimensiune importantă caracteristică tuturor creştinilor în societate”, de aceea „Biserica Catolică promovează neîncetat recunoaşterea acestui drept uman fundamental”.

Pr. Laureant Mazas a precizat că „Biserica Catolică consideră că religiile nu trebuie să aştepte niciun privilegiu de la statul democratic”, dar îşi revendică dreptul la autonomie şi libertatea de a denunţa abuzurile din societate. De aceea credincioşii sunt îndreptăţiţi să ceară autorităţilor statale politici coerente, conforme demnităţii omului, iar Consiliul Europei este chemat să vegheze şi să promoveze dialogul dintre stat şi biserică.

La eveniment a luat parte şi observatorul permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei, mons. Aldo Giordano, precum şi secretarul general al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, mons. Duarte da Cunha.



Sursa:ro.radiovaticana.va