E evident, ascultând evanghelia de astăzi, că sămânța credinței penetrează cu greu piatra care acoperă inima omului. Din tot discursul lui Isus, ucenicii se opresc doar la suferință și la moarte. Vestea cu adevărat importantă pentru ei, și anume aceea că a treia zi Învățătorul va învia, trece pe lângă urechile lor nebăgată în seamă. Și de aceea se întristează. La fel facem și noi: suntem creștini, botezați și deci îmbrăcați cu haina Învierii; am primit moștenirea veșniciei și promisiunea că moartea pentru noi este deacum o trecere înspre adevărata viață; Mântuitorul însuși ne asigură de prezența Sa continuă, până la sfârșit. Cu toate acestea, suntem de cele mai multe ori în situația ucenicilor, lăsându-ne cuprinși de întristare. Se vede că ne lipsește și nouă atât rugăciunea cât și postul.
Ne lipsește rugăciunea și deci dialogul continuu cu Dumnezeu. Ne lipsește rugăciunea și fără de aceasta privirea noastră se dezlipește de chipul luminos al Domnului. Atunci dușmanul intră pe frecvența noastră spirituală și ne umple mintea și viața cu vești de războaie, nenorociri și pericole iminente. Frica și întristarea cuprind viața noastră și ne ascundeam în tufișurile acestei vieți ca Adam și Eva sau ne cufundăm în apele învolburate ale existenței ca și Petru.
Ne lipsește postul și deci aducerea aminte continuă a lucrurilor care contează. De am posti de la alimente, ne-am aduce aminte că viața noastră nu stă în acestea, ci în Domnul, adevărata Pâine dătătoare de viață. Dacă am posti de la vorbe fără rost, ne-am aduce aminte de Cuvântul prin care toate s-au zidit și prin care toate subzistă. Postind de la priveliștea acestei lumi trecătoare, ne-am îndrepta privirea înspre cele nepieritoare și micșorând intensitatea luminii ambientale am vedea mai bine stelele cerului. Altfel, Fata Morgană devine paradigma vieții noastre și iluziile ne distrag de la adevărata noastră cale.
Sămânța de muștar este cea mai mica sămânță de pe acest pământ. Și totusi devine măsura pentru minimul de credință ce poate transforma radical viața noastră, făcând ca lumina taborică de pe muntele Schimbării la Față să ne însoțească pururi. Cu o astfel de sămânță de credință în suflete, fertilizată zilnic de post și de rugăciune, viața noastră va da roade de viață veșnică. Nu vom mai pierde din vedere cuvintele cu adevărat importante: “…dar a treia zi va învia”!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 17,14-23
Mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de Isus un om, căzând în genunchi si zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Isus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Isus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Isus, I-au zis de o parte: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Isus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Isus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!
