Evanghelia de astăzi este parte a dialogului dintre Isus și Nicodim. Acesta din urmă vine în miez de noapte la Isus, fiindcă înțelege că ceea ce se întâmplă iese din registrul lucrurilor familiare lui. Deși face parte din tagma fariseilor, se distanțează de ei și încearcă să înțeleagă cine este cu adevărat acest Rabbi din Nazaret. Isus îi vorbește despre o nouă naștere, din apă și din Spirit, despre o naștere de sus și imediat după aceasta avem fragmentul de astăzi, care merge în același sens, punând lucrurile de pe acest pământ în legătură cu Cerul, printr-un continuu joc între cele de sus și cele de jos, între Cer și pământ, între viața aceasta și viața veșnică. Nicodim înțelege că nu mai suntem în vremea semnelor și a imaginilor. Suntem în fața Celui care dă adevăratul sens lucrurilor, iar sensul acesta este iubirea. Tot ceea ce parea ambiguu în Vechiul Testament, toate poruncile și regulile în aparență atât de seci și de dure, capătă astăzi adevăratul înțeles. În Isus Cristos, istoria omului cu Dumnezeu se revelează ca o istorie de iubire: “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” Totul este readus la momentul inițial al Creației, în care Dumnezeu se plimbă în răcoarea serii cu primii oameni. Pomul vieții ce parea definit pierdut pentru noi, este astăzi repus în discuție ca și semn de iubire. Fiul Omului va fi înălțat pe Cruce, ca o sămânță și nou început al Raiului, ca și semn de comuniune dintre om și Dumnezeu. Totul începe și totul se va împlini într-o grădină. Maria Magdalena îl va întâlni într-o grădină pe Isus cel înviat și speranța noastră va renaște din acel loc. Trupul Mântuitorului pus în mormânt tocmai de către Nicodim și Iosif din Arimatea va deveni sămânța noii grădini a Raiului, de acestă dată sădită nu în jurul nostru ci în noi înșine.
Fiind înaintea Înălțării Sfintei Cruci, duminica de astăzi ne pregătește mintea și inima pentru a înțelege tainele lui Dumnezeu. Considerat cel mai crunt instrument de tortură, destinat ultimilor dintre oameni, aducând blestemul asupra celor atârnați de ea, crucea este transformată de către Isus în loc de iertare. La fel sunt transformate și răutățile și păcatele noastre. Prin cruce, verticalitatea iubirii divine îmbrățișează orizontala noastră trădare, mântuindu-ne. Să ne lăsăm astfel îmbrățișați punând sub semnul crucii și deci al iubirii, întreaga noastră existență.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 3,13-17
Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.